ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Colonelul Gheorghe Arsenescu a fost participant în al doilea război mondial la campania din Răsărit pentru Reîntregirea Țării, în calitate de șef al biroului de operații al Diviziei 20 a Vânătorilor de Munte (condusă de generalul Ion Dumitrache).

După încheierea războiului, deblocat din armată, Arsenescu s-a înscris în Partidul Național Liberal – gruparea Tătărescu. În anul 1948 organizează o primă grupare de rezistență anticomunistă armată, care activează în zona Bran – Rucăr - Dragoslavele – Stoenești – Cetățeni – Mățău - Câmpulung. Gruparea a fost anihilată, ca urmare a imprudenței unui tânăr membru al acesteia. O altă grupare de rezistență anticomunistă din Valea Topologului, condusă de învățătorul și avocatul Dumitru Apostol, avea să fie capturată de Securitate în mai 1949.

Colonelul Arsenescu a fost întemeietorul organizației de rezistență armată anticomunistă de pe versantul sudic al Munților Făgăraș, conform mărturiei luptătorului anticomunist Cornel Drăgoi, membru al grupării. Arsenescu l-a contactat pe locotenentul Toma Arnăuțoiu, organizând la Nucșoara o nouă grupare de rezistență anticomunistă cu numele „Haiducii Muscelului”.

În Jurământul depus de partizani apare menționat scopul luptei acestei organizații: „În numele lui Dumnezeu Atotputernicul și pe Sfânta Cruce, eu, …, jur să mă fac haiduc, de bună voie și nesilit de nimeni, pentru a lupta la salvarea și eliberarea Patriei și neamului din ghearele fiarelor comuniste-bolșevice și de sub jugul greu al rușilor”.

Primele întâlniri ale luptătorilor anticomuniști au loc în casa lui Petre Arnăuțoiu, fratele lui Toma, și în cea a Elisabetei Rizea, o dârză sprijinitoare a rezistenței din sudul Munților Făgăraș. Din organizație făceau parte ofițeri activi (mr. Ioan Dumitrache, mr. Niculae Mihăilescu), foști ofițeri (Toma și Petre Arnăuțoiu), epurați din Armată de comisarii sovietici, învățători (Alexandru Moldoveanu, Ion Mica, Nicolae Nițu, Gheorghe Popescu, Virgil Marinescu), preoți (starețul Schitului Cetățuia Negru Vodă - Pimen Bărbieru, Gheorghe Cotenescu, Ioan Constantinescu, Nicolae Andreescu, Ion Drăgoi, Victor Popescu), țărani (Titu, Maria și Constantin Jubleanu – tată, mamă și fiu, Nicolae Bășoiu, Constantin Popescu, Ioan Săndoiu, Gheorghe Tomeci, ciobanul Nicolae Sorescu, Constantin Banu, Milea Benone, Ion Chircă, Gheorghe Mămăligă, frații Iosif și Traian Cotenescu, frații Ioan și Sever Vasilescu, Nicolae Iliescu, Ioan Diaconu, Ion și Ion I. Mușetescu, tată și fiu), elevi și studenți (printre care Cornel Drăgoi, Gheorghe Popescu, Ion și Alexandru Marinescu). Nu conta politica pe care o făcuseră până în acel moment. „Plecăm la luptă sub drapelul patriei. M-a făcut țara ofițer să lupt, să mor pentru țară, nu ofițer de parade”, le-a spus Arsenescu camarazilor săi de luptă. De altfel, într-o scrisoare trimisă de colonelul Arsenescu Securității Câmpulung, în anul 1949, acesta menționa: „Eu nu fac politică, nu am făcut niciodată și nu voi face. Eu sunt naționalist român, care doresc să trăiesc liber și în dreptate la căminul meu. Eu sunt militar de carieră și așa voi muri. Politica s-o facă cei ce se pot împăca cu ea''.

De asemenea, colonelul Arsenescu scria Securității că: ,,Pentru mine, personal, nu mă tem de moarte, căci ceea ce îmi va fi scris în frunte, așa voi păți. Daca eu voi cădea, sunt alții hotărâți, în locul meu, să ducă socotelile la sfârșitul lor”.

