Prima dezbatere televizată a celor doi candidați la președinția SUA, republicanul Donald Trump și democratul Joe Biden, a avut loc marți seara, în Cleveland, în prezența unui public restrâns, în care s-au aflat și soțiile Melania Trump și Jill Biden, dar a fost urmărită de zeci de milioane de americani, informează agențiile de presă internaționale.Discuțiile s-au centrat pe economie, pe o strategie cu privire la criza coronavirusului, dar și pe problemele rasiale. Dezbaterea a fost marcată de multe momente tensionate între cei doi contracandidați, care și-au aruncat acuzații și cuvinte grele.
 

În sondajul realizate anterior dezbaterii de posturile inamice lui Trump, rezultatele îl anticipau pe Biden câștigător, cu 56% din voturi. Istoria este asemănătoare cu cea din 2016, din urma dezbaterii dintre Donald Trump și Hillary Clinton. În 2016, 62% dintre cetățeni au considerat că Hillary a făcut o treabă mai bună decât Trump dar rezultatul real s-a văzut la alegeri.

Telespectatorii canalului de limbă spaniolă au putut vota în direct opțiunilor lor iar rezultatul a fost 66% pentru Trump, 34% pentru Biden.

ActiveNews a preluat și transmis LIVE la ora 4, ora României, prima dezbatere Trump - BIden. Puteți urmări înregistrarea acesteia AICI. 

 

 

 

Prima chestiune a dezbaterii prezidențiale, care a durat 90 de minute și a fost moderată de jurnalistul Chris Wallace, a vizat numirea judecătoarei care să o înlocuiască la Curtea Supremă pe recent decedată Ruth Bader Ginsburg.

"Am câștigat alegerile. Alegerile au consecințe", a reacționat președintele Trump, adăugând că partidul său republican deține majoritatea în Senat, camera care confirmă judecătorii. Trump a lăudat calitățile propunerii sale, judecătoarea Amy Coney Barrett: "Va fi la fel de bună ca oricine a servit în acea Curte", a subliniat președintele american.

"Suntem în mijlocul alegerilor", a contracarat candidatul democrat Joe Biden. "Ar trebui să așteptăm să vedem care este rezultatul acestor alegeri". Joe Biden a schimbat rapid subiectul, abordând sistemul de sănătate și susținând că Barrett ar putea renunța la sistemul de protecție

Joe Biden l-a acuzat pe președintele Trump că nu are "niciun plan" pentru a face față coronavirusului și a afirmat că președintele "a intrat în panică" în momentul declanșării epidemiei.
 
Donald Trump a contraatacat, învinuind China pentru virus și susținând că Biden ar fi închis țara pentru prea mult timp ceea ce ar fi afectat și mai mult economia.

Președintele a dat vina pe mass-media care a proiectat o imagine proastă despre el, în timp ce Biden a avut parte de o presă favorabilă."Nu ai fi putut niciodată să faci treaba pe care am făcut-o noi", i-a spus Trump lui Biden."Știu cum să-mi fac treaba", a replicat Biden. "Nu am deloc încredere în el" în privința vaccinului, a adăugat candidatul democrat."Tot ceea ce a spus până acum este pur și simplu o minciună", a acuzat Biden."Nu are niciun plan. Acest om nu știe despre ce vorbește".

Președintele Donald Trump l-a atacat pe Joe Biden, acuzându-l pe rivalul său democrat că a uitat la ce universitate a studiat și a lansat atacuri verbale personale după ce Biden a spus că sute de mii de oameni au murit sub administrația Trump din cauza COVID-19, afirmând că președintele trebuie să facă pe deșteptul pentru a rezolva problema. "Nu folosi niciodată cuvântul deștept cu mine ... Nu e nimic deștept la tine, Joe", a atacat Trump.

Trump și Biden nu au fost de acord cu privire la momentul în care un vaccin va fi gata, Trