A început sărbătoarea Sfântului Dimitrie, cel mai mare pelerinaj religios din Bucuresti VIDEO

În condiții și cu restricții fără precedent în ultimii 30 de ani, în București a a început în această dimineață sărbătoarea Sfântului Dimitrie. Sub supravegherea forțelor de ordine, care nu lasă să treacă niciun pelerin care nu este din București, Sfintele sale moaște au fost scoase în procesiune duminică dimineața și au fost așezate spre închinare credincioșilor în baldachinul din apropierea Catedralei Patriarhale.
Potrviti Basilica.ro, procesiunea a fost condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.Alături de moaștele Ocrotitorului Bucureștilor, pelerinii pot aduce cinstire și moaștelor Sfântului Stelian – Ocrotitorul copiilor, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Nectarie.
Raclele sunt acoperite cu un geam transparent și dezinfectate de voluntari după fiecare închinător.
Programul liturgic continuă cu Acatistul Sfântului Dimitrie, apoi Sfânta Liturghie va fi oficiată, între orele 9-12:30, în altarul de vară din proximitatea Catedralei.

Racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou va sta în baldachinul din curtea Patriarhiei de duminică până marți, la pelerinaj vor putea participa doar locuitorii capitalei care vor urca pe dealul Mitropoliei și vor coborî prin Strada Patriarhiei.
Toți pelerinii trebuie să rămână distanțați la 1.5 metri.
Anul acesta se va renunta la Pelerinajul Calea Sfinților, numărul preoților slujitori va fi redus, iar raclele cu sfintele moaște vor fi acoperite cu un material special care va permite o igienizare permanentă.
La slujbele care vor fi oficiate numai la altarul din curtea Patriarhiei unde vor putea participa maximum 200 de persoane.
Jandarmeria a anunțat că urmărește deja ca toate regulile să fie aplicate corect. Voluntarii le vor oferi pelerinilor dezinfectant, iar zona raclei va fi protejată cu materiale care permit o dezinfectare permanentă.
</
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

TERIFIANT: „Oamenii au fost alterați” - „Injecțiile ARNm au distrus creierele a miliarde de persoane” (VIDEO)

Președintele Dan sesizează la CCR legea ”anti-legionară” a lui Vexler printr-o gravă retorică periculoasă și chiar ticăloasă: FALSUL că publicistica lui Mihai Eminescu ”conține idei și concepții antisemite” și că Scrisoarea III e ”xenofobă”. RUȘINE!

DEMONIZAȚII DE LA COSTINEȘTI - promovați și încurajați de media oficială și protejați de autorități pentru a insulta românii și România

FILMAREA ZILEI: Dacian Cioloș, refuzat de un taximetrist pe Aeroportul Henri Coandă

Brânciul Diavolului: La Beach, Please ca pe muntele Carantaniei – Atenție, cad suflete!

Călin Georgescu, la IPJ Ilfov: "Nu o să tac! A venit vremea ca românii să-și revendice suveranitatea, să-și decidă singuri viitorul și să fie liberi de orice fel de influență străină!”
Recomandările noastre

De ce președintele Nicușor Dan are dreptate cu privire la luptătorii anticomuniști. În atenția CCR: INST al Academiei Române: Mișcarea Legionară nu a fost fascistă. 75% din deținuții politici erau legionari

Războiul Lung: ultima rundă

”Dacă citez din Corneliu Codreanu, ”cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu și neamul său, nu va fi învins niciodată” e posibil să iau pușcărie. Dar dacă strig ”îmi bag p*la în România, mă p*ș pe ea”, primesc aplauze!" - Observația Zilei

Președinția, Diplomația și Guvernul, dominate de anti-americani care îi desconsideră pe Trump, Vance și Musk. Ateul Radu Burnete, umbra lui Nicușor Dan și partenerul Elenei Calistru, abonată USAID: ”America nu e administrația Trump, refuz să cred asta!”
Persoane: PS Timotei Prahoveanul
Locații: București
Subiecte: Pelerinaj Sf. Dimitrie
Organizații: Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)