Despre confruntările Haiducilor Muscelului cu Securitatea, redăm din studiul lui Cicerone Ionițoiu, Rezistența armată anticomunistă din Munții României:

„La începutul verii, după frecvente căutări în munte și împrejurimile satului, soldate cu eșec, organele de Securitate au hotărât să întreprindă o acțiune de mare anvergură, în acest scop au pregătit cadre speciale și numeroase camioane cu ostași gata de intervenție când se va da alarma de acționare. Alarmarea Securității se făcuse din luna aprilie când grupul lui Toma Arnăuțoiu fusese semnalat că acționa în munții Șteviuța și Olicu, la vărsarea pârâului cu același nume în pârâul Zîrnei, ce-și mâna apele spre râul Doamnei. Se aflase acest lucru prin agenții infiltrați printre forestierii din regiunile respective.

În seara de 18 iunie, Toma Arnăuțoiu s-a întâlnit cu plutonierul Paul Paul, din comuna Brăduleț, căruia i-a solicitat să-i procure armament. Dar a doua zi dimineața, duminică 19 iunie, securiștii au dat buzna în casa învățătorului Arnăuțoiu, fiind informați că se găsesc acolo membrii organizației „Haiducii Muscelului”, într-adevăr erau cei doi frați Arnăuțoiu, Gheorghe Arsenescu, Milea Benone și Chircă Ion. Această grupă de securiști a fost condusă de Ionel Iorgulescu. Soldații se aflau postați la toate colțurile clădirii. Doi plutonieri, Apăvăloaiei Constantin și Lungu Florea, au intrat prin spatele locuinței incercând să forțeze intrarea în care se aflau partizanii. Arsenescu ținea ușa cu piciorul și, când aceasta s-a deschis, cei dinăuntru au tras, doborând pe cei doi plutonieri. Milea Benone a băgat baioneta într-unul, iar Arsenescu, care era bun trăgător, folosind amândouă mâinile, a croit drumul pe care au dispărut cu toții. El personal a ieșit pe ușa principală mânuind uluitor de repede cele două pistoale din mâini, ca-n filme. Soldații s-au dezmeticit după dispariția partizanilor și au deschis foc în vânt. După acest eșec, securiștii s-au împărțit în grupuri și au plecat pe la casele indicate ca având legătură cu partizanii. Unul a ajuns și la preotul Ion Drăgoi unde a găsit bunica și doi copii. Preotul tocmai se întorcea de peste dealuri când cineva i-a strigat să fugă căci vine Securitatea. El s-a ascuns și de pe măgură a privit spectacolul ce a urmat. O fată a fugit și a anunțat pe Cornel Drăgoi, băiatul preotului. Acesta a fugit imediat sărind 5 garduri, prin grădini, urmărit cu pistoalele. Ajungând la marginea lacului a mers puțin pe potecă și a intrat în apă, îmbrăcat cum era, sub o scândură ce folosea drept punte pentru pescarii cu undița. Securiștii care-l urmăreau au fost îndreptați pe piste false de Samoilă Nicolae. Și au fugit așa până la oficiul telefonic de unde au făcut cale-ntoarsă. La înapoiere l-au văzut pe Cornel Drăgoi care scosese capul din apă numai cât să respire. El și cu Victoria Arnăuțoiu au fost singurii arestați în acea zi de duminică. Preotul continua să privească neputincios la arestarea copilului său. Toma Arnăuțoiu fusese rănit la un picior, dar a reușit să ajungă din urmă grupul și să se retragă în ascunzătoarea de la izvorul Grosului. În cursul lunii iulie 1949 partizanii s-au împărțit în două grupuri: unul condus de Gheorghe Arsenescu, iar celălalt de Toma Arnăuțoiu. Grupurile țineau legătura între ele. Schimbîndu-și locul pentru a deruta Securitatea și pentru a-și procura alimente, îi găsim la scurt timp semnalați la Gura Lespezilor, pentru a-l pedepsi pe Gheorghe Dobrescu, președintele cooperativei Mușetești, care era informatorul regimului.

