Ioan Alexandru este unul dintre cei mai mari poeți creștini români. Mulți români nu au cum să uite ziua de 21 decembrie 1989, când Ioan Alexandru umbla pe străzile din centrul capitalei, printre soldați, răniți și revoluționari, ținând în mână o cruce de lemn și îmbărbătându-i pe compatrioții lui.
 
De asemenea, Ioan Alexandru a fost fondatorul mișcării românești pentru viață, prin înființarea, în data de 15 mai 1990, a Asociației PRO VITA. Tot la inițiativa sa,  alături de pastorul baptist Petru Dugulescu, a luat ființă, în anul 1992, Grupul de rugăciune din Parlamentul României, care funcționează și astăzi.
 
Poetul Ioan Alexandru (pe numele său real Ion Șandor) s-a născut la 25 decembrie 1941 în comuna Țopa Mică din județul Cluj. 

A urmat cursurile liceului George Barițiu din Cluj (1958-1962), apoi cursurile Facultății de Filologie a Universității din Cluj (1962) și ale Facultății de Limba și Literatura Română a Universității din București (1964-1968). În 1968 devine asistent la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, iar în 1973 își ia doctoratul cu teza Patria lui Pindar și Eminescu, conform Dicționarului scriitorilor români (coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu; Editura Fundației Culturale Române, București, 1995). 

Pleacă la studii, ca bursier, în Germania (1968-1972), unde îl studiază pe Heidegger. A mai efectuat călătorii de studii și în alte țări, printre care Franța, Grecia, Israel ș.a.

În 1960 debutează în Tribuna cu poezii, iar debutul editorial se produce în 1964 cu volumul Cum să vă spun. Au urmat numeroase alte volume: Viața deocamdată (1965), Infernul discutabil (1967), Vină (1968), Vămile pustiei (1969), Poeme (1970), Imnele bucuriei (1973), Imnele Transilvaniei (1976), Iubirea de patrie (1978), Imnele Moldovei (1980), Imnele Țării Românești (1981), Pămînt transfigurat (1982), Imnele iubirii (1983), Imnele Putnei (1985), Imnele Maramureșului (1988), Bat clopotele în Ardeal (1991). 

Ioan Alexandru a colaborat cu poeme, note, comentarii, confesiuni la majoritatea publicațiilor literare. A realizat și traduceri, din Rainer Maria Rilke (Scrisori către un tânăr poet) și Pindar (Ode). În 1977 a realizat o traducere a Cântării cântărilor din limba ebraică. 

După 1989, s-a implicat în politică, fiind membru fondator al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), precum și deputat din partea acestui partid în anii 90. A fost, de asemenea, co-fondator, în 1993, al Grupului de Rugăciune din Parlamentul României și fondatorul Asociației Pro-Vita. 

I-au fost decernate Premiul Uniunii Scriitorilor (1965) și Premiul Asociației Scriitorilor din București (1981).

Poetul Ioan Alexandru s-a stins din viață la 16 septembrie 2000, la Bonn, în Germania. 

La 29 noiembrie 2001 a avut loc, în Aula Magna a Universității Aurel Vlaicu din Arad, lansarea volumului retrospectiv Poezii al poetului Ioan Alexandru. La 23 septembrie 2005, Asociația Pro-Vita din Brașov a organizat, la Muzeul Țăranului Român, proiecția filmului documentar Mai presus de moarte, în Iubire, dedicat operei și memoriei poetului Ioan Alexandru, la comemorarea a cinci ani de la moartea acestuia. 

LUMINĂ LINĂ
 
Lumină lină lini lumini
Răsar din codri mari de crini
Lumină lină cuib de ceară
Scorburi cu miere milenară
De dincolo de lumi venind
Și niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină

Cine te-așteaptă te iubește
Iubindu-te nădăjduie]te
Că într-o zi lumină lină
Vei răsări la noi deplină
Cine primește să te creadă
Trei oameni vor veni să-l vadă

Lumină lină lini lumini
Răsari din codri mari de crini
I-atâta noapte și uitare
Și lumile-au pierit din zare
Au mai rămas din veghea lor
Luminile luminilor

Lumină lină lini lumini
Înstrăinându-i pe străini
Lumină lină nuntă leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat și sărăcit
Cel plâns și cel nedreptățit
Și pelerinul însetat
În vatra ta au înnoptat
Lumină lină leac divin
Încununându-l pe străin
Deasupra stinsului pământ
Lumină lină - Logos sfânt