Acest mult lăudat părinte, îngerul cel pământesc și omul cel ceresc, s-a născut și a crescut în strălucita și marea cetate a Tesalonicului.

El de mic a defăimat toată odihna trupească și lepădându-se de lume și de cele din lume, a părăsit prietenii și rudeniile, cinstea și slava cea vremelnică, banii, averile și orice altă norocire vremelnică, încă și sufletul său, după porunca Evangheliei, și a urmat Stăpânului, luând crucea din tinerețe, fiindcă inima lui se rănise cu totul de dumnezeiasca dragoste. Deci și-a tăiat perii capului, călugărindu-se, și a rămas în mănăstirea Sfinților Mucenici Teodor și Mercurie, care se numea Cunuliaton.

Acolo a petrecut în liniște, nevoindu-se mai presus de om și păzind toată fapta bună cu multă sârguință. Și îndeosebi dădea întâietate înfrânării și smereniei decât celorlalte, știind bine că săturarea pântecelui gonește privegherea și întreaga înțelepciune, iar slava deșartă prăpădește toate faptele bune în chip desăvârșit.

Pentru aceasta se sârguia să câștige smerita cugetare ca un înțelept. Și citind dumnezeieștile Scripturi ziua și noaptea, se minuna de faptele bune ale sfinților de mai dinainte de Lege și după Lege, cum i-a slăvit Dumnezeu pe dânșii, pentru că I-au slujit și I-au bineplăcut cum se cuvine. Adică, pe Abel l-a făcut minunat pentru jertfă, pe Avraam pentru credință, pe Iosif pentru înțelepciune, pe Iov pentru răbdare, pe Moise l-a arătat puitor de lege, pe Daniil și pe cei trei tineri i-a păzit nevătămați de foc și de lei.

Petrecerea acestora socotind-o Cuviosul David, se sârguia cu tot sufletul a le urma cu toată puterea, ca să se facă împreună cu dânșii moștenitor în împărăția cerească. Și citind și viețile cuvioșilor care s-au pustnicit după întruparea Mântuitorului și au săvârșit atâtea minunate nevoințe și vitejii, se înspăimânta mai ales de Simeon din muntele minunat, și de cel de un nume cu dânsul, și de Daniil și Patapie, stâlpnicii, care și-au petrecut viața fără acoperământ, muncindu-se de vânturi, de ploi și zăpezi.

Viețile acestora citindu-le pururea pomenitul, plângea și se umilea într-atâta, încât a luat hotărâre să petreacă cu aceeași strâmtorare, câtă vreme va putea, ca astfel să afle lărgime după moarte.

Și într-o zi s-a înfierbântat tare și s-a umilit inima lui, de aceea, suindu-se într-un migdal, care era în partea dreaptă a bisericii, a rămas pe o creangă a copacului, pe care și-a făcut un pat mic, cum a putut; și acolo se pustnicea cu îngăduire și cu minunată răbdare, muncindu-se de vânturi, de ploi și zăpezi, arzându-se de căldura soarelui din timpul verii și de alte strâmtorări chinuindu-se cumplit.

O, îngăduire și răbdare minunată a mult pătimitorului și mucenicului de fiecare zi! Și cum răbda el atâta pătimire rea? Ceilalți stâlpnici aveau cel puțin întărire, căci stâlpii erau zidiți și stăteau; iar când dormeau, ori își făceau altă trebuință de care aveau nevoie, erau nemișcați. Iar acest diamant se mișca totdeauna pe creanga copacului și nu avea odihnă niciodată, muncindu-se de ploi, de vânturi și chinuindu-se cumplit de zăpadă.

Astfel pătimind cel cu sufletul răbdător, nu s-a lenevit câtuși de puțin, nu s-a împuținat cu sufletul și nu s-a trândăvit; iar fața lui cea cu chip de înger nu s-a schimbat, nici nu s-a prefăcut, ci era frumoasă ca un trandafir.

