ACTUALIZARE: Leon Dănăilă susține că nu are nevoie de o operație! Ministreasa Ioana Mihăilă i-a transmis ieri academicianului Leon Dănăilă, care s-ar fi aflat pe o listă de urgențe a Spitalului Foișor pentru o proteză de șold, că poate să mai aștepte

ACTUALIZARE sâmbătă, 8 mai 2021:
Academicianul Leon Dănăilă a acuzat azi pe contul său oficial de Facebook implicarea într-un „Fake News”, afirmând că nu a solicitat niciunui corp medical și niciunei instituții o proteză de șold și că nici nu este înscris pe vreo listă în vederea obținerii unui astfel de dispozitiv, scrie agenția News.ro azi, citată de Știripesurse. Partea amuzantă pentru aceste pretinse agenții deontologice este că chiar News.ro a lansat ieri „FAKE NEWS”-ul, fără a se obosi să-l mai corecteze azi, cel puțin până la momentul revenirii noastre asupra acestei știri. Așa-zisa știre a fost preluată prin metoda Ponta, respectiv copy-paste - fără a se menționa, deontologic, sursa, respectiv News.ro - de deontoloagele Adevărul și HotNews: care nici ele nu au corectat azi știrea inițială. Deontologia, bat-o vina!
Dincolo de aceasta, indiferent dacă Leon Dînăilă are sau nu nevoie de proteză, răspunsul fără pic de sentiment al ministresei Ioana Mihăilă rămâne valabil, definindu-i caracterul.
Iată comunicatul transmis azi de Academician:
”În ultimele zile, au fost răspândite în spațiul public mai multe informații false despre starea mea de sănătate și anumite solicitări pe care le-aș fi făcut. Dat fiind că țin la corecta informare a publicului și nu îmi doresc ca numele meu să fie folosit într-o campanie de fake news, țin să fac următoarele precizări.
1. Nu am solicitat niciunui corp medical și niciunei instituții o proteză de șold.
2. Nu sunt înscris pe nicio listă în vederea obținerii unui astfel de dispozitiv medical”, a scris, sâmbătă, Leon Dănăilă pe Facebook.
Academicianul le-a transmis mulțumiri tuturor celor care s-au gândit la el și s-au oferit să-l ajute.
”Le mulțumesc pentru gândurile bune celor care și-au anunțat disponibilitatea de a mă ajuta pentru procurarea unei proteze de șold, însă nu am o astfel de necesitate. Cu respect și cu mulțumiri pentru cei care vor prelua acest mesaj și vor contribui la restabilirea adevărului”, a mai scris Dănăilă.
Aflată într-o vizită, la Timișoara, Ioana Mihăilă, a fost întrebată, vineri, ce îi transmite academicianului Leon Dănăilă care așteaptă o proteză de șold, ea declarând că are toată compasiunea și simpatia pentru toți pacienții.
Știrea inițială, de vineri, transmisă de Adevărul și HotNews și comentată și de noi, luând-o drept bună:
Ministrul Sănătății USR-PLUS, Ioana Mihăilă, i-a transmis academicianului Leon Dănăilă, care are nevoie de o proteză de șold, că ”nevoile în sistemul de sănătate sunt foarte mari” și că ”fiecare pacient va fi tratat în funcție de nivelul de urgență”, transmite Adevărul.
Academicianul Leon Dănăilă, de 87 de ani, se află pe lista de așteptare a Spitalului Foișor din Capitală, pentru a primi o proteză de șold dar spitalul a fost pus pe butuci pentru astfel de operații după ce a fost ocupat de eliberatorii luptei pentru Covid iar toți pacienții au fost evacuați în miez de noapte, câțiva decedând ulterior. Leon Dănăilă este cunoscut drept cel mai valoros profesor de neurochirurgie din Europa și salvatorul vieților a mii de oameni. În ciuda vârstei sale, Leon Dănăilă acorda zilnic consultații gratuite la Clinica de Neurochirurgie de la Spitalul Bagdasar Arseni, ca un adevărat doctor fără de arginți. Pentru a finaliza o cercetare, în lipsa fondurilor, și-a vândut apartamentul.
Aflată într-o vizită de lucru, la Timișoara, specialista în epilare Ioana Mihăilă, a fost întrebată ce îi transmite academicianului Leon Dănăilă care așteaptă o proteză de șold, ea declarând că are toată compasiunea și simpatia pentru toți pacienții.
”Nevoile în sistemul de sănătate sunt foarte mari. Am toată compasiunea și toată simpatia pentru toți pacienții care în cursul anului trecut și de când a început pandemia, nu au reușit să ajungă la asistența medicală. Dar nu pot să mă opresc în a avea compasiune pentru acei pacienți infectați cu COVID care au trebuit să stea zile întregi în unitățile de primiri urgențe. Așa că, în acel moment, decizia a fost luată pentru acei pacienți care deja ajunseseră la spital și pentru care riscul era de a-și pierde viața în următoarele zile. Acesta a fost motivul, motiv pe care l-am explicat și în întâlnirile pe care le-am avut cu șefii de secție și cu managerii de la Foișor și care a părut că este înțeles de către personalul medical de acolo, motiv pentru care doresc să le mulțumesc pentru colaborarea din aceste săptămâni și pentru faptul că au fost deschiși la a trata pacienții care aveau atâta nevoie în acel moment de asistență medicală”, a declarat Ioana Mihăilă.
Ioana Mihăilă a mai fost întrebată dacă ia în calcul urgentarea celor care au nevoie de operații, cum este cazul academicianului Leon Dănăilă, ministrul Sănătății declarând că încurajează tratarea pacienților în funcție de prioritatea medicală.
”Cred că fiecare pacient va fi tratat în funcție de nivelul de urgență pe care afecțiunea o reprezintă, nu neaparat numele pacientului îl reprezntă. Așa că indiferent de cine este pacientul care are nevoie de asistență medicală, încurajez personalul medical și managerii să trateze acești pacienți în funcție de prioritatea medicală pe care afecțiunea o reprezintă”, a mai declarat Ioana Mihăilă, potrivit sursei citate.
Potrivit C.V.-ului ei, USR-PLUS-ista administrează, din 2012, o
clinică unde se fac proceduri de înfrumusețare, în special epilare
definitivă, Dermalite din Oradea. Conform descrierii de pe site, clinica Dermalite are ca „domeniu de excelență” epilarea definitivă. „Oferim servicii
fără concurență la nivel regional: o abordare medicală integrată a
hirsutismului (atât dermatologică cât și endocrinologică), tratamente
considerate „gold standard” în epilarea definitivă: laser Alexandrit sau
adaptabile oricărui tip de ten: laserul NdYAG”.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Ioana Mihăilă Leon Dănăilă
Subiecte: Covid-19 Spitalul Foișor
Organizații: Academia Română Ministerul Sănătății PNL
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (8)