Vlad Pârău: Înființarea acestui Centru de consiliere pentru femeile aflate în criză de sarcină vine ca o încununare a activității asociației d-voastră de până acum, reprezentând intrarea într-o nouă  etapă, cu noi provocări. În ce an a fost fondată Asociația „Clujul pentru Viață” și ce programe a desfășurat până acum?

Iustina Moldovan: Asociația „Clujul pentru Viață” a fost înființată în septembrie 2017. Principala noastră activitate de până acum a fost prevenția sarcinilor în adolescență, a infecțiilor cu transmitere sexuală, precum și a comportamentului sexual deviant. Modalitatea prin care am realizat acest proiect, până în primăvara aceasta, la începutul pandemiei, a fost prin colaborări cu instituțiile de învățământ preuniversitare, preponderent în județul Cluj, dar uneori și în alte zone ale țării. Într-adevăr, posibilitatea de a organiza un centru de consiliere este cel mai mare obiectiv în curs de realizare pentru asociația noastră, de la înființare și până în prezent. Pentru noi, însă, acest demers reprezintă mai degrabă pasul către un nivel superior al activității noastre, care presupune o mai bună organizare, profesionalism și, bineînțeles, un angajament mai mare în această lucrare.

V.P.: Prezentările pe care le faceți în școli despre ce înseamnă o relație romantică sănătoasă vin ca o contrapondere la educația sexuală de stat, care, de multe ori, duce exact la situațiile devastatoare de care ajungeți să vă ocupați d-voastră. Însă despre aceste lucruri nu se prea vorbește în spațiul public. Cât de dificil este să plantați aceste semințe noi în sufletul și în mintea adolescenților? Cât de receptivi sunt ei la mesajul d-voastră, diferit de alte mesaje, larg răspândite?

I.M.: Proiectul de prevenție al Asociației „Clujul pentru Viață” dedicat tinerilor se numește Despre Noi și se bazează pe principiul amânării pe cât posibil a începerii vieții intime până la o vârstă cât de cât matură, la care tinerii să aibă deja format un discernământ atunci când sunt puși în fața unor decizii esențiale pentru sănătatea lor. Scopul nostru prin acest program este să discutăm cu tinerii nu doar despre relațiile intime propriu-zise, ci despre integritatea persoanei umane, avută în vedere și ca ființă sexuală. Cu părere de rău, trebuie să recunosc că orice program de educație sexuală derulat în afara familiei (inclusiv programul nostru) este într-o măsură mai mică sau mai mare nefiresc și singurul rol pe care ar trebui să îl aibă este acela de a confirma valorile sănătoase pe care tinerii ar trebui să le primească acasă, de la părinți. Nu aș vrea să comentez despre educația sexuală care urmează a fi implementată în sistemul educațional românesc, pentru că discuția este foarte sensibilă și amplă. Aș vrea doar să punctez scurt faptul că de educație sexuală este, fără discuție, nevoie (tocmai pentru că foarte puțini părinți se angajează să includă și aceste aspecte în cei "șapte ani de acasă”), însă contează cine o face și ce direcție are filosofia pe care se bazează. Studiile arată faptul că acei copii care sunt încurajați de adulții din jurul lor să amâne începutul vieții intime până în momentul în care vor să își asume un angajament de durată au mai mari șanse de a face față presiunii anturajului în direcția experiențelor nedorite. Ceea ce pot să afirm cu tărie și, mai ales, spre a-i încuraja pe părinți să aibă încredere că pot avea un cuvânt în fața propriilor copii în acest sens, este că, după 5 ani de voluntariat în acest domeniu, am ajuns la concluzia că toți tinerii au nevoie să li se spună ce e bine și ce e rău pentru ei. În ciuda reticențelor lor inevitabile, normale pentru vârsta adolescenței (proiectul nostru vizează deocamdată doar tinerii cu vârste între 13 și 19 ani), cu toții au nevoie de modele, de încurajare și, mai devreme sau mai târziu, ajung interesați de acest mesaj. Chiar dacă cel mai probabil nu vor asculta, chiar dacă procentul celor care vor aplica în viața lor ceea ce noi le propunem este probabil unul mic, ei au nevoie să audă și critici, dar și susținere emoțională, pentru că asta le arată că și ei sunt importanți pentru cineva (de aceea ar fi ideal ca această motivare să fie făcută de părinți, tocmai pentru că, în subconștientul lor, tinerii vor avea confirmarea: „înseamnă că mamei/tatălui meu îi pasă și nu e totuna pentru ei dacă îmi sparg capul”). Iar acest sentiment este esențial pentru sănătatea lor emoțională și reprezintă fundația pe care ei își vor construi ulterior propriile familii. 

