A apărut primul partid care dă voce familiilor din România

Acțiunea Unionistă 2012 anunță într-un comunicat că mișcarea politică „România Mare în Europa”, lansată duminică la București, va avea în centrul preocupărilor sale protejarea familiei din România. De asemenea, în primă instanță, în rândurile formațiunii vor fi admiși ca membri numai cei care au votat la referendumul din octombrie 2018. Un alt obiectiv al formațiunii politice este unificarea spirituală și de facto a românilor, crearea unui climat prielnic pentru întoarcerea acasă a celor plecați în străinătate, precizează comunicatul.
Prezentăm mai jos textul integral:
”Referendumul pentru definirea familiei în Constituție a suscitat interesul a milioane de români. Boicotul generalizat din partea clasei politice și mass-media, dar și manipularea și dezinformarea cetățenilor a condus la invalidarea consultării populare din octombrie 2018. Opțiunea pentru familia tradițională a trei milioane și jumătate de români a fost ignorată de toate partidele politice din România.
Mișcarea politică ROMÂNIA MARE ÎN EUROPA, lansată duminică la București, a anunțat că în centrul preocupărilor sale se află protejarea familiei din România și că, în primă instanță, în rândurile sale vor fi admiși ca membri numai cei care au votat la referendumul din octombrie 2018.
„Familia este baza oricărei societăți sănătoase. De aceea, este vital ca societatea să stimuleze constituirea de familii, să sprijine și să apere familia. Membrii unei familii au o legătură de sânge, dar și una de ordin spiritual, integrate în unitatea complexă a neamului”, se arată în prezentarea mișcării politice.
Unificarea spirituală și de facto a românilor, crearea unui climat prielnic pentru întoarcerea acasă a celor plecați în străinătate, sprijinirea capitalului autohton sunt alte obiective ale mișcării politice ROMÂNIA MARE ÎN EUROPA, care ulterior, potrivit inițiatorilor, se va transforma într-un partid de orientare conservatoare, profil inexistent în ofertele politice din ultimii 30 de ani.
Cei care doresc să se înscrie ca membri în mișcarea ROMÂNIA MARE ÎN EUROPA o pot face la adresa https://www.mareineuropa.ro/membri.
La această adresă puteți accesa materialul video de la Congresul de constituire a mișcării politice: https://www.facebook.com/george.simion.unire/videos/367862723898147/”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: George Simion
Organizații: Platforma unionista Actiunea 2012 România Mare în Europa
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)