Numărul partizanilor s-a mărit, printre ei făcîndu-și apariția: Ciolan Nicolae din comuna Petroșani și Gheorghe Mihai, Pățitu Ion, Pățitu Nicolae, Săndoiu Ion, Adămoiu Nicolae, toți din comuna Nucșoara. Tot în luna septembrie, partizanii sunt semnalați întorcându-se de la „Cruce” și mergând pe valea Plășorului unde au întâlnit oamenii coborând cu brânză de la stână. Li s-a dat și lor ca să aibă de mâncare, bineînțeles după ce au cerut, pentru ca oamenii să nu fie bănuiți că pactizează cu ei. Ba i-au pus să strige și lozinci împotriva regimului. S-au tras focuri de armă în aer, ca să se poată spune că au fost obligați să procedeze astfel. Oamenii fiind din regiune, erau cu sufletul alături de ei și-i ajutau de câte ori aveau ocazia.

Colonelul Gheorghe Arsenescu urma să se întâlnească în luna noiembrie 1949 în comuna Bughea de Sus, din apropierea orașului Câmpulung-Muscel, la sora lui Chircă Ionel, cu niște ofițeri. Se pare că a fost trădat de Ionel Chircă, care se întâlnise cu maiorul Marin de la Securitatea din Pitești, A fost trimis Popescu Moangă cu o echipă de securiști. Gheorghe Arsenescu cu Nicolae Chircă (rudă cu Ion) și cu Mămăligă Gheorghe au picat în cursă. Ciolan fusese deja arestat, în ultimul moment Arsenescu își dă seama de pericol, se dezbracă de haină și fuge din încercuire. Mămăligă a fugit și el, dar a fost reperat după cămașă și l-au rănit; a reușit totuși să scape pentru încă zece luni. La câteva zile a fost împușcat și Chircă Ion de către Mămăligă, deoarece se dovedise că trădase Securității întâlnirea de la Bughea de Sus.

Gheorghe Arsenescu fuge și se adăpostește la Iosif Marinescu, perceptorul din comuna Mățău de lîngă Cîmpulung, și se ascunde într-o groapă săpată sub cameră. Nicula s-a dus și a anunțat Securitatea unde se găsește ascuns. Cîrnu a venit de la Pitești și a împânzit grădina perceptorului cu soldați. Arsenescu, cu prezența lui de spirit, a ieșit și s-a strecurat printre ei strigând „dă-i! trage, mă!” și dus a fost. Nu a mai fost prins până în 1960, și atunci printr-o trădare. Conducerea grupului a fost luată de Toma Arnăuțoiu și de fratele său, Petre. Partizanii s-au retras în munte pentru a petrece iarna. După ieșirea din acțiune a lui Gheorghe Arsenescu, Milea Benone s-a predat și a fost condamnat la muncă silnică pe viață, iar după arestarea grupului Arnăuțoiu, a fost rejudecat și executat cu tot lotul, pe 21 iulie 1959. După ce frații Arnăuțoiu și Gheorghe Arsenescu au scăpat din încercuirea din 19 iulie, în comună s-a instalat un detașament operativ și represiv, care mult timp i-a terorizat pe țărani; erau acostați toți suspecții care treceau pe acolo. Legăturile satului cu exteriorul au fost tăiate. Singura sursă de aprovizionare a locuitorilor o constituiau ciobanii care veneau cu brânză și bruma de rezerve ce o mai aveau prin casă. În plus țăranii erau obligați să asigure și mâncarea pentru noii ocupanți ai satelor. Unul din cadrele superioare securiste, cu „experiență”, își freca palmele în primărie afirmând că a doua zi îl va aduce pe Tomiță legat pe cal. La întoarcerea din misiune erau legați pe cai cadrul superior și coada de topor din sat, care-i servise drept călăuză”.

În iulie 1949, colonelul Arsenescu și frații Arnăuțoiu hotărăsc să se separe, urmând căi diferite de luptă. În noiembrie 1949, după distrugerea grupării sale prin infiltrare, Arsenescu hotărăște să se ascundă în casa lui Apostol Poștoacă.

