„Nea Mărine, Nea Mărine,/ Mă-ntreabă Jiul de tine/ Că te-așteaptă suspinând/ Din Băilești să vii râzând... Amza, suflet de haiduc!”. Cîteva versuri, dintr-o baladă, care cuprind cel  mai bine esența existenței unuia dintre cei mai mari artiști ai României. Creator al legendarului personaj Nea Mărin,  hăruit pentru meseria de actor, supranumit și „ambasadorul Olteniei”,  Amza Pellea a trecut la cele veșnice în iarna lui 1983, lăsând în urmă un popor mai trist. Își doarme somnul de veci la Cimitirul Bellu, mormântul său fiind un loc de pelerinaj, mereu plin de flori. 

În amintirea lui, un alt maestru al scenei și muzicii, Tudor Gheorghe, a compus o baladă impresionantă. Intitulată simplu „Nea Mărine”. 

„(....) Nea Mărine, Nea Mărine,/ Mă-ntreabă Jiul de tine/ Că te-așteaptă suspinând/ Din Băilești să vii râzând,/ Nea Mărine, Nea Mărine.../ Și către-nceput de iarnă/ Ți-ai întins o gheară, doamnă,/ Și l-ai luat pe drumu-ăl mare/ Nici cu pușcă, nici călare/ Ni l-ai răstignit sub stele/ Târfă neagră și-n putere/ Nea Mărine, Nea Mărine,/ Ce-a avut moartea cu tine?/ Că te-a scos din rod, din viață/ Rupe-i-s-ar coasa-n brațe/ Nea Mărine, Nea Mărine.../ Amza, suflet de haiduc/ Se-ndulcește frunza-n nuc/ Și de verde-amară cum e/ Lacrimile-i cad pe strune/ Mi se-ncheagă glasu-n gură/ Ca sângele-n tăietură./ Nea Mărine, Nea Mărine,/ Mă-ntreabă Jiul de tine/ Strânge-ți ceata călătoare/ Și pe sub pământ, călare/ Rotunjește-ți căutarea/ Până simți pe frunte marea/ Munții țării-n pumnul drept/ Și Oltenia pe piept,/ Nea Mărine, Nea Mărine...”