În urmă cu 60 ani se năștea la Ceruri de pe pământul României George Manu, unul dintre mariile genii românești aproape necunoscute și azi publicului larg, savant anticomunist, autor al planului rezistenței naționale de după invazia bolșevică a țării și, totodată, strateg-profet a ceea ce urma să se întâmple României, după cum stă dovadă lucrarea sa, „În spatele Cortinei de Fier – România sub ocupație rusească”. Întemnițat la Aiud, George Manu avea să țină adevărate cursuri universitare camarazilor săi de temniță și să-i învețe o tehnică-minune de comunicare - morse pe ață -, după cum evocă profesorul Florin Palas în panegiricul său de ieri. În urmă cu mai multe luni am avut privilegiul să mă întâlnesc și să discut cu fiul savantului-martir, Șerban Manu, între timp plecat la reîntâlnirea cu tatăl său de care a fost atât de nedrept și inuman despărțit. Mormântul său este la doi pași de Eminescu, alături de marele general al familiei, Gheorghe Manu, al cărui nume este purtat și de o stradă a Bucureștiului, în apropierea casei celebre pe care a avut-o, pe Calea Victoriei. O altă casă a familiei, devenită de asemenea celebră, datorită propiretarului său de azi, este Palatul de pe Aleea Alexandru cumpărat și renovat în urmă cu mai mulți ani de omul de afaceri și filantropul George Becali. Acolo s-a născut, în urmă cu 118 ani, George Manu. Iată istoria pe scurt a acestei mari familii românești, jertfită pe altarul României:

De vorbă cu Șerban Manu despre tatăl său, savantul atomist George Manu, descendentul unui familii legendare a României, martirizat de bolșevici și așteptat în Academia Română

Au trecut 30 de ani de la căderea comunismului în România și nici acum, mari români, savanți de valoare universală, ostracizați și chiar martirizați de regimul criminal comunist, nu și-au recăpătat locul lor meritat, recunoscut măcar post-mortem, pe cupola înstelată a celui mai înalt for științific al României - Academia Română.  

Se aruncă adeseori asupra memoriei unui mare român - cum ar fi de exemplu uriașul gânditor care a fost academicianul Nichifor Crainic, pus la index și azi de urmașii bolșevicilor de ieri -, câte un văl negru. Opțiunile politice și de credință exprimate liber în democrația interbelică de către un intelectual ca Mircea Eliade sau un savant ca George Manu devin astăzi subiect de anatemă, de extirpare din istorie chiar.

Fără nici o umbră de îndoială, dacă Mircea Eliade nu ar fi rămas în Occident, unde și-a pus amprenta științifică la nivel mondial, părinții celor care îl stigmatizează și azi l-ar fi silit să îi împărtășească soarta martirică a colegului său, filosoful Mircea Vulcănescu, a cărui memorie este atacată și acum de urmașii bolșevicilor. Eliade, simpatizant al Mișcării Legionare din care a făcut parte și moderatul George Manu, a fost numit membru post-mortem al Academiei Române, în 1990, alături de filosoful legionar Constantin Noica și inventatorul insulinei, savantul Nicolae Paulescu, un adept al ideologiei de dreapta interbelice. Astăzi, probabil, mulți n-ar mai îndrăzni să le recunoască prea ușor marile merite aduse de aceștia omenirii. Cum s-a ajuns aici? Ca la 30 de ani de la jertfa tinerilor din decembrie 1989 să se instaureze un soi de frică ascunsă față de urmașii comuniștilor, care duc mai departe misiunea părinților lor, de a contesta, denigra și oblitera marile valori naționale românești? Problema se poate pune însă foarte simplu: dacă regimul comunist a fost condamnat oficial drept un regim criminal și ilegitim - care a produs în România sute de mii de morți și milioane de victime - atunci ar trebui dați afară din Academia Română, de exemplu, toți cei care au fost membri simpli sau chiar de vază ai Partidului Comunist Român? Da, așa ar trebui, dacă urmăm logica strâmbă a făcătorilor de nedreptate. Însă menirea unui adevarat om de știință drept este să pună deasupra tuturor valoarea universală a unui coleg. Așa cum a fost George Manu, unul dintre cei mai respectați savanți ai perioadei interbelice.

