A murit o legendă a Brigăzii Antitero a SRI. Generalul Ion Ștefănuț nu susținea Legile Big Brother avansate de unii din colegii lui: „Puterea corupe, puterea absolută corupe absolut”

Generalul SRI Ion Ștefănuț s-a stins din viață marți dimineață, a anunțat generalul brg, (r) Aurel I. Rogojan, citat de Evenimentul Zilei. Generalul Ion Ștefănuț a fost comandant al Brigazii Antiteroriste născută din USLA în anii '90 și apoi al Direcției
Generale pentru Prevenirea și Combaterea Terorismului din SRI.
Ion Ștefănuț a avut o carieră impresionantă, fiind cel mai competent expert antiterorism din România. A fost medaliat atât în țară cât și peste hotare pentru operațiuni de succes ale căror detalii vor rămâne mult timp secrete, mai scrie sursa citată.
„În dimineața acestei zile (12.04.2022 - n.r.), a plecat dintre noi, de asemenea vremelnici în această tot mai tulbure lume, generalul (S.R.I.) Ion Ștefănuț, fost combatant în prima linie a apărării antiteroriste a României și cel mai longeviv comandant al Brigăzii Antiteroriste a Serviciului Român de Informații.
A intrat pe frontul luptei antiteroriste în anii ’80 ai veacului trecut, după absolvirea Academiei Tehnice Militare, fiind specializat în depistarea și neutralizarea încărcăturilor explozive utilizate în atentatele teroriste.
La începutul anilor ’90 a fost numit comandant al Brigăzii Antiteroriste a Serviciului Român de Informații, poziție din care a avut un rol important în adaptarea și modernizarea sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, în pas cu tendințele fenomenului terorist pe plan mondial.”, a transmis cunoscutul general brg. (r) Aurel I. Rogojan.
Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă, asemenea Unității speciale pentru monitorizarea și contracararea agenților străini din țările Pactului de la Varșovia - UM 0110 „Anti-KGB” -, unică în spațiul sovietic, a fost una dintre unitățile de elită ale Departamentului Securității Statului. Curiozitatea, după cum amintește și istoricul american Larry Watts în lucrările sale, este că USLA a fost constituită cu sprijin și consultanță din Germania Federală (RFG), care a pus la dispoziție mijloace de luptă, inclusiv armament, ceea ce s-a considerat a fi cu totul extraordinar pentru acea perioadă.
Înființarea unității antiteroriste a fost urgentată de un atentat întâmplat la 19 noiembrie 1977 la Ambasada Egiptului din București, când studenți palestinieni au ocupat sediul ambasadei. Astfel, la 15 decembrie 1977, s-a înființat Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă – USLA, creată după modelul structurii germane GSG-9 (Granzchutzgruppe), care a devenit operațională în câteva luni.
Spre deosebire de unii dintre colegii săi generalul Ion Ștefănuț afirma că cele două proiecte de lege de tip Big Brother cerute insistent de unii reprezentanți ai SRI pot ajuta, însă ele pot conține și „un sâmbure,
chiar ascuns, al unor viitoare abuzuri”. Să nu ne amăgim, profesional, cu ele, spunea generalul. El a declarat că personal nu le susține și în plus, după cum spunea fostul șef în cadrul SRI într-unul din rarele sale interviuri (video aici, spre final), disputa ar trebui rezolvată de Parlament. „Puterea corupe, puterea absolută corupe absolut”, a avertizat el cu acea ocazie.
Și SRI și-a exprimat regretele pe pagina de Facebook a instituției, unde se afirmă, între altele:
„General-maior Ion Ștefănuț era o personalitate puternică, un spirit acut, analitic și perfecționist, atât cu echipa, cât și cu propria persoană. Nu accepta jumătăți de raționament, frânturi de adevăr sau opinii în locul relatării acute. Domnul general era maestru în arta dialogului, negociator în cadrul unor situații complicate și analist realist al unor evenimente care au schimbat fața lumii. Domnia sa a fost un interlocutor de primă mână pentru servicii de informații din întreaga lume, câștigându-și deseori parteneri valoroși din rândul unor critici acerbi.”
Din USLA au făcut parte și luptătorii antitero uciși în urma manevrelor agenților ruși instalați de Ion Iliescu la putere în decembrie 1989. În planul agentului GRU Nicolae Militaru, numit de Iliescu ministru al Apărării, era și „trecerea în revistă” a efectivelor USLA pe stadionul Ghencea, cu scopul mitralierii lor ca „teroriști”.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Persoane: Aurel Rogojan Ion Ștefănuț
Organizații: BLA Brigada Antitero GSG-9 Serviciul Român de Informații (SRI) SRI USLA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)