Locuitorii din comuna bucovineană Mahala, astăzi aflată în Ucraina în urma raptului URSS, i-au pomenit pe buneii lor, românii uciși de grănicerii sovietici în 1941, când se îndreptau spre frontiera cu România. Publicația cernăuțeană Libertatea cuvântului și Obiectiv de Suceava citate de ActiveNews au publicat mai multe date istorice despre acest masacru similar cu cel de la Fântâna Albă.

Masacrul de la Lunca Prutului

La data de 6 spre 7 februarie comemorăm masacrul romanilor bucovineni de la Lunca Prutului, ținutul Herța, din regiunea Cernăuți, din anul 1941, primul an al ocupației sovietice. Acest masacrul este considerat una dintre cele mai cumplite atrocități comise de soldații sovietici împotriva românilor care doreau să evadeze din Uniunea Sovietică în România, iar la originea acestui masacru comis de sovietici a stat Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939 între Germania nazistă și Uniunea Sovietică.

Pactul prevedeau împărțirea de către Hitler și Stalin a unor întinse teritorii aparținând unor state din Europa Centrală și de Est, de la Marea Baltică la Marea Neagră. Uniunii Sovietice i se promiseseră țările din zona baltică respectiv Finlanda, Lituania, Letonia și Estonia , partea răsăriteană a Poloniei, iar de la România urma să răpească Basarabia. La numai o săptămână după parafarea Pactului a început Al Doilea Război Mondial, iar cei doi dictatori și-au ținut promisiunea unul față de celălalt și au trecut la anexări teritoriale, în dispreț total față de dreptul internațional.

Astfel, pe 26 iunie 1940, URSS a trimis guvernului de la București ultimatumul privind cedarea Basarabiei și Bucovinei de nord. Ce este curios este faptul că Nordul Bucovinei nici măcar nu fusese menționată în Pactul Ribbentrop-Molotov, însă ocuparea sa a fost o concesie acordată de Hitler lui Stalin. În toate teritoriile românești ocupate de sovietici, au început din vara anului 1940 arestări, jafuri, violuri, torturi, execuții fără judecată și deportări în gulagurile din Siberia, țintiți fiind în special elitele intelectuale.

Doar în perioada 1940-1941 în această zonă au fost omorâte circa 27.000 de persoane, iar 150.000 au fost deportate în stepele din adâncul Rusiei. Pentru a scăpa de teroarea bolșevică, mii de cetățeni români din Bucovina s-au refugiat în România, lăsându-și în urmă casele și avuția.

De tema persecuției sovietice, grupuri de români din Bucovina traversau noaptea peste gheața groasă care acoperise râul Prut în iarna anului 1941, încercând să ajungă în România. Unii reușeau să se refugieze la Rădăuți, alții erau interceptați de grănicerii sovietici și împușcați pe loc ori capturați și trimiși înapoi, unde îi aștepta condamnarea la moarte sau deportarea.

Conștienți de riscurile la care se expuneau, trecerea pe ascuns a frontierei era pentru mulți singura soluție de salvare din ghearele terorii. Cu această năzuință au pornit la drum la mijlocul lunii ianuarie 1941 circa 150 de localnici din satul Mahala, mergând pe jos circa 30 km până în apropiere de noua graniță româno-sovietică. Patrulele sovietice i-au descoperit însă și i-au mitraliat încât niciunul nu s-a întors ca să povestească celor rămași în sat. Avea să fie doar primul episod al masacrului din Lunca Prutului, pentru că tragedia urma să adauge încă mult sânge nevinovat pe malul râului.

În noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, un grup compact de 400 de români din nordul Bucovinei, din satele Coteni, Boian, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia, Mahala au încercat să treacă granița pe râul Prut înghețat. Când s-au apropiat de graniță majoritatea au fost uciși de mitralierele grănicerilor sovietici și aruncați în gropi comune aflate în apropierea râului. Doar 57 au reușit să scape și să treacă granița în România și au relatat tragedia. Alți 44 de fugari au fost prinși de trupele sovietice, iar 23 dintre ei au fost condamnați la moarte, ceilalți fiind condamnați la diferite pedepse cu închisoarea și trimiși în Siberia.

„Cei căzuți sunt aruncați în patru gropi comune, rămânând să-și doarmă somnul veșnic în Lunca Prutului și în Valea Plângerii, unde se nasc legendele și cântă doinele, unde plâng izvoarele și se întâlnesc anotimpurile, unde se adună dorurile și se eternizează clipele. Aici visează părinții și freamătă glia strămoșească. În anul 1942, când în ținut activau organele administrative românești, au fost întreprinse acțiuni de deshumare a martirilor. Sunt scoase rămășițele pământești ale osândiților numai dintr-o groapă comună, fiindcă celelalte trei erau înnămolite. Osemintele celor deshumați vor fi aduse în satul Mahala din raionul Noua Suliță și înmormântați creștinește. Aici ei s-au născut și de aici au trecut în nemurire”, menționează Petru Grior în „Golgota Neamului Românesc”. 

Masacrul din data de 6 februarie 1941 nu a fost însă decât un episod din drama românilor bucovineni, asta deoarece mii dintre ei au fost uciși, câteva luni mai târziu, în alt masacrul, cel de la Fântâna Albă, când au fost uciși aproape 4000 de români bucovineni.

LECȚIA DE ISTORIE / Foto: Obiectiv de Suceva și Costiceni