Pentru că primim numeroase contribuții literare și artistice de la Dvs, cititorii ActiveNews, ne-am hotărât să publicăm o parte dintre ele într-o formă unitară, însoțite și de câteva recomandări ale noastre, cum ar fi foto-povestea cu care ilustrăm această premieră. Debutăm așadar cu ACTIVEART - Suplimentul Literar Artistic de final de săptămână. Doamne, ajută!

LAZĂR Fata cu geamantan

"Pe la inceputul anilor 1970 era o linie de tramvai pe care mai mergeau inca vagoane Thompson din 1936... liniile 6 si 10 aveau aceste vagoane din lemn, cu multe accesorii de bronz inauntru.

***

PETRIA  "O tentativă de spargere a propagandei oficiale"

„Timpuri virale. Gânduri pe contrasens”, de Alexandru Petria, Alexandria Publishing House, Suceava, 2020

„Aș fi fost bucuros dacă n-aș fi avut prilejul să public această carte. Ea n-ar fi existat fără realitatea conținută, una extraordinară, și nu în principal fiindcă e vorba despre o perioadă pandemică, ci pentru reacția halucinantă a omenirii confruntare cu virusul SARS-COV-2, venit din China sau altă parte, cum n-a mai fost în istorie, chiar în cazul unor maladii infinit mai grave. Nici n-am intenționat inițial s-o scriu, dar paginile s-au adunat aproape zi după zi. Ca o încercare personală de clarificare a situației, reacții intelectuale la ceea ce a depășit cu mult o simplă problemă medicală. N-am avut pretenția de-a descoperi exhaustiv fenomenul, m-a preocupat esențialul – cum de-a dat peste cap omenirea un virus cu o mortalitate bine sub 1%?

N-am așteptat sfârșitul poveștii, sunt edificat. Unele articole au apărut pe Stiripesurse.ro și Gândește.org. Textele nu se referă toate la Covid-19, sunt și despre alte subiecte acute ale existenței, în ultima perioadă nu am avut în cap numai boala, viața neputându-se reduce doar la un aspect al ei și fiindcă prin lărgirea perspectivei ai o viziune mai clară a particularului, a amănuntului. „Timpuri virale” e o invitație la gândire a scriitorului care sunt, o tentativă de spargere a propagandei oficiale.” - Alexandru Petria, Cuvânt Înainte.

***

POPA

Închinarea

Stau nemișcat,

în fața Ta,

chip iconic

întins pe cruce.

Mă opresc

din gândire,

la hotar,

silindu-mă

într-un gest

de închinare.

Mă predau

într-o dulce

liniștire tainică,

așteptând,

cu răbdare,

nașterea

chipului de Fiu.

Simt o căldură

lăuntrică

și emoția puternică

a nașterii

chipului de Duh,

ca o înfăptuire

a închinării iconice.

Ștefan Popa

***

S.

Sunt un copac

Poți să-ți sprijini fruntea
De trunchiul meu aspru
Sau poți să mă lovești
Ca să-ți treacă supărarea.
Mă poți tăia
Ca să ai cu ce să te încalzești
Sau unde să traiești:
Printre crengi și rădăcini
Moarte.
Poți să-mi primești frunzele
Pe obraji
Sau poți să le vânturi cu mâinile
Ca să te bucuri,
Ca să simți că trăiești.
Dau și flori pentru tine,
Pentru voi.
Ele miros a copilărie
Și a anotimpuri;
Sunt plăcute privirii
Culorilor din soare.
Îți dăruiesc umbra mea
Omule,
Chiar și atunci când mă tai,
Ca să nu-ți fie prea greu
În arșița vieții.
Un singur lucru te rog:
Nu mă tăia pentru hârtia
Minciunilor tale!
Căci eu nu pot minți,

Așa sunt făcut.
Dacă vrei să semeni cu mine
Înfige-ți rădăcinile adânc
Și bea din seva pământului
Și luminează-ți fața cu soare.
În final, dacă mă asculți,
Poți să-mi faci un semn în scoarță
Care va fi și semnul tău:
Poți să mă crestezi
Și să sorbi
Viața din copac,
Din pomul vieții,
Crucea.

