ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Actrița Florina Cercel a murit la vârsta de 76 de ani, a anunțat Teatrul Național București (TNB), din echipa căruia aceasta a făcut parte.

„Echipa Teatrului Național din București anunță cu adâncă durere că astăzi se desparte de marea actriță Florina Cercel. După mai bine de 45 de ani de carieră pe scena Naționalului, «Țuca» ne părăsește azi, lăsându-ne tot mai triști, lipsiți de prezența sa impunătoare, de forța și de talentul său incontestabil, de farmecul atâtor roluri memorabile, de dăruirea sa remarcabilă în fiecare apariție scenică. Vom reveni cu amănunte despre ceremonia funerară. Dumnezeu să o aibă în paza Sa! Rămas bun, Florina Cercel!”, se arată în anunțul TNB.

Florina Cercel a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1964, la clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea și Victor Moldovan. A jucat ca actriță pe scenele următoarelor instituții: Teatrul Dramatic de Stat din Galați (1964-1965), Teatrul Național din Timișoara (1965-1973) și Teatrul Național din București (din 1972).

A debutat ca actriță pe scena Teatrului Dramatic de Stat din Galați, în 1964. În perioada 1965-1973, a jucat la Naționalul din Timișoara, în piese precum „Micul infern” de M. Ștefănescu, ''Regele moare'' de Eugen Ionescu, „Mincinosul'' de C. Goldoni, „Acești îngeri triști'' de D.R. Popescu.

Din 1972 făcea parte din echipa Teatrului Național „I.L. Caragiale'' din București. „Bacantele'' după Euripide, „Revizorul” de N.V. Gogol, „Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, „Căsătoria'' de Gogol, „Azilul de noapte”, de M.Gorki sunt doar câteva dintre piesele în care a fost distribuită pe scena Naționalului bucureștean. De asemenea, a fost „Regina" în piesa „Regele moare'” de Eugen Ionescu, în regia lui Victor-Ioan Frunză, prezentată la ''Theatrum Mundi'' din Capitală (2002), a jucat și în „Camerista'” și „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal''.
 
Printre cele mai recente roluri se numără cel al Teodorei din „Dumnezeu se îmbracă de la second-hand'' de Iulian Margu, în regia lui Ion Caramitru, și Zerline din piesa ''Camerista'' după Hermann Broch, regizată de Dan Stoica.

A jucat și în filme: ''Frații'' (1970), ''Filip cel bun'' (1973), "Prin cenușa imperiului" (1976), ''Iarna bobocilor'' (1977), ''Vară fierbinte'' (1982), ''Căruța cu mere'' (1984), ''Crucea de piatră'' (1993), ''Les Percutes'' (2002), ''Ambasadori, căutăm patrie'' (2003), ''The Half Life of Timofey Berezin'' (Viața lui Timofey Berezin) (2006). La postul Acasă TV a interpretat roluri în serialele TV: ''Inimă de țigan'' (2007), ''Regina'' (2008), ''Aniela'' (2009).

La 29 octombrie 2002, a avut loc premiera absolută la Teatrul Național de Televiziune a spectacolului ''Ultima haltă în Paradis'' de Valentin Nicolau, în regia lui Alexandru Tocilescu, în care Florina Cercel și Florin Piersic au interpretat rolurile principale.

A fost distinsă cu Premiul UNITER pentru cea mai bună interpretare feminină pentru rolul Vassa Jeleznova din piesa ''Vassa Jeleznova'' de M. Gorki, regia Ion Cojar (1990); Ordinul Național ''Serviciul Credincios'' în grad de Cavaler (15 decembrie 2002); premiul Ministerului Culturii și Cultelor pentru cea mai bună actriță a anului 2002, pentru rolul Anna Andreevna în ''Revizorul'' de Gogol, la Teatrul Național ''I.L. Caragiale'', conform http://www.tnb.ro/ro/florina-cercel.

A fost nominalizată la Gala Premiilor UNITER, ediția 2008, la secțiunea ''Cea mai bună actriță în rol secundar'' pentru rolul ''Stepanida Rozanova'' din spectacolul ''Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal'' (TNB).