Cu adevărat în acest fericit s-a împlinit proorocescul cuvânt: Dreptul ca finicul va înflori și ca cedrul din Liban se va înmulți, căci și el a înflorit cu faptele ca și finicul, dând rod bine potrivit lui Dumnezeu, mai dulce și mai folositor decât migdalul și finicul, de vreme ce copacul făcea flori și rod stricăcios, spre veselia și îndulcirea omenească, iar cuviosul cu roduri de privire și de faptă veselea în tot ceasul pe Dumnezeu, lăudându-L neîncetat pe Dânsul și slăvindu-L.

El avea și câțiva ucenici evlavioși și iubitori de Hristos, ostenindu-se și trudindu-se împreună cu dânsul. Aceia de multe ori îl rugau să se dea jos din copac, să-i zidească o chilie unde îi va plăcea, ca să-i păstorească la pășune mântuitoare.

Iar el le răspundea, zicând: „Fraților și fiii mei, eu sunt om păcătos și nevrednic, dar Stăpânul Hristos, Păstorul cel bun, Care își pune sufletul pentru oi, Acela, ca un prea bun ce este, să vă păzească de bântuielile diavolului și să vă învrednicească împărăției Sale celei veșnice; iar eu, viu este Domnul Dumnezeul meu, Iisus Hristos, că nu mă cobor din acest copac, până ce se vor sfârși trei ani, și atunci numai cu porunca Lui; că fără a fi voia lui nu mă pogor nicidecum de aici”. Atunci ei, văzând neschimbarea voinței lui, nu l-au mai supărat pentru această pricină.

Deci când s-au împlinit trei ani, îngerul Domnului s-a arătat către dânsul și i-a zis: „Davide, Domnul a ascultat rugăciunea ta, și-ți dă darul acesta pe care de mult l-ai cerut, adică să fii smerit cugetător și înfrânat, să te temi de El și să-L cinstești cu evlavia cuviincioasă; deci pogoară-te din copac și liniștește-te într-o chilie, binecuvântând pe Dumnezeu, până vei sfârși și altă iconomie; și atunci vei afla odihnă de ostenelile trupești și mângâiere sufletului”.

Și cât timp a vorbit îngerul cu dânsul, cuviosul a ascultat cu frică și cu cutremur; iar după aceea, îngerul făcându-se nevăzut, cuviosul mulțumea lui Dumnezeu, zicând „Bine este cuvântat Dumnezeu, Care a primit rugăciunea mea și m-a miluit!”

Atunci, chemând pe ucenicii săi, le-a arătat vedenia și le-a spus să-i zidească o chilie după porunca stăpânească; iar ei au făcut cu sârguință după cum li se poruncise, înștiințând despre aceasta pe prea sfințitul arhiepiscop Dorotei.

Acesta, luând pe cei mai cucernici cle­rici, bucurându-se și suindu-se la Cuviosul David, l-au sărutat și l-au dat jos din copac cu multă cucernicie și, slujind, l-au dus în chilia lui, săvârșind mare prăznuire.

După aceea, ei s-au întors, veselindu-se; iar cuviosul a rămas în chilie liniștindu-se și binecuvântând neîncetat pe Dumnezeu, care i-a dăruit atâta dar, încât gonea diavolii, lumina orbii și orice boală nelecuită o tămăduia, cu numele Domnului nostru Iisus Hristos. Din semnele cele mai multe care le-a făcut, scriu două sau trei spre încredințarea celorlalte, precum leul se cunoaște după unghii și țesătura după margine.

Un tânăr oarecare avea diavol. Acela a venit într-o zi la chilia cuviosului și stând afară la ușă, striga: „Slobozește-mă, Davide, robule al veșnicului Dumnezeu, că foc iese din chilia ta și mă arde pe mine”. Atunci cuviosul, întinzând mâna prin fereastra sa, a zis, apu- cându-l pe tânăr: „Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, îți poruncește ție, duh necurat, să ieși din zidirea Lui”.