George Daniel S.

***

SUCIU

mămăliga

I.

establishmentu’ suntem noi

tăios ne sâsâia bâlbuță

și te mai miri că ne tot dăm de-a dura

de colo colo

și de-a berbeleacul

și după cum bine mi se pare

loc ar mai fi

pân’ să atingem

la fund

sacul


ison îi ținem

toți

citind de zor

din almanahe

după ce

ca pe nătângi gânsaci

o vreme ne’ndopară

cu vești alese pe sprânceană

despre găini de prin vecini

ce puii vii îi fată

după gestații ’n minți perverse de

peltici pitici

frustrați de viața ce defel nu ’i iartă


din dragoste făcurăm bre!

un scărpinici gonflat

pitic

cel mai frumos din fetzi-frumoșii

care

ne zăpăci o vreme

cu rulota

de biata pisicuță se udă de ciudă

privind rânjit la noul mini-grangur

ce cuteza a sta cu zeii-alături


de liră ne băturăm joc

și ea

se sparse

în glasuri lâncede de balaoacheși

ce se vedeau pe-Acropole cu-aezii asemeni

în prime time

la o fată

pre-școlită

cu leafa ce-obsedă națiunea ’ntreagă

vr’o câțiva ani


aaah! esca ‘l cotropi pe...

escu

românescu-i dorul

unul pe lume și făr’ de păreche

de neasemuit

și răstignit

pe-un tei

de sub a lunei rază


dulcea durere

pe care toți scuipam cu ură

din refulări

de impotente potriviri

de muze

lucru normal

de e să știe lumea

ce ne ’nvățase bietul sigmund și

subit

uitarăm

sau nu uitarăm?

hmm!


II.

bre!

nu fi totuși făr’ de plaiu’ fair

c’ avem și Luni Amare și-Appolodorine

ce lupt’ avan cu-aieve mori de vânt

și-Alexandrine printre flori cătânde

și mândre zvonitoare de colinde

și ’mbătătoare câmpuri de Narcise

și mai avem Zamfiri

și Tudori d’ ai lu’ Gheorghe

și câte

și mai câți,,,


și-am fi avut și papion

de sinergia faptelor mărețe

nu ni ’l tăia din fașă cu lămpașu ’n frunte

băgat și el la apă

când gluma se umflă a moarte

și răsuflă a stihuri pentru marilena


puahhhhhhh!

ne-o coapse bine ilici


III.

of! of!

măi! măi!



IV.

djugașvili-ul stalin o vorbă avea

legat de cine votează

și viața la toți păn’ acu’ ne’ arătă

c’ așa e

chiar nu mai contează


nu’ i brânză prea mare de-alegem un willy

nici chili prin fund nu ne arde de udre


mandelele roz muiate’n urină

nu scapără ioc a dreptate divină


pe tonta-i gelos chiar și carlo collodi

că ăi demiurgi

mai cu-aplecare fură

și basne băsniră

cu sfori îl legară

de însuși Arsenie Sfântul


cheița-i întoarsă de pârțuri sfârșite

la darul divin meleșcanu


iar hunor hăl hun e’ nhămat cu nădejde

la carul edecului ilici

și zsolt alu’ szilaghi...

poulitolog ppmt

deh!


rotaru costic’ alternează pe stânga


dd-ul e doar muțunache

simpatic iahtist de fațadă

și hoț de pp pe de-asupra


joiannis e-un cal

sau iapă încaltea-i


e neamț

cum io mi ’s rabin

meditând cabalistic la vechea voroavă

cu sașii și sacii ’ncurcați printre case


de craiul bătrân cu n ’șpe neveste

nu am nimica a zice

ca toți de mai sus și cu alții asemeni

e roșu la cur ca macaca monica

puiți de năpârci în cloaca infectă

a hâdei și recii oculte


nu ’l știm pe-amariței și nici că ne pasă


vadim ar fi fost

da’ nu schizofrenic


cu Gheorghe aș merge

că nu e vândut

și gestul mi-ar fi alinare...

