Savanul Gabriel (Gavriil) Ștrempel, în vârstă de 94 de ani, a plecat la Ceruri de 1 decembrie, aflăm dintr-un anunț publicat de Arhimandritul Mihail Stanciu de la Mănăstirea Antim.

"Dumnezeu să-i deie iertare și veșnică pomenire în Împărăția Sa profesorului academician GABRIEL ȘTREMPEL (8 sept. 1926 – 1 dec. 2020), unul dintre cei mai erudiți cercetători ai literaturii române vechi, autorul ”Catalogului manuscriselor românești” și al multor cărți și studii de specialitate, contribuția sa fiind esențială în inventarierea scrierilor medievale și moderne din teritoriile românești. Scrierile sale despre marele Ierarh Cărturar și Martir Antim Ivireanul au constituit materialul documentar fundamental pentru canonizarea Sfântului în iunie 1992 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Slujba înmormântării va fi săvârșită azi, 3 dec. 2020, la orele 14 la capela cimitirului Bellu din București.", scrie Arhimandritul.

Gabriel Ștrempel, membru de onoare al Academiei Române, s-a născut de Ziua Nașterii Maicii Domnului, la 8 septembrie 1926, în localitatea Pomi din județul Satu Mare. Istoricul, filologul, editorul și bibliograful Gabriel Ștrempel și-a susținut doctoratul în istorie medievală și paleografie românească în 1967 la Universitatea din Cluj, cu lucrarea ”Copiști de manuscrise românești până la 1800”. În 1950 își începe activitatea ca bibliotecar adjunct la Biblioteca Academiei Române, unde a ocupat apoi diferite funcții: bibliotecar principal (1953), delegat cu coordonarea serviciilor unite de documente și manuscrise (1954), cercetător principal și șef al Secției de Manuscrise, șef al Secției de Colecții Speciale, director adjunct (din 1975) și director general (din 1994), conform dicționarului ”Membrii Academiei Române” (2003).

A publicat de-a lungul anilor numeroase lucrări, studii și articole, precum și o serie de ediții critice, între care: Antim Ivireanul, ”Predici” (1962); Antim Ivireanul, ”Opere” (1972 și 1997); Nicolae Costin, ”Ceasornicul domnilor” (1976); Ioan Neculce, ”Opere” (1982); Ioan Neculce, ”Letopisețul Țării Moldovei” și ”O samă de cuvinte” (1986); Axinte Uricariul, ”Cronica paralelă a Țării Românești și a Moldovei” (2 volume, 1993-1994); ”Cronograful tradus din grecește de Pătrașco Danovici” (2 volume, 1998-1999); Ianache Văcărescu, ”Istoria othomanicească” (2001). De asemenea, a colaborat la volumul I din ”Istoria literaturii române”, la volumele I-III din ”Documentele Răscoalei din 1821” ș.a.

Cercetător de vocație, este preocupat în primul rând de înzestrarea istoriografiei cu instrumente de lucru esențiale: bibliografii, cataloage, ediții critice. Toate cărțile lui au devenit imediat lucrări de referință, având un loc privilegiat în mediile de specialitate. Edițiile critice îngrijite de Gabriel Ștrempel au ca obiect atât opere fundamentale, cunoscute din ediții anterioare, dar care sunt reexaminate sistematic, din toate punctele de vedere, inclusiv sub raport textologic (scrierile lui Ion Neculce, Ienăchiță Văcărescu, Antim Ivireanul), cât și alte scrieri semnificative, tipărite pentru prima oară integral, cum sunt ”Ceasornicul domnilor” de Antonio de Guevara, tradus din limba latină de Nicolae Costin, ”Cronica paralelă a Țării Românești și a Moldovei”, atribuită lui Axinte Uricariul, sau Cronograful tradus din grecește de Pătrașco Danovici. A continuat, totodată, inițiativa lui Ioan Bianu de alcătuire a unui catalog analitic al manuscriselor românești de la Biblioteca Academiei.

A fost profesor asociat la Facultatea de Litere a Universității din București și președinte executiv al Fundației ”N. Iorga” de pe lângă Academia Română. În prezent este director onorific al Bibliotecii Academiei Române. Este membru de onoare al Academiei Române (din 12 noiembrie 1993), membru al Uniunii Scriitorilor, membru de onoare al Societății de Științe Filologice, membru de onoare al Societății Numismatice Române. Gabriel Ștrempel a fost distins cu Premiul revistei ”Manuscriptum” (1972), Premiul ”Timotei Cipariu” al Academiei Române (1976), Premiul ”Perpessicius” al revistei ”Manuscriptum” (1993), Premiul Uniunii Scriitorilor (1999), Premiul orașului Satu Mare (2000), Premiul Național al Ministerului Culturii (2001). A fost decorat cu Ordinul ”Meritul Cultural” clasa a III-a, cu Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Ofițer, cu Medalia ”Mihai Eminescu” ș.a., scrie Nicolae Ghișan despre Gabriel Ștrempel în Gazeta de NV.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Redăm în continuare câteva trimiteri ale Domniei Sale despre Sfântul Antim Ivireanul

27 septembrie - ziua Sfantului Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolit al Tarii Romanesti

Antim Ivireanul este primul mare orator bisericesc in limba romana, care inlocuieste cazania seaca si steriotipa, ce se citea in biserica, cu predica vie, legata de viata de toate zilele, menita sa biciuiasca si sa indrepte starile de lucruri. Este original in modul de a lega ideile teologice de viata cotidiana, in felul de a biciui, fara deosebire de pozitie sociala, scaderile morale ale pastoritilor, in dezvaluirea unora din nedreptatile sociale si in maiestria cuvantului sau. Limba vioaie a predicilor, cu bogatia de procedee artistice, face din opera lui Antim Ivireanul un pretios monument de limba romaneasca, ce se citeste cu placere si astazi.