Acestea zicând, l-a însemnat pe el cu semnul Sfintei Cruci și îndată a ieșit diavolul, iar omul a rămas sănătos. Și toți cei de față, văzând o minune ca aceea, au slăvit pe Dumnezeu, ca pe Unul ce slăvește pe cei ce-L slăvesc cu lucruri plăcute Lui. Mai ascultați și o altă minune, tot asemenea.

O femeie oarecare era cu totul oarbă și nu vedea deloc. Deci auzind de faptele cele bune ale cuviosului și minunatului David, a venit la el, fiind purtată de mână; și, mergând la chilia lui, a căzut la pământ afară de ușă, plângând și zicând cu smerenie acestea: „Robul lui Dumnezeu cel binecuvântat, ajută-mi, urmând bunătatea Stăpânu­lui Hristos. Izbăvește-mă de această muncă mult chinuitoare și-mi dăruiește lumina ochilor cea de bucurie tuturor și cu totul veselitoare”.

Acestea și multe altele zicând ea cu suspinuri și cu lacrimi fierbinți, cuviosul a lăcrimat, fiindu-i milă de durerea și chinuirea ei, ca un pătimitor și milostiv ce era. Apoi, făcând mult timp rugăciune către Domnul, i-a zis să se scoale de la pământ, unde zăcea plângând, și să se apropie de fereastră.

Și a întins atunci dreapta sa și, pecetlu­ind ochii ei cu Sfânta Cruce, s-a rugat iarăși către Domnul, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al Dumnezeului Celui viu, Care Te-ai întrupat din pururea Fecioară Maria și din Duhul Sfânt, ca să scoți din întuneric pe om și să-l aduci la lumina cea veșnică; Care pe orbul din naștere l-ai luminat; însuți și acum, Stăpâne, luminează pe roaba ta aceasta, ca un Atotputernic, că Tu ești luminarea sufletelor noastre și pe Tine Te slăvim totdeauna, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt”. Astfel rugându-se, îndată s-au luminat ochii celei oarbe și vedea luminat și curat, mulțumind cuviosului și slăvind pe Dumnezeu.

Această mare facere de minuni auzind-o tesalonicenii, toată cetatea îl avea întru mare evlavie, cinstindu-l ca pe un înger dumne­zeiesc. Iar dacă cineva avea oarecare neputință, venea la dânsul și cum își apropia dreapta de bolnav, îndată fugea toată neputința și se împrăștia, precum piere întunericul de lumină.

Deci multe și nenumărate minuni săvârșind el, a fost slăvit și cinstit foarte mult de oameni. Iar după câțiva ani, murind Dorotei, mitropolitul Tesalonicului, a fost ales altul cu numele Aristid, care și acesta era om îmbunătățit. însă în acea vreme se făceau în Tesalia mari pagube și multă tulburare de către barbari. De aceea, eparhul Iliricului a scris mitropolitului să meargă la împărat sau să trimită pe un om oarecare îmbunătățit, să-l roage să aleagă și să hotărască la Tesalonic eparh, căci în Tesalonic se afla numai epitrop.

Deci Prea Sfințitul Aristid, arhiepiscopul Tesalonicului, citind scrisoarea eparhului înaintea clericilor și boierilor cetății, le-a zis să aleagă pe un om iscusit și cuvântăreț, ca să-l trimită la împărat pentru această pricină.

Deci, adunându-se atunci toți cetățenii în biserică, au strigat toți, cu o împreună glăsuire, să trimită pe Cuviosul David, ca să se cucerească de dânsul prea evlaviosul împărat, ca de un om îmbu­nătățit și sfânt. Iar aceasta s-a făcut cu iconomie de pronia dumnezeiască, ca să se împlinească cuvântul îngerului de mai înainte, care a zis cuviosului să se pogoare din copac, ca să facă și altă iconomie și atunci să meargă către Domnul.