Toți învățăm prin imitare, așadar cea mai simplă modalitate de a-ți crea un drum spre tineri este prin propriul exemplu. Nu este deloc ușor și, bineînțeles, necesită disponibilitatea de a te expune într-o oarecare măsură, însă, dacă le împărtășești din trăirile tale din dragoste pentru ei, îți vor simți sinceritatea și îți vor mulțumi. Receptivitatea lor ține de educația primită, dar și de gradul de empatie al vorbitorului. Tinerii și copiii sunt oglinda societății în care trăim și, prin urmare, oglinda comportamentului nostru, al adulților din jurul lor. De aceea, ei nu au absolut nicio vină.

V.P.: Derulați campanii de informare și în mediul online/pe social media? Vă rog să ne spuneți unde vă pot găsi tinerii interesați de mesajul d-voastră.

I.M.: Toamna trecută am început să lucrăm la un canal de Youtube unde ne dorim să dezvoltăm subiectele cuprinse în programul din școli, precum și în activitatea viitoare de consiliere. Deocamdată, lucrurile sunt încă la început, subiectul cu care avem de-a face nu este foarte plăcut pentru majoritatea oamenilor și, de aceea, promovarea este dificilă. Cu toate acestea, prezența în mediul on-line este obligatorie, mai ales în această perioadă de pandemie. Canalul nostru de Youtube se numește simplu: Clujul pentru Viață, de asemenea putem fi găsiți pe facebook: clujulpentruviata, instagram: @clujulpentruviata sau pe site-ul nostru: ClujulpentruViata.ro.

I.M.: Cred că trebuie profitat de orice modalitate prin care se poate transmite un mesaj către tineri. Mediul online este unul dintre ele. Nu este cel mai bun; are, bineînțeles, multe neajunsuri și, dacă ar fi să aleg, personal prefer întâlnirile față către față, însă în prezent nu există o altă modalitate mai simplă prin care să poți ajunge la atât de mulți oameni deodată cu costuri minime. De aceea, noi am dorit să abordăm pe social media și teme care știm că sunt arzătoare și privesc mulți oameni, dar care sunt tabu, cum ar fi consumul de pornografie. 

V.P.: Cum reușiți să îi convingeți pe tineri să dea mărturie despre dependențele din trecut și să apară în filmări?

I.M.: În general, este mai mult vorba despre conlucrare decât despre convingere. Toate persoanele care au apărut până acum în filmările făcute de noi ne sunt în primul rând prieteni și își doresc la rândul lor să fie de folos altor tineri prin experiențele trăite de ei. Aceste mărturii arată în primul rând gradul lor de maturizare, care le permite să vorbească despre trăiri personale și, de asemenea, dragostea pe care o au pentru cei care poate trec prin ceea ce au trecut și ei. 

V.P.: Cum definiți „criza de sarcină”? Când se consideră că o femeie se află în criză de sarcină?

I.M.: Criza de sarcină este o traducere a termenilor folosiți în engleză - pregnancy crisis - și se referă la acea perioadă de timp începând cu momentul în care femeia află că este însărcinată și, din cauza unor factori care de multe ori implică și alte persoane din viața femeii, aceasta privește sarcina ca pe un obstacol apărut în cursul desfășurării vieții ei, așa cum își imaginase ea că ar trebui să decurgă. În acest fel, ea ajunge mai devreme sau mai târziu să ia în considerare avortul, pentru că, de cele mai multe ori, pare cea mai simplă și directă soluție la acea situație critică: eliminarea obstacolului. Aceste frământări interioare se împletesc în toate cazurile cu sentimentele materne puternice pe care femeia însărcinată le dezvoltă odată cu creșterea sarcinii. De aceea, timpul este unul din factorii importanți care pun presiune pe ea. Atâta timp cât femeia se află în acest impas, putem spune că este în criză de sarcină. Această situație se va încheia doar în momentul în care decizia de a păstra copilul va fi definitivă sau atunci când femeia va avorta. 

V.P.: S-a întâmplat vreodată să vi se creeze probleme din partea părinților/partenerilor femeilor/fetelor în criză de sarcină, care-și doreau ca ele să avorteze? 

I.M.: Până acum am interacționat doar cu puține cazuri, tocmai pentru că nu dispuneam de un spațiu și de un serviciu social organizat. Dintre tinerele pe care le-am susținut în principal din punct de vedere emoțional, majoritatea înclinau spre păstrarea sarcinii de dinainte de a lua legătura cu noi și aveau nevoie doar de un sprijin care să le dea încredere în ceea ce doreau. Nu am avut cazuri în care alte persoane din anturajul beneficiarelor să ia legătura direct cu noi pentru a obiecta decizia acestora de a păstra copilul. Cu toate acestea, majoritatea tinerelor cu care am colaborat aveau persoane în jurul lor care exercitau o anumită presiune pentru ca ele să avorteze. 

V.P.: Cum se desfășoară intervenția d-voastră într-o criză de sarcină? Cum va decurge totul din momentul în care o femeie în criza de sarcină se va prezenta la d-voastră pentru a cere ajutor?

I.M.: Ceea ce ne dorim prin intermediul centrului de consiliere este să construim relații de colaborare în care beneficiarii să își aducă propriul aport, iar noi să le oferim acea încredere că și ei sunt capabili să își construiască familii armonioase. Așadar, primul pas care ar trebui făcut odată ce o femeie în criză de sarcină va apela la serviciile centrului este o evaluare inițială, prin care să putem identifica acele pârghii din viața beneficiarei de care ea se poate folosi pentru a-și ușura situația și pe care nu le cunoaște, sau, dacă le cunoaște, nu are capacitatea necesară să le abordeze singură. De asemenea, trebuie ținut cont că fiecare caz este diferit și, prin urmare, diferă și măsurile de intervenție care se vor lua. Ne dorim să lucrăm într-o echipă pluridisciplinară, pentru a trata beneficiara din mai multe perspective. Un al doilea pas esențial este confirmarea sarcinii, a vârstei acesteia precum și a stării de sănătate. Acest lucru se va face în colaborare cu diverși medici ginecologi care vor fi parteneri. Odată confirmat faptul că femeia este cu adevărat însărcinată și nu a fost vorba despre o alarmă falsă, vor avea loc următoarele ședințe de consiliere cu asistentul social sau psihologul. Dacă beneficiara prezintă anumite traume specifice care pot contribui la starea ei în perioada în care se găsește în criză de sarcină, atunci i se va oferi posibilitatea psihoterapiei. Ulterior deciziei finale a beneficiarei în legătură cu sarcina, se va ține legătura cu ea atât timp cât aceasta va solicita ajutorul și își va manifesta dorința de a participa la activitățile propuse de centru. În cazul în care femeia alege în final avortul, i se va propune consilierea post-avort. În cazul în care aceasta va alege să păstreze sarcina, vom insista în primul rând pe activități care o vor ajuta să își dezvolte abilitățile parentale și să o determine să devină independentă și responsabilă.  

V.P.: Revenind la centrul pe care urmează să-l deschideți, în ce stadiu vă aflați cu amenajarea spațiului și cum este el compartimentat? 

I.M.: Momentan ne ocupăm de realizarea ultimelor lucrări. După finalizarea acestora, urmează acreditarea serviciului social, obținerea aprobărilor de funcționare și licențierea centrului de consiliere. Spațiul în care ne vom desfășura activitatea cuprinde o sală de consiliere, o sală pentru ședințe, un birou pentru personal și o sală de cursuri pentru voluntari, personal sau beneficiari.

I.M.: Când eram în liceu, părinții mei au început să se implice în proiecte pro-viață, preventive și educative. Pentru că erau foarte entuziasmați, vorbeau deseori acasă despre subiectele acestea, însă inițial totul mi se părea foarte complicat și nu mă imaginam activând în domeniu. Părinții mei au avut o pedagogie foarte bună cu mine, pentru că niciodată nu au făcut nici cea mai mică presiune asupra mea sau a surorii mele, pentru a ne implica și noi în acele activități, deși era clar că i-am fi putut ajuta foarte mult și că aveau mare nevoie de noi. Mult mai târziu, după ce am terminat masterul în domeniul în care m-am specializat, am fost contactată de o prietenă, studentă și ea la Cluj, pentru a-mi solicita ajutorul în proiectul lor de prevenție derulat în Cluj-Napoca. Deși încă reticentă, am fost totuși de acord să particip la o întâlnire organizatorică. Așa a început totul. La puțină vreme după aceea, coordonatoarea proiectului m-a trimis și pe mine la o primă prezentare într-unul din liceele cu care aveau atunci colaborarea. Acea primă prezentare a fost experiența cea mai motivantă pentru mine. De atunci nu am făcut pauze decât în timpul vacanțelor școlare, când prezentările le făceam doar în cadrul taberelor de tineri unde eram chemată. Apoi a urmat înființarea asociației și, treptat, am devenit implicată full-time în această activitate. Cel mai mare sprijin în această implicare l-am primit de la soțul meu, Paul, care a fost cel care m-a ajutat să am echilibrul și discernământul atât de necesare într-un domeniu atât de complex. Apoi, bineînțeles, am fost ajutată de colectivul de voluntari din cadrul programului de prevenție și, nu în ultimul rând, de colegii din asociație, care mi-au fost mereu alături și fără de care organizația noastră nu ar fi luat naștere. Acum îmi dau seama că am reușit să găsesc o activitate care să mă pasioneze și implice total, de pe urma căreia simt foarte multă împlinire.