In 1962 publicam prima editie critica la "Predici" de Antim Ivireanul.
Din cele trei manuscrise ale predicilor, pe care le-am putut cerceta, am luat ca text de baza manuscrisul 3460, pe care l-am insemnat in aparatul critic - in rarele ocazii ce s-au ivit - cu sigla A. Alegerea acestui manuscris este determinata de caracterizarea pe care am facut-o mai sus la descrierea lui: este cel mai vechi text cunoscut, cel mai complet si, ca atare, cel mai apropiat de original.
Am reprodus in subsol toate deosebirile textuale, chiar pe acelea care nu schimba cu nimic sensul frazelor, socotind ca ele sunt utile filologilor si lingvistilor, pentru care, in primul rand, este intocmita aceasta editie. Prima varianta este aceea a manuscrisului 549, insemnat cu sigla B; cealalta este aceea a manuscrisului 524, insemnat cu sigla C. Corecturile, foarte numeroase ale copistilor acestor doua manuscrise, au fost incluse in textul variantelor; atunci cand lectura textului sters a fost posibila, am redat si acest text, cu mentiunea de rigoare.
Cel de-al treilea manuscris, pastrat in sectiunea manuscriselor de la Biblioteca Academiei sub nr. 3460 a fost copiat de Efrem gramaticul in anii 1722-1725. Volumul numara 213 foi de dimensiuni 20 x 15 cm si este copiat in grafia cursiva, specifica primei jumatati a veacului XVIII din Tara Romaneasca. Scrierea este foarte apropiata de aceea a manuscrsului 549, fara sa fie totusi vorba de acelasi copist.

Despre locul unde a deprins Antim arta tipografica

La venirea in tara, aceasta arta ii era straina si ca la Bucuresti si-a facut ucenicia, pe langa fostul episcop al Husilor Mitrofan, care conducea tipografia domneasca, iar nu la Buzau (cum afirma N. Iorga) si cu atat mai putin in afara tarii (N. Serbanescu pretinde ca Antim ar fi invatat tiparul la Moscova sau la Kiev - in felul acesta ne-ar fi greu sa ne explicam imprejurarile caderii in robie la turci. Daca ar fi deprins aceasta arta la Venetia, cu siguranta ca Del Chiaro ar fi mentionat in lucrarea sa... Singurul loc unde putea invata tiparul ramane tipografia domneasca de pe langa mitropolie.
ANTIM Ivireanul. Predici; editie critica, studiu introductiv si glosar de G. Strempel. Bucuresti, 1962. 322 p

Operele lui Antim

Editia critica din 1972 la "Opere" de Antim Ivireanul concentreaza pentru prima data tot ceea ce istoria literara atribuie creatiei lui Antim Ivireanul: "Didahiile", "Chipurile Vechiului si Noului Testament", "Asezamantul manastirii Antim", "Invatatura pe scurt pentru taina pocaintii", tiparita la Ramnic in 1705, "Invatatura bisericeasca", tiparita la Targoviste in 1710, "Capete de porunca", tiparita la Targoviste in 1714, si prefetele unora dintre cartile imprimate de el. Ordinea operelor a fost impusa de valoarea lor literara. Prefetele au fost asezate in ordine cronologica.
Textul "Didahiilor" reproduce in intregime manuscrisul 3460 al Bibliotecii Academiei, insemnat in aparatul critic (in cele cateva cazuri ivite) cu sigla A. Alegerea acestui manuscris ca text de baza este justificata in studiul introductiv: este cel mai vechi si cel mai complet manuscris al "Didahiilor" cunoscut pana astazi.
"Chipurile Vechiului si Noului Testament" reproduc originalul pastrat la Kiev, a carui cercetare am efectuat-o in vara anului 1968.
"Asezamantul manastirii Antim" este redat dupa manuscrisul 3342 al Academiei, care este originalul acestui text.
"Invatatura pe scurt pentru taina pocaintii" si "Invatatura bisericeasca" sunt editate pentru prima oara, dupa textele imprimate la anii 1705 si 1710, pastrate in Academie.
"Capete de porunca", desi editata in ultimii ani de Em. Em. Savoiu, ne-a obligat la o transcriere a editiei din 1714, din pricina greselilor prea numeroase, banuim, tipografice.
In sfarsit, prefetele au fost redate dupa cartile respective sau dupa traducerile romanesti din "Bibliografia romaneasca veche", in cazul celor in limbi straine.
Dedicatia manuscrisa din "Evanghelia georgiana" este redata dupa original, iar prefata la opera lui Ioan Cariofil, "Manual despre cateva nedumeriri si solutiuni", a fost tradusa din greceste de colegul Mihail Caratasu, caruia ii multumim inca o data.
N-am gasit utila redarea textelor in limbi straine, ceea ce n-ar fi dus decat la marirea volumului. Am indicat insa in introducere si note, bibliografia respectiva a cartilor prefatate de Antim, unde poate fi gasit si textul in limitele ce ar interesa, eventual, pe cititor.
"Glosarul" explica cuvintele arhaice si sensul schimbat astazi al unor expresii. El cuprinde si neologismele, care se gasesc mai ales in "Chipurile Vechiului si Noului Testament"."
ANTIM Ivireanul. Opere; editie critica si studiu introductiv de Gabriel Strempel. Bucuresti, 1972. 474 p. (cota: II 563397