Îndurerată familie,

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Întristată adunare,

În această perioadă de post, rânduită de Biserică pentru întâmpinarea Praznicului Învierii Domnului, în ziua de 23 martie, s-a încheiat firul vieții pământești, la vârsta de 50 de ani, a părintelui Sabin Mâț, Paroh al Parohiei Sf. Gheorghe Nou din Municipiul Giurgiu. Nu vă ascund faptul că îmi este nespus de greu să vorbesc în aceste clipe de adâncă întristare. Mai întâi de toate, ne apasă tristețea pierderii unui prieten de care ne leagă amintiri dragi. Apoi, pentru că plecarea din lumea aceasta s-a petrecut cu totul pe neașteptate, însoțită de tulburare și de suferință. Nu în ultimul rând, este grea despărțirea aceasta pentru că multe lucruri aveam a ne spune și a ne împărtăși, iar acum cuvintele și gândurile au rămas nerostite, așteptând reîntâlnirea în pridvorul veșniciei. Dincolo însă de durerea pierderii, ne rămâne credința neclintită că moartea nu este decât un pas către Hristos Domnul, întru care toți viem, ne mișcăm și suntem. Fără nădejdea învierii ne-am cufunda în durere și în lacrimi, în disperare și întuneric, însă pentru noi, cei ce credem, să nu fie așa!

Pentru cei ce l-au cunoscut mai puțin se cuvine să spunem că părintele Sabin a fost un om al călătoriei. Sub semnul acesta s-a născut și sub acest semn și-a încheiat viața. S-a născut la Huedin, în județul Cluj, în anul Domnului 1973, într-o vreme în care se părea că lucrurile aveau să se îndrepte, chiar și într-o țară comunistă. Perioada anilor 70 a fost una a speranței, iar părintele Sabin și-a însușit darul acesta cu prisosință. Pașii l-au purtat în cealaltă parte a țării, la Turnu Măgurele, unde își petrece copilăria și adolescența, urmând cursul firesc al formării și părând să se încadreze în moda timpului, aceea a urmării unui liceu cu profil real, pentru ca mai apoi să ia calea ingineriei. Nu a fost însă să fie astfel, pentru că matematica și fizica au născut în mintea tânărului de atunci un altfel de întrebări, în fața cărora tehnica se arăta cu totul neputincioasă. Și astfel, calea vieții și-a schimbat din nou cursul, conducându-l pe părintele Sabin către teologie, de care avea să se lege cu o tainică și profundă legătură. Astfel, urmează cursurile Seminarului Teologic „Sf. Calinic de la Cernica”, din Turnul Măgurele, apoi cursurile Facultății de Teologie din București, pe care o absolvă în 1996.

Aceasta este și perioada întâlnirii noastre cu el, într-un mediu intelectual și duhovnicesc cu totul deosebit, într-o efervescență spirituală pe care nu am mai regăsit-o de atunci. Poate că multe din mâhnirile sale au provenit și din pierderea căldurii acelui răstimp care astăzi, în lumea aceasta tulbure și lipsită de perspectivă, ne pare aproape ireal. Atunci când Vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist ne-a încredințat ascultarea de Stareț al Schitului Darvari, părintele Sabin ne-a fost alături. Păstrez câteva fotografii de atunci, ce ne înfățișează pe toți, monahi, studenți și muncitori, plini de praf și de moloz, dar cu fețele luminoase și pline de bucuria re-zidirii casei Domnului. Ce vremuri au fost acelea?! Ce lumină?! Ce pace și ce râvnă în rugăciune și în trudă?! Lumina Darvariului ne-a rămas de-a pururi în suflet, mai ales că părintele și doamna preoteasă Elena și-au unit viețile în Taina Cununiei în biserica schitului. Tot aici, Preasfințitul Părinte Galaction l-a hirotonit preot, pe seama Catedralei Sf. Haralambie din Turnu Măgurele și tot Preasfinția Sa i-a dat înalta binecuvântare de a preda atât la  Seminarul Teologic, cât și la alte școli din oraș.

