A murit George Cușnarencu, un mare scriitor și jurnalist

A murit publicistul George Cușnarencu, redactorul șef al publicației „Magazin”, un mare scriitor și jurnalist. George Cușnarencu a fost autorul mai multor volume de proză și de povestiri scurte. Născut în luna ianuarie 1951, acesta avea 72 de ani. Redacția ActiveNews deplânge plecarea sa grăbită dintre noi și adresează condoleanțe familiei. Vestea tristă a fost dată de scriitorul Nicolae Iliescu, citat de EvZ.
„A amuțit pe vecie glasul prietenului meu bun, George Cusnarencu, ăl cu care vânam lei! Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze cu drepții!”, a anunțat scriitorul Nicolae Iliescu, într-o postare pe contul său de Facebook.
George Cușnarencu s-a născut în 1951 la Dorohoi, în județul Botoșani. El a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, în anul 1977. Ca student a frecventat cenaclul „Junimea” care funcționa în cadrul Facultății de Limba și Literatura Română sub conducerea profesorului și criticului Ovid S. Crohmălniceanu. George Cușnarencu a debutat, cu un volum de proză scurtă, „Tratat de apărare permanentă”, în anul 1983. De-a lungul vremii a publicat mai multe romane, respectiv: „Tangoul memoriei”(1988), „Dodecaedru” (1991), „Ultimul Isus, magnificul” (1995), „Călătoria Luceafărului” (1997), „Requiem” (1998), „Trandafirul Tăcerii Depline” (1999), „Saptamana Patimilor” (2001), „Piata Aristotel” (2001), „Colonia Penitenciară Oranj” (2001).
În acest context, George Cușnarencu a fost publicat și în antologia de proză scurtă „Desant 83” care a fost îngrijită de Ovid S. Crohmălniceanu. De asemenea, a mai publicat proză scurtă în mai multe volume de antologie, alături de alți scriitori din generația sa. Astfel, lucrările lui George Cușnarencu au apărut în volumele: „Proză umoristică românească”, editat în anul 1985, „Iubiri subversive (Cele mai bune povestiri din 1997)”, apărut în anul 1997 sau „Generația 80 în proza scurtă”, apărută la Editura Paralela 45, în anul 1998. George Cușnarencu a fost prezent cu povestiri traduse în două antologii publicate la Moscova, în anii 1985 și 1987, dar și în culegerea de proză scrisă de autori din țările central și est-europene, Description of a Struggle, apărută la editura Picador, în 1994, la Londra, New York.
Ca scriitor, George Cușnarencu a primit premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România, în anul 1984, și premiul „Ion Creangă”, al Academiei Române, în anul 1993. Pe lângă acestea, el a mai primit, pentru proza sa, și alte premii literare ale unor reviste și asociații de scriitori.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori

Zelenski a cerut 17 milioane de Obuze și 400 de miliarde de Dolari

Adio, NATO! – De ce a mai fost nevoie de Război?

Jurnalistul profesionist Laurențiu Dan Ionescu: M-am vaccinat și acum am o gâlmă în cap. Nimeni nu știe de unde e și ce e. În pandemie a murit mama, fară să am voie să o țin de mână. Am să vă calc pe cap! REACȚIE: Trebuie trași în țeapă!

Diana - Regina Șamanilor și fiica unei așa zise inițiate în masonerie. Dorel Vișan - tot mai confundabil cu rolurile de torționar și milițian

Avertisment, în contextul declarării “epidemiei de rujeolă” la nivel național: Noile vaccinuri pentru copii ”arată exact ca arma biologică C19”
Recomandările noastre

7 întrebări-cheie despre 7 octombrie: Ce se ascunde în spatele Minciunilor tandemului Netanyahu-Hamas - A Doua Primăvară Arabă

În momentul în care eu am renunțat la cipul lor, m-am opus, eu mi-am câștigat mântuirea. Mă salvez spunând un singur ”NU”. Prin acel ”NU” m-am făcut ostaș al lui Hristos! - Doamna Aspazia Oțel Petrescu (9 decembrie 1923 - 23 ianuarie 2018) - CENTENAR
Secțiuni: Cultură Prima pagină Publicistică Știri
Persoane: George Cușnarencu
Subiecte: decesul unei personalități
Organizații: Presa Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)