eh! oare?


dar iarăși mă ’ntorc la gândul lui stalin

cel fiu de evreu răspopit

cu-altoi la o mână

(reptila de beria)


și-atunci oare ce mai rămâne


ești liber

române

s’alegi

după inimi

de mintea ți-e coaptă ’ndeajuns

s’ alegi să fii Om

nu cârpă’ n picioare

la șleahta de slugi hrăpărețe și crude

a marilor șerpi colcăind

la vedere

azi

când se simt în atoată putere


V.

deci...


VI.

un popor de plângăcioși noi suntem

spunea cineva

și

de ne gândim

că doru-i dor și doare

mai că ’nclinăm a ’i da dreptate


dar cin’ ne făcu ’ntr’ ăst fel


că lacrima vărului exilat

în euxinul pont

sorbită fusese până ’n străfunduri

de-un alt popor

mai aprig

ce respecta durerea la vedere

și chiar de meșteșugul delicat

nu ’l pătrundea cu totul

simțea deplin adânc aleanul

prefigurând metamorfoze


iar noi

p’ acilea ne născurăm

din cristalina picurare

avidă după scumpa sare

pe care o ’nghițiră

cu sughițuri

acei sălbatici puitori de rod pe vie

ce se-aruncau în suliți spre tărie


dar de atunci trecură mulți prin plai

ce invita la jaf pe furii lacomi

iar crudul aluat vreme n’ avu ’ndeajuns

spre a dospi în tihnă

precum croissantul din boulangerie


și ne făcurăm mămăligă


e drept că ’n creierii de munte

ni se păstrează

încă

gena nemuririi

da-i tot mai rară

și se diluează

în vechiul ceaun pierdut printre tise

ce cad sub securi


VII.

și ș’ alții

că (h)unii...


mămăliga nu explodează

zisese ’n dispreț suveran

un vajnic electrician

cu pile voltaice ’n Vatican


nu-i vorbă dară

că prin istorie

ai lui

își cam știrbiră din glorie

cercând tăria mămăligii


da

mămăliga nu explodează

mămăliga se coace și coace

mămăliga tace

în ea ’și rup lupii colții

de ea trag ca de halviță hoții

de mii de ani

mămăliga rabdă

și hulpave guri îneacă

cu lună și soare și plai cu răzoare

cu stupi și cu floare

pân’ ce ’mbuibatul de preaplin moare


dar mămăliga nu


mămăliga doare cu dor de ogoare

cu codri și ape cu munți și cu mare

cu lacrimi de tei prefăcute ’n cristale

ce sară pe inimi

ce mut urlet zbiară


mămăliga e moale în oala lumii

dar fulgeră ’n vreme

cu bulzuri aprinse


mămăliga nu-i proastă

doar pare

ea păgubos orgoliu n’ are

ea nu ’și pune ’n coș ouă toate

să piară

când știe că lumea-i o fiară


mămăliga ’ntoarce obrazul

și celui cocoș de pripas

ce-ascunde o pată ce nu se mai spală

deh! apa de vichy...

o apă ce-udase un maquis anemic

cu tone de-azot presărat

să se ’ntreme

și loc să primească la hâdul festin


mămăliga tace

se coace și coace

ea ’și cată

smerită

locul prin iesle

cu boul

ce mielu’nvălește cu ochii

blânzii

și tace...

că asta-i vremea vorbei...

Cuvântul... reveni-va

Sorin Suciu

Vă recomandăm în încheiere o selecție din fotografiile Concursului ActiveNews "Dulce Românie" :