Fire înzestrată cu o neobosită dorință de cunoaștere, părintele Sabin a ales să continue pregătirea academică, astfel că în anul 2000 lua drumul străinătății, studiind și slujind aproape un deceniu în Grecia, în cadrul Universității „Aristotel” din Tesalonic, mai întâi ca masterand, apoi ca doctorand și în același timp ca preot al comunității românești din marele oraș elen. Din nou pașii ni s-au întâlnit, astfel că pentru o bună perioadă de timp am studiat împreună, am slujit Dumnezeiasca Liturghie și ne-am împărtășit dorul de țară și de cei dragi, rămași acasă.

Când Domnul Dumnezeu a rânduit să primim darul cel sfânt al arhieriei, încredințându-ni-se spre păstorire nou înființata Episcopie a Giurgiului, părintele Sabin Mâț nu a ezitat să părăsească pentru o vreme liniștea studiului, alăturându-ni-se în lucrarea anevoioasă pe care o presupune orice început. Zilele și nopțile de trudă, punerea tuturor celor trebuincioase în rânduială, sfătuirea în problemele bunei chivernisiri a eparhiei, la toate acestea părintele Sabin a participat activ. Și-a reluat pentru o vreme studiile, în vederea finalizării tezei de doctorat, pentru ca în 2011 să revină în țară, pentru a continua lucrarea pastorală în Episcopia noastră. A primit, pe rând, ascultările de protoiereu al Protoieriei Giurgiu (2011-2015), iar vreme de doi ani,  Consilier Administrativ (două dintre cele mai delicate lucrări administrativ-bisericești, împlinindu-le cu toată conștiinciozitate și râvna. În tot acest răstimp a slujit la biserica Înălțarea Domnului (2011-2020) și la biserica Sf. Gheorghe – Nou (2020-2023), fiind apreciat și iubit de către credincioși pentru dragostea slujirii și pentru puterea duhovnicească a cuvântului.

Pe lângă totate acestea, se cuvine să adăugăm câteva cuvinte despre cum l-am cunoscut noi pe părintele Sabin Mâț. Mai întâi de toate, părintele a fost un prieten fidel și un colaborator apropiat, iubitor de rânduială și bună chivernisire. Poate că uneori cuvântul său era tăios, însă dincolo de asprime, am văzut dragostea pentru Hristos și Biserică. Nu a fost omul jumătăților de măsură, ci a ars intens, nelăsând nimic la voia întâmplări. De-a lungul timpului a fost încercat de multe ori cu durere. El însuși mărturisea adesea că trupul îi este tot mai slăbit de boală și de suferințele prin care trecuse. În ciuda acestor piedici, părintele reușea să-și mențină optimismul și să-și continue slujirea.  La aflarea veștii despre agravarea problemelor de sănătate ale sfinției sale am crezut o bună vreme că-și va reveni așa cum ne obișnuise. De această dată, însă, paharul durerii s-a umplut, iar trupul său nu a mai rezistat, astfel că părintele Sabin și-a dat sufletul în mâinile Bunului și Milostivului Dumnezeu, pe care L-a slujit cu credință.

În momentele acestea de durere, rugăm pe Părintele Ceresc, cel în Treime Slăvit, să odihnească cu drepții sufletul mult încercat al părintelui Sabin Mâț și să-l rânduiască în ceata slujitorilor Săi.

Să-L rugăm pe Dumnezeu Cel Atotmilostiv ca să-i dea cununa dreptății Sale, parte cu cei mântuiți în slava aleșilor Săi pentru cele ce s-a ostenit în lumea aceasta și, precum l-a pus pe dânsul slujitor în Biserică, așa să-l arate și în altarul Său cel ceresc. Dincolo de durerea pierderii, lăsați să pătrundă în cugete și în suflete nădejdea luminii Învierii!

 Veșnică să-i fie pomenirea! Amin.

† AMBROZIE,

Episcopul Giurgiului