În fața mea stă Șerban Manu, fiul marelui fizician atomist George Manu, membru al Academiei de Științe interbelice, ucis de bolșevici în temnița Aiudului. Dintr-un portet în ulei din colțul salonului de primire ne privește binevoitor Caimacamul Ioan Manu iar din celălalt Constantin Vodă Ipsilanti, cu o mină paternă, însoțit de zeița Justiției. Va face dreptate peste ani "Rectorului de la Aiud", pentru a-l introduce în marea familiei a oamenilor de știință români din care a fost eradicat, în mod barbar, de comuniști?

O genealogie impresionantă


Genealogia familiei Manu, originară din Genova, este impresionantă și, grație unuia dintre membri familiei, poate fi admirată până în jurul anului 1600. Dar investigațiile genealogice ajung până la un cavaler sicilian din anii 1200, Conrad Manno. Pe la 1600 familia ajunge în capitala imperiului bizantin, unde îl aflăm pe Manoil Manu, Mare Ecleziarh și fondator al Academiei din Constantinopol. Familia Manu, încă de la 1700, se înrudește prin căsătorii cu familii princiare și boierești românești și fanariote, cum ar fi Caragea, Ipsilanti, Văcărescu, Sutzu, Filipescu, Cantacuzino, Ghica, Hurmuzaki, Mavrogheni.

Un Mare Vornic și Caimacam, Mihail Manu, de exemplu, se căsătorește cu Smaranda Văcărescu, descendentă directă a domnitorului Constantin Brâncoveanu. Ca ranguri, familia numără mari Logofăți, Bani, Dragomani, Vornici, Caimacami și Postelnici până la generalul Gheorghe Manu (1833-1911), creatorul artilerie moderne românești, erou al Războiului de Independență, Primar al Bucureștiului, Președinte al Adunării Naționale - Camera Deputaților, Ministru al Apărării în mai multe rânduri și Prim Ministru al României sub domnia lui Carol I, căsătorit cu Alexandrina Cantacuzino - bunicii savantului-martir George Manu.

"Marele fizician George Manu, om de știință genial, al cărui destin frământat oglindește contorsiunile istoriei secolului XX, George (Gheorghe) Manu, este fiul magistratul Ioan (Iancu) Manu (1872-1959), care s-a căsătorit cu Elisabeta (Zetta) Cantacuzino, nepoată de frate a omului politic Grigore Gh. Cantacuzino „Nababul”, la rândul lui Prim Ministru și Primar al Bucureștilor, membru al uneia dintre cele mai de vază familii boierești ale țării”, după cum de informează istoricul de artă Silvia Colfescu.

George Becali stă în Palatul în care s-a născut George Manu

George Manu s-a născut într-o casă de pe Aleea Alexandru (foto Gândul.ro), acum celebră pentru proprietarul ei, George Becali, ne povestește Șerban Manu. "Clădirea monumentală, de stil Ludovic al XIV-lea, este copia conformă a Palatului Biron din Paris, cunoscutul edificiu care adăpostește astăzi Muzeul Rodin”, scrie istoricul de artă Silvia Colfescu.

Șerban Manu ne confirmă: Palatul, construit în 1915 de arhitectul Grigore Cerkez, este o copie la scară redusă a celebrului Muzeu Rodin, pe care Elisabeta, mama lui George Manu, l-a văzut la Paris în voiajul de nuntă și și l-a dorit la București. Dar familia Manu s-a bucurat doar 17 ani de el, pentru ca în urma falimentului declarat de bănca Marmorosch-Blank, familia își pierde lichiditățile și este nevoită să vândă casa care ajunge în proprietatea industriașului Max Auschnit, pentru ca după venirea comuniștilor, în timp ce George Manu înfunda priciul Aiudului în ea să se lăfăie conducătorul guvernului pro-sovietic, Petru Groza. Ulterior, palatul devine Ambasada Argentinei la București.

