ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



„Drum bun, Doamna Geta, lumină lină...

Ne-a părăsit, discret, fără nicio lansare de data asta, o mare doamnă a culturii române. Editor și redactor de carte, poate cel mai important, director de edituri și martorul evenimentelor literare memorabile ante și post decembriste, Georgeta Dimisianu.

O știu, sunt vreo 20 și ceva de ani de atunci, de pe vremea când „Albatrosul” , editura, era în Casa Scânteii și, ori o sunam eu, ori mă suna domnia sa: Ionuț, te pup scumpule, să treci pe la redacție, avem noutăți. Sigur, doamna Geta!

Acum, la așa noutate nu mă așteptam. Sărut mâna, doamna Georgeta Dimisianu și bunul Dumnezeu să vă aibă alături!”, a transmis ziaristul Ionuț Crivăț.

„S-a stins din viață doamna Georgeta Dimisianu, cunoscut om de cultură, editor de carte și un important martor al vieții literare românești din ultimele cinci decenii. Mulți dintre noi am cunoscut-o și ca editoare a regretatului Octavian Paler.

Georgeta Dimisianu a fost redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (ESPLA), din 1963 până în 1970, iar, între anii 1970 și 1984, la Editura Cartea Românească.

Din 1984 până în 1990, și-a continuat activitatea la Editura Științifică și Enciclopedică, de unde a plecat în urma unui scandal de cenzură. Peste 70 de scriitorii au semnat, la vremea respectivă, un protest în apărarea Georgetei Dimisianu, document ce a fost înaintat Uniunii Scriitorilor și Consiliului Culturii.

În 1990, Georgeta Dimisianu a fost numită de ministrul Culturii, Andrei Pleșu, redactor-șef și apoi director la Editura "Albatros", pe care a condus-o până în 2006. În același an, a înființat editura și revista "Historia", pe care le-a condus până în anul 2009.

Din septembrie 2009, a fost redactor-șef al revistei "Istorie șicivilizație".

Înmormântarea, duminică, 19 Martie, la ora 11.00, la cimitirul Sfânta Vineri, Calea Griviței.

Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a transmis jurnalista Csiki Camelia.
 
Paul Goma afirma despre ea și soțul ei următoarele:
 
„Si pentru cà tot suntem la capitolul amintiri: Cum a reactionat prietenul G. Dimisianu in 1970 cand am fost interzis de a publica - màcar note de lecturà, nesemnate, la Romania literarà, unde el era ditamai sef-adjunct? Dar in februarie- martie 1977, cand eu mà aflam incercuit de Securitate in Drumul Taberei, intr-un bloc vecin cu al sàu (noi pe Aleea Compozitorilor, el pe Pravàt)?
 
A venit sà se intereseze dacà mai tràim? A adus el portocale pentru copil (cum a fàcut Breban!) - stiind bine cà noi nu puteam iesi din casà?
 
"Curajosul Dimi" cum i se zicea nu a scos un chitàcàit cat a fost membru al partidului comunist, el a iesit din bortà binisor dupà moartea Ceausescului, dupà ce l-a tràdat pe bunul sàu prieten Valeriu Cristea, pentru ne-prietenul tuturor N. Manolescu (scump este scaunul de etern-adjunct!), ca apoi sà treacà fàrà zdruncin de la comunisti la liberalisti (nu la tàrànoisti, cum gresit scrisesem eu - am mai spus-o, nu-i nimic, o repet).

S-a aràtat indignat de ceea ce scrisesem in Jurnal (publicat in 1997) despre sotia sa, Geta Dimisianu - foarte frumos din partea sotului care apàrà onoarea consoartei.
 
Numai cà acelasi indignat nu s-a aràtat màcar mirat auzind ce spunea sotia sa, Geta Dimisianu, despre sotia mea, inainte de 1989, ba chiar in 1977, cand eu eram arestat, iar Ana, cu tot cu copil, expulzatà la mama dracului, prin Dudesti; cat despre ceea ce povestea ea despre mine, cà as fi omul Securitàtii si cà actiunea pentru drepturile omului era o provocare a Organului…; iar in 1997, in timpul campaniei de presà instigatà de Monica Lovinescu cine mà trimitea la azilul de nebuni (e drept, o fàcea in bunà companie: Zaciu, companion de "cenaclu" la Gogu Ràdulescu)?

Nu-l mai intreb pe Gabriel Dimisianu cum a reactionat dupà ce a aflat cà fusesem exclus din Uniunea Scriitorilor, in chiar momentul in care mà aflam intre labele Securitàtii si se ràspandise zvonul cà voi fi condamnat la moarte. Fiindcà stiu cum: ar fi repetat, dupà sotia sa, Geta, emblematicul ràspuns la tot si la toate: "Dacà si el…" - care se traduce negresit prin: "A avut ce-a càutat si ce-a meritat"...”
 
„Începînd din chiar vara anului 1990 (când Liiceanu retrăsese din librării Culoarea curcubeului) colegii, prietenii mei G. Adameșteanu, Monica Lovinescu, Dorin Tudoran mă asigurau că "mi se pare”, iar Geta Dimisianu, în stilul Pleșiță: "Ia nu mai face pe interesantul, că te persecută Liiceanu, Sorescu, Viorica Oancea, Papahagi - ei, na, două- trei cărți, la cele două sute câte ai scris - ăsta-i delir de persecuție!”

Pe atunci încă mai eram băiat bun, nu-mi dădea prin minte să-i blestem pe "consolatori"astfel: "Să dea Dumnezeu să ajungeți și voi în situația mea: să vă distrugă cărțile editorii-prieteni ca Liiceanu, Sorescu, iar prietenii de decenii, și ei scriitori (G.Adameșteanu, Monica Lovinescu) să vă trateze de calomniatori ai bieților distrugătorii de carte Liiceanu, Sorescu - fiindcă nu nu va fi deloc adevărat, suferiți de mania persecuției!".”, mai scria Paul Goma.
 
„Aparentul D. C. Mihăilescu: nici el nu m-a atacat primul, însă a comis o prostie-măgărie. Comentînd cartea lui M. Nițescu "Sub Zodia Proletcultismului”, a conchis: "pică prost [discutarea cărții] chiar acum când se apropie alegerile, iar Opoziția trebuie să câștige”*). Cum să treci peste o astfel de idioțenie-ticăloșenie? L-am încondeiat cu tot cu citatul din gândirea-i de plastilină autentică în "Jurnal de Noapte Lungă”. Acesta apărînd în februarie 1997, Monica Lovinescu transcriind pe hârtie sugestia telefonică a Adameșteanei și Liiceanului: "Îmi pare rău că l-am cunoscut pe Paul Goma”. Sub pretextul că sare în apărarea Papesei, "înjurată în Jurnal”, viitorul "Manolescu Bis” (D.C.M) a publicat pe dată în revista ‘22′ o altă condamnare la moarte, acuzîndu-mă, nu doar de inexactități, de bârfe, dar și de delațiune! Ca să vezi cine pe cine acuza de delațiune! Însă dacă tot de aceeași crimă fusesem învinovățit și de Geta Naidin-Dimisianu, informatoare încă din 1956 (!).”, mai afirma Paul Goma într-un interviu din New York Magazin.