A doua persoană vaccinată anti-Covid a murit de Covid în această săptămână în județul Sibiu

S-a înregistrat al doilea deces de Covid din această săptămână al unei persoane vaccinate anti-Covid în județul Sibiu. Este vorba de o femeie de 64 de ani, vaccinată cu Pfizer și internată în Spitalul Municipal Mediaș din data de 30 august, după cum a informat Ora de Sibiu, neuitând să sublinieze că femeia avea și comorbidități. Însă, ne aducem aminte că înainte de apariția vaccinului, orice comorbiditate era înregistrată ca deces Covid, după care, de când lumea se injectează cu serurile experimentale, toate decesele sunt puse pe seama comorbidităților, nu a injecției. Stau mărturie în acest sens rapoartele lunare ale INSP în care sunt recunoscuți peste 500 de morți de Covid vaccinați cu prima sau ambele doze de ser anti-Covid, dar despre care se declară cu „responsabilitate” că nici măcar unuia nu i s-a tras sfârșitul de la „vaccinurile” insuficient testate.
Cu o zi în urmă, în județul Sibiu a fost raportat primul deces (din această săptămână, că au mai fost și alții n.r.) al unui om vaccinat infectat cu Covid. link
În județul Sibiu, de la începutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS-CoV-2 un număr de 26873 de persoane (dintre care 24 confirmate în ultimele 24 de ore). Până la data curentă au fost vindecate 21.539 de persoane, iar 1077 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 62 persoane, dintre care pe ATI 9 persoane. La nivelul județului Sibiu, în ultimele 24 de ore, s-au efectuat 707 teste, a informat Andreea Ștefan, responsabila cu presa din partea Prefecturii Sibiu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Locale Prima pagină Știri
Persoane: Andreea Ștefan
Locații: județul Sibiu Mediaş
Organizații: Spitalul Municipal Mediaș
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)