ACUZAȚII GRAVE la adresa Laurei Codruța Kövesi! Vicepreședintele partidului de guvernământ din Grecia rupe tăcerea: ”O alegere FOARTE GREȘITĂ. A repetat în toată Europa greșelile făcute în România”
Șefa Parchetului European (EPPO), Laura Codruța Kövesi, se află în centrul unui conflict deschis cu autoritățile de la Atena, pe fondul anchetei privind frauda cu fonduri europene din dosarul OPEKEPE.
În timp ce mai mulți membri ai Guvernului grec îi critică activitatea și modul în care conduce instituția europeană, Comisia Europeană și-a reafirmat sprijinul pentru EPPO și pentru procurorul-șef european, relatează Știripesurse.
Tensiunile s-au amplificat după deciziile instanțelor din Grecia privind procurorii europeni delegați și după evoluțiile din ancheta OPEKEPE, una dintre cele mai ample investigații privind fraudarea fondurilor europene din ultimii ani.
„Doamna Kovesi a fost o alegere foarte greșită”
Ministrul grec al Sănătății și vicepreședinte al partidului de guvernământ Noua Democrație, Adonis Georgiadis, a lansat un atac dur la adresa Laurei Codruța Kövesi, pe care o acuză că a depășit limitele mandatului Parchetului European.
„Doamna Kovesi își încheie mandatul în aproximativ o lună. Am marea așteptare, ca politician teribil de pro-european, ca succesorul său să schimbe complet modul de funcționare al Parchetului European. Doamna Kovesi a fost o alegere foarte greșită pentru lansarea Parchetului European. Nu a înțeles limitele acestuia, nici ce înseamnă respectul pentru independența statelor, nici ce ar trebui să investigheze exact un Parchet European. A repetat toate greșelile pe care le-a făcut în România nu doar în Grecia, ci și în toate celelalte țări din Europa cu probleme similare”, a declarat oficialul elen, conform Mediafax.
Acesta a precizat că nu contestă existența Parchetului European, ci modul în care instituția a fost condusă de Laura Codruța Kövesi.
„Nu sunt membru al bandei mizerabile care protestează. Judec instituțiile. Instituția Parchetului European este o instituție bună. Cu toate acestea, a început greșit cu dna Kovesi”, a afirmat Georgiadis.
Premierul Kyriakos Mitsotakis cere aflarea „adevărului deplin”
Și premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a declarat că dorește clarificarea completă a scandalului OPEKEPE, criticând în același timp reacțiile opoziției după acțiunile întreprinse de Parchetul European și acuzațiile formulate împotriva unor parlamentari ai partidului de guvernământ.
Ce este dosarul OPEKEPE
Scandalul OPEKEPE vizează o amplă schemă de fraudare a fondurilor europene destinate agriculturii, investigată de Parchetul European.
Potrivit anchetei, agenția elenă OPEKEPE, responsabilă de distribuirea subvențiilor agricole, ar fi fost folosită pentru deturnarea ilegală a peste 22 de milioane de euro. Investigația vizează o rețea care ar fi acționat între 2018 și 2024, implicând oficiali guvernamentali, fermieri și responsabili din centre agricole.
În urma anchetei, Guvernul de la Atena a decis desființarea agenției.
Comisia Europeană își reafirmă sprijinul pentru EPPO
În timp ce criticile venite din Grecia s-au intensificat, Comisia Europeană și-a exprimat sprijinul pentru Parchetul European și pentru Laura Codruța Kövesi.
Executivul european a transmis acest mesaj în raportul privind statul de drept, în care susține activitatea EPPO, dar atrage atenția și asupra problemelor privind funcționarea sistemului judiciar din Grecia, transparența instituțională și protecția jurnaliștilor.
Conflictul dintre Laura Codruța Kövesi și autoritățile elene s-a extins dincolo de dosarul OPEKEPE și a căpătat o dimensiune instituțională.
Tensiunile au crescut după ce Parchetul European a solicitat ridicarea imunității și trimiterea în judecată a patru deputați ai partidului de guvernământ Noua Democrație.
În acest context, Laura Codruța Kövesi a criticat dur fenomenul corupției din Grecia, afirmând că OPEKEPE este „un acronim pentru corupție, nepotism și clientelism”, și a denunțat public presiunile și tentativele de intimidare la adresa procurorilor europeni.
Un alt episod al conflictului a vizat statutul procurorilor europeni delegați din Grecia.
Consiliul Judiciar Suprem a decis prelungirea mandatelor a trei procurori europeni delegați, însă Laura Codruța Kövesi a contestat hotărârea, invocând probleme privind independența instituțională.
În iunie 2026, Curtea Supremă a Greciei a respins contestația formulată de șefa EPPO. Ulterior, aceasta a transmis autorităților elene că, dacă apreciază că regulamentele europene sunt interpretate greșit, pot solicita clarificări Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Laura Codruța Kövesi a criticat în repetate rânduri legislația elenă referitoare la imunitatea miniștrilor și parlamentarilor, susținând că aceasta oferă o protecție excesivă în fața investigațiilor privind fraudele cu fonduri europene.
Disputa a început în contextul anchetelor legate de tragedia feroviară de la Tempi și s-a amplificat odată cu investigația privind subvențiile agricole gestionate prin OPEKEPE.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
LIVE VIDEO de la OTV: Călin Georgescu după aproape 7 ore la Înalta Curte: ”În fața tuturor actelor antiromânești din această țară, rețineți: Dumnezeu nu se lasă niciodata batjocorit!”. Jurnaliștii și susținătorii entuziaști au așteptat în caniculă decizia
Întrebare de 10 puncte pentru organizatorii UNTOLD, Emil Boc, Bogdan Buta și ”organele statului”: Voi cum vă foooteți melodic la Cluj? - VIDEO
Cătălin Avramescu săltat de mascați pentru PORNOGRAFIE INFANTILĂ cu fiica lui! Anti-georgistul, soroșistul și expertul în canibalism, director la Academie și fost consilier prezidențial, reclamat de fosta soție și pentru nenumărate acte de violență fizică
Recomandările noastre
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Secțiuni: Dezvăluiri Economie Politic Prima pagină Știri
Persoane: Laura Codruța Kovesi
Subiecte: Kovesi anchetată
Organizații: Parchetul European
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)