„Moștenirea” de la Aiud: o lingură de alpaca

George Manu s-a născut la 13 Februarie 1903 chiar în această casă, ne spune fiul fostului deținut politic decedat la Aiud, căsătorit cu fiica unui alt fost deținut politic, Mario Donici, pomenit și în „Jurnalul fericirii” al Părintelui Nicolae Steinhardt. „Mi-am văzut prima oară socrul pe targă, în Gara de Nord, la eliberarea din închisoare. A plecat la Domnul la scurt timp după aceea”, ne mărturisește Șerban Manu. „Despre tata am aflat că a murit într-un mod dur. În 1961, era primăvară, aveam 23 de ani, am primit o citație să mă prezint la Miliție. La postul de cartier mi-au pus în față o borsetă de cânepă și mi-au spus că asta mi-a rămas de pe urma tatălui meu care a murit în închisoare. Nu-l mai văzusem de dinainte de arestare, când aveam zece ani și m-a scos la o cofetărie ca să-mi spună că urmează o perioadă mai grea și este silit să se ascundă dar că o să facă tot ce poate ca să ne întâlnim, pe cât posibil, cât mai des. Când mi-au trântit milițienii geanta de cârpă pe masă, în care erau câteva haine foarte-foarte uzate și o lingură de alpaca, parcă m-au lovit în cap cu ea. Am început să plâng instantaneu, în hohote prelungi. A fost ultima oară când am plâns.”

Marie Curie îi cere să rămână la Paris

Activitatea științifică a marelui savant a fost prodigioasă, în ciuda puținului timp de viață pe care l-a avut la dispoziție în libertate. Între 1927-1934 lucrează la elaborarea tezei sale de doctorat în laboratorul savantei Marie Curie, laureată a premiului Nobel (fizică 1903 și chimie 1911). Frecventează în paralel cursurile lui Loius de Broglie, Paul Langevin, E. Bloch și alții la Sorbona și la College de France. Publică o serie de comunicări în "Comptes Rendus de l’Academie des Sciences Paris” și își susține teza de doctorat cu titlul "Recherches sur l’absorption des rayons alpha” ("Cercetări asupra absorbției razelor alpha”) la 5 iulie 1933, la Universitatea din Paris, comisia fiind formată din Marie Curie - președinte, Jean Perrin și A. Debieme – membri.

Teza era cea mai completă investigație a interacției radiației alfa cu materia, un subiect nou și de mare interes, fiind citată extensiv, se arată într-o documentare din fondurile Academiei Române. Marie Curie îi propune să rămână definitiv în laboratoarele institutului de radioactivitate, dar George Manu revine în țară - unde publică primul Tratat de fizică nucleară din România și devine profesor universitar – convins fiind că misiunea sa este aici. Într-adevăr, misiunea sa a fost aici, unde, după ce a conceput cel mai elaborat plan de rezistență națională antisovietică și a transmis ambasadelor Americii și Marii Britanii studiul „În spatele Cortinei de Fier – România sub ocupație rusească”, semnat cu pseudonimul Testis Dacicus (martorul dac), a ajuns la Aiud, unde a inventat transpunerea în alfabet Morse, pe ghemul de ață, a vastelor sale cunoștințe către colegii de temniță. Concluzia lucrarii lui "Testis Dacicus” este valabilă și azi: "Pentru a-si asigura dominația în bazinul dunărean și Balcani, rușii trebuie în mod necesar să domine în România”.

Academicianul Radu Grigorovici In Honorem George Manu

„Nu am de ce să mă apăr. Tot ce am făcut a fost pentru a distruge comunismul. Îmi pare rău că n-am reușit” - a fost Ultimul Cuvânt al lui George Manu în față "Tribunalului Poporului”, conform profesorului Radu Ciuceanu, membru de Onoare al Academiei Române. „Fiți credincioși idealurilor voastre și rămâneți demni… ” au fost ultimele cuvinte ale savantului-martir George Manu, de dinainte de moartea survenită în aprilie 1961, după ce, îmbolnăvit grav, i s-a refuzat tratamentul. A fost aruncat într-un sac în „Răpa Robilor”.

"Dar adevăratul său merit și renume, dincolo de orice apartenență partinică sau ideologică, rămâne crearea, prin jertfa de sine, a acelei unice Universități din Aiud, care avea trei facultăți: una de dragoste de neam, de omenie și de bărbăție; una de dragoste de cinste și demnitate și una de dragoste de cunoaștere și cultură, în frunte cu Rectorul Magnificus George Manu”, scrie, In Honorem, academicianul Radu Grigorovici,  prietenul său evreu și primul vicepreședinte al Academiei Române dupa 1989.

Articol apărut și în Evenimentul Istoric