Deci luând arhiereul pe cei mai cucernici din clerici și din mireni, s-a dus la cuviosul și i-a vestit pricina, rugându-l să meargă la împărat pentru cererea cea de sus. Iar cuviosul întâi a spus că nu poate să meargă din pricina bătrâneților; apoi, aducându-și aminte de grăirea de mai înainte a îngerului și văzând că toți îl sileau să meargă, a primit, ca să nu se facă neascultător arhiereului și tuturor iubitorilor de Hristos.

Deci a zis către arhiepiscop: „Stăpâne sfinte, facă-se voia Domnului; să știți că împăratul îmi va dărui cu ajutorul lui Dumnezeu câte voi cere pentru rugăciunile voastre, dar pe David nu-l veți mai vedea viu! Căci, întorcându-mă către voi de la împărăție, când vor lipsi încă o sută douăzeci și șase de stadii ca să ajung la această săracă chilie a mea, atunci mă voi duce către Stăpânul meu”. Iar arhiereul, socotind că aceasta o zice ca să nu-l silească să se ducă, îl sfătuia iarăși, zicându-i: „Urmează pe Păstorul și Învățătorul nostru, Hristos, Care S-a omorât pentru noi ca un om; mori și tu pentru poporul tău ca să iei de la oameni mulțumire, iar de la Stăpânul Hristos laudă și slavă nemărginită, ca un următor al pătimirii Lui” .

Atunci, ieșind din chilie de trei ori fericitul, toți i s-au închinat; căci fața lui era cu totul minunată la vedere, perii capului său îi ajungeau până la brâu și barba până la picioare, iar cinstitul lui obraz era frumos și cu bun chip ca al lui Avraam, și fiecare văzându-l, se minuna. Deci Cuviosul David luând pe doi din ucenicii săi, pe Teodor și pe Dimitrie, bărbați cucernici și îmbunătățiți, asemenea lui nu numai la suflet, ci și la chipul trupului, s-a pogorât la portul cetății și, intrând în corabie, au plecat. Și, ajungând în Vizantia, s-a auzit vestea în toată cetatea despre venirea cuviosului.

Într-acea vreme era împărat dreptcredinciosul Iustinian care era dus atunci într-alt loc, iar împărăteasa Teodora a trimis niște postelnici și niște purtători de suliți și l-au primit cu multă cinste și evlavie. Și văzând ea acea strălucită față cu chip de înger, cu niște căruntețe ca acelea, s-a minunat și i s-a închinat cu multă smerenie, cerând rugăciune și binecuvântare de la dânsul. Deci cuviosul s-a rugat pentru împărat, pentru dânsa și pentru toată cetatea.

Iar împărăteasa l-a primit cu atâta bucurie și veselie, încât nu pot să povestesc mai pe larg cât de frumoasă primire i-a făcut pururea pomenita, socotind că a primit pe un înger al Domnului, iar nu pe un om. Și întorcându-se împăratul, augusta i-a vestit despre venirea cuviosului, zicând: „Stăpâne, preabunul Dumnezeu S-a milostivit spre noi și a trimis astăzi la stăpânirea ta pe îngerul Său, care a venit de la Tesalonic și mi s-a părut că văd în adevăr pe Avraam”.

Deci, a doua zi, împăratul a poruncit să se adune tot sfatul și să vină cuviosul. Iar acela venind înaintea împăratului, a pus în palmele sale cărbuni aprinși și tămâie, și a tămâiat pe împărat și pe tot sfatul, fără a se vătăma de foc mâna lui câtuși de puțin, trecând mai mult de un ceas până a tămâiat tot poporul. Văzând acest lucru minunat, toți s-au înspăimântat; iar împăratul, sculându-se de pe scaun, l-a întâm­pinat cu multă cucernicie. Deci, primind scrisorile mitropolitului, dreptcredinciosul și iubitorul de Hristos împărat le-a ascultat pe toate. Și a împlinit nu numai cele scrise în scrisori, ci și altele câte a cerut cuviosul prin gură, le-a săvârșit cu toată osârdia și le-a iscălit după rânduială cu slove roșii, dându-le cuviosului cu mâna sa și zicând: „Cinstite părinte, roagă-te pentru mine!”