La 20 mai 1958, gruparea fraților Arnăuțoiu cade prin trădare. 16 membri ai acestei grupări sunt executați în noaptea de 18-19 iulie 1959, la Penitenciarul Jilava, în Valea Piersicilor. Peste 100 de condamnări au fost pronunțate de instanțele bolșevice pentru cei care au sprijinit fenomenul rezistenței armate anticomuniste din sudul Munților Făgăraș.

Colonelul Arsenescu este prins în 1 februarie 1960, după ce Securitatea l-a căutat timp de 11 ani, în urma trădării fostului său subaltern, Croitoru. Pentru prindrea Păunașului codrilor, cum l-au supranumit țăranii din zonă, regimul bolșevic folosise resurse umane și material uriașe. Deși torturat inimaginabil în anchete îndelungate, Arsenescu are o atitudine demnă, fără compromisuri, reușind să nu-i deconspire pe colaboratorii săi.

În februarie 1962, colonelul Gheorghe Arsenescu este condamnat la moarte de Tribunalul Militar București, fiind executat prin împușcare la 29 mai 1962, în aceeași închisoare de la Jilava.

Redăm mai jos un Raport al generalului Ion Dumitrache, care propune în anul 1942 decorarea lui Gheorghe Arsenescu, „pentru faptele deosebite și strălucite de arme înfăptuite” pe frontul din Răsărit, extras din Arhivele C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 50, vol. 15, ff. 299-301, via blogul lui Constantin Vasilescu.

