A MURIT ȘI MARELE FOTOGRAF PAUL AGARICI

„Și marele fotograf Paul Agarici s-a dus să se alăture grupului din ceruri.”, a anunțat azi fotograful Dinu Lazăr.
În urmă cu doar o săptămână, a murit un alt mare fotograf, Francisc Atila Vaida, fost deputat UDMR de Tulcea.
„A fost o vreme când Paul era în vârf, unul dintre cei mai mari fotografi de presă de la noi, oricum unul cu o viziune extraordinară.
A învățat fotografie generații întregi de fotografi.
Fotografiile sale de la Flacăra din anii 1980 au fost o adevărată operă samizdat pentru acele timpuri.”, a mai scris Dinu Lazăr prezentând câteva fotografii realizate de el cu Paul Agarici pe 22 decembrie 1989, la sediul CC și de la demolarea statuii lui Lenin din Piața Scânteii, câteva luni mai târziu, în 3 martie 1990, pe care le redăm mai jos împreună cu o mărturie a fotografului dispărut:
Înainte să moară, el a povestit cum a reușit să imortalizeze cele mai importante momente de atunci:

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Foto Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Dinu Lazăr Paul Agarici
Organizații: Flacăra lui Adrian Păunescu
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)