Și așa l-a slobozit cu multă cinste, precum se cuvenea. Iar el a plecat către Tesalonic, însă, precum a proorocit, n-a ajuns până la cetate, ci, când era în dreptul farului, a zis ucenicilor săi acestea: „Fiii mei, a sosit vremea sfârșitului meu! Să îngropați moaștele mele în mănăstirea unde locuiam și să îngrijiți de sufletele voastre, ca să aflați odihnă veșnică” .

Zicând acestea și alte cuvinte folositoare de suflet, au ajuns la marginea care se numește Emboli, și de acolo se vedea mănăstirea lui, la care privind și-a făcut cruce și, sărutând pe ucenici, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, la anul 540. Iar atunci când a murit, era vânt groaznic, încât mai înainte corabia plutea în plin, dar, o, minune, deodată corabia a stat multă vreme, cu tot vântul, și nu s-a clintit din loc câtuși de puțin. Și a venit și miros de tămâie nepovestit și se auzeau glasuri în văzduh care lăudau pe Domnul cu cântări.

Și trecând multă vreme, glasurile au încetat, apoi s-a pornit și corabia. Dar nu s-a dus după obicei în port, ci s-a îndreptat către partea dinspre apus a cetății, la locul unde păgânii aruncaseră mai înainte moaștele Sfinților Teodul și Agatopod. Atunci, auzindu-se de adormirea și venirea cuviosului, a ieșit înaintea lui toată cetatea cu arhiepiscopul și, purtând cu multă evlavie sfintele lui moaște, le-au dus în mănăstire și le-au făcut o raclă de lemn în patru colțuri, în care le-au pus și le-au îngropat cu cinste.

Apoi au mutat eparhia acolo la Tesalonic, după porunca împărătească; iar pe cuviosul îl prăznuiau în tot anul în numita mănăstire.

Și trecând 150 de ani, era acolo egumen un om îmbunătățit cu numele Dimitrie, care avea multă evlavie către cuviosul. Acela, având dor să ia o părticică din sfintele lui moaște, ca să o aibă spre sfințenie, a pus oameni să sape mormântul; dar îndată lespedea cea de deasupra s-a crăpat în patru, și văzând el că sfântul nu voiește, s-a lăsat de lucru.

Ucenicul acestui egumen, cu numele Serghie, care s-a făcut asemenea egumen și, mai pe urmă, pentru faptele lui cele bune, arhiepiscop al Tesalonicului, cinstea mult pe acest cuvios și avea multă evlavie către el. Acela de multe ori îl ruga, făcându-și rugă­ciunea, să-l ierte a lua o părticică din sfintele lui moaște.

Și adeverindu-se deplin de la Dumnezeu că a primit cuviosul, a dezgropat mormântul și îndată a ieșit o minunată mireasmă și, văzându-l încă întreg pe sfântul, n-a îndrăznit a lua vreo părticică dintr-însul, ci numai puțini peri din cap și din barbă.

De atunci, iubitorii de Hristos păzeau cu dinadinsul acei peri și îi sărutau în ziua sărbătorii lui, care se săvârșea în 26 ale lunii iunie. Ziua aceea o prăznuiesc în fiecare an cu veselie, lăudând pe cuviosul, spre slava Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.

Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfântului Ierarh Ioan, Episcop de Goția; a Sfântului Ierarh Dionisie, arhiepiscop de Suzdal; a Sfântului Mucenic David din Kidonia; a Cuviosului Antion.

Sursa: Basilica.ro





Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews