ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„4 Aprilie 1944, marți, aproape orele 14.00, respectiv orele 13:45. În câteva minute, aviația americană a săvârșit un adevărat masacru asupra civililor români: aproximativ 3.000 de morți, 2.500 de răniți și alte mii de vieți distruse, fără nici o justificare militară.

Foarte mulți dintre cei care-au murit au sfârșit într-o groapă comună, iar azi nu au nici cruce și nici lumânare la căpătâi.

Anii au trecut, iar uitarea s-a așternut atât peste ei, cât și peste această nenorocire ce s-a abătut asupra Neamului nostru.

Ca urmași ai celor trecuți la cele veșnice avem datoria creștinească să-i readucem în memoria noastră și să le spunem că nu i-am uitat!” - este mesajul care se regăsește pe frontispiciul site-ului 4aprilie1944.ro, unde se anunță și pomenirea victimelor bombardamentelor ucigașe anglo-americane din aprilie 1944 care ne-a afectat direct familiile:

 

„Sâmbătă, 4 aprilie 2026, ora 09:00, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, va avea loc slujba de pomenire a victimelor bombardamentelor din 4 aprilie 1944.

Invităm pe toți cei interesați să ne rugăm împreună pentru sufletele celor adormiți.

Program:

 

Vă mulțumim!”

 

Nu uităm 1 aprilie 1941 dar nu putem uita nici 4 aprilie 1944.

Dumnezeu să-i odihnească în pace!