1. În luptele grele defensive de pe poziția SURCH DIGORA – TSCHIKOLA – VALEA URUCH, între 6.XII. – 31.XII. 1942, Căpitanul Arsenescu a stat zi și noapte, încontinuu, în primele linii ale apărării, unde cu o admirabilă hotărâre, sânge rece și cu energie, a organizat și executat măsurile de rezistență în fața atacurilor puternice inamice, date cu forțe mult superioare de circa 3 Divizii Infanterie și una Brigadă care Blindate. 2. Sub ploaia ucigătoare de focuri inamice de toate calibrele, acest brav Căpitan, disprețuind moartea și dând dovadă de un curaj excepțional, a alergat pe poziție, de la un flanc la celălalt al Diviziei, unde situația devenea mai critică, îndemnând unitățile la rezistență și contraatacuri imediate, care au produs pierderi imense inamicului în oameni și materiale; prin prezența lui în mijlocul micilor unități greu încercate și prin exemplul său personal a izbutit să statornicească și să restabilească la timp cele mai grele situații ale apărării. 3. În ziua de 26 Decembrie 1942, a doua zi de Sfintele Sărbători/Crăciunul, în zorii zilei, inamicul a atacat în forță cu două Divizii Infant. și una Brigadă Care Blindate, reușind după lupte crâncene să rupă poziția apărării și să pătrundă în satele SURCH DIGORA și TSCHIKOLA; la TSCHIKOLA inamicul a pătruns prin sectorul unui Batalion de motocicliști germani, care a părăsit poziția în panică, inamicul reușind să pătrundă cu 3 Km. în spatele Batalionului 16 V. Munte și în sat la pozițiile Bateriilor de Artilerie ale Div. 4 T. Munte. În această grea situație care putea duce la prăbușirea frontului Româno-German din acest sector, Căpitanul Arsenescu se comportă ca un adevărat viteaz, reușind să smulgă inamicului o victorie pe punctul de a se înfăptui, prin următoarele fapte: a. Organizează și ordonă la timp un contraatac la Surch Digora cu Escadronul 2 V. Călări/Descălecat și trei plotoane Pionieri de Munte, recucerind satul. b. cu puținii oameni din jurul său, agenți, secretari și jandarmi, însă cu o hotărâre promptă și cu o energie de fier, barează panica în sectorul Batalionului de motocicliști germani, silindu-i să se oprească și să lupte în sat, pentru a opri înaintarea rapidă a inamicului; c. apoi, față de înaintarea celor două Batalioane rusești, care amenințau grav spatele poziției Diviziei, bravul Căpitan Arsenescu, luând – din proprie inițiativă – comanda efectivă a ultimei rezerve a Diviziei, Escadronul 5 Cercetași Călări – 4 plotoane pe jos, a pornit fulgerător la contraatac și izbind ca trăsnetul în flanc și spate, distruge cele 2 Batalioane rusești, rămășițele fiind fugărite dincolo de poziția de unde plecaseră la atac; câmpul rămâne plin de mormane de cadavre și grămezi de arme, ca o vie mărturie a efectelor contraatacului; mergând în fruntea Escadronului, a dat un avânt de iureș contraatacului, care va rămâne măreț în istoricul Divizei. 4. În noaptea de 26/27 Dec. 1942, inamicul făcea pregătiri febrile, ca să reînnoiască atacul în dimineața de 27.XII.1942, susținut de Brigada de Care Blindate, la flancul stâng al Diviziei, asupra poziției Batalionului 7 V. Munte; zbârnâitul de motoare în plină noapte, demască pregătirea și locul unde se va desfășura atacul cu blindate; în aceeași noapte Căpitanul Arsenescu instalează personal bateria 75 mm. A.C. (6 piese) a Diviziei, într-o poziție excelentă și în zorii zilei, când masa de blindate rusești urmată de infanterie pornește la atac, străpungând poziția Batalionului 7 V. Munte, este primită cu salve de focuri directe și foarte precise ale acestei Baterii; blindatele inamice văzând primejdia neașteptată, au făcut repede stânga împrejur, căutând în goană refugiu într-o vale mult înapoi; pe teren au rămas 7 blindate rusești distruse și situația restabilită. 5. În ziua de 31 Dec. 1942 inamicul repetă de 9 ori atacuri puternice și disperate, ca să rupă poziția; atacurile sunt respinse rând pe rând cu pierderi grele pentru inamic. În această zi foarte grea, Căpitanul Arsenescu, prezent pe poziție, pe lângă măsurile de moment ce le-a luat, a organizat în amănunt și retragerea Diviziei, retragere ce trebuia să se execute din ordinul Comandamentului Superior German, în noaptea de 31.XII.1942/1.I.1943. În acest adevărat iad de la TSCHIKOLA, situația Diviziei, pe trei sferturi încercuită, devenise tragică. Datorită excelentei pregătiri și a execuției urmărită cu tenacitate și îndrumată pas cu pas de către Căpitanul Arsenescu, operațiunea retragerii s-a putut efectua în cursul nopții, în mod fericit, reușind să strecoare toate unitățile Diviziei pe un singur drum de retragere, printr-un defileu – punct obligat de trecere foarte greu – și sub focul artileriei inamice, fără pierderi în oameni și materiale. 6. În memorabila retragere din inima Kaukazului și până în „Capul de pod de la KRASNODAR”, acest brav căpitan a însoțit tot timpul ariegărzile Diviziei; în uraganul, de neimaginat de la TSCHERKESSK (pe Cuban), când eforturile fizice ale ostașilor au trecut dincolo de închipuirea omenească (un ger năprasnic și o furtună-uragan de zăpadă și pământ), a reușit să smulgă ariegărzile încercuite ale Diviziei și pe cale de a fi distruse, prin contraatacuri îndrăznețe cu grupuri mici de oameni. În capul de pod de la LADOSKAJA, la a doua trecere a Cubanului – Nord Est de KRASSNODAR, bravul Căpitan cade rănit serios și este evacuat la 28 ianuarie 1943, lipsindu-mă de cel mai prețios colaborator, tocmai când Divizia mai avea încă de trecut prin noi situații excepțional de grele. Așa după cum am arătat mai sus, Căpitanul Arsenescu I Gheorghe s-a comportat tot timpul ca un excelent ofițer de Stat Major și ca un brav și viteaz luptător, ceea ce i-a adus cele mai frumoase aprecieri și laude din partea mea și a Comandamentului German, precum și stima și iubirea nemărginită a camarazilor săi. Merită cu prisosință să fie distins cu ordinul „MIHAI VITEAZUL” Clasa a III-a pentru care-l propun ÎN MOD EXCEPȚIONAL ȘI-L SUSȚIN CU TOATĂ CĂLDURA, pentru faptele deosebite și strălucite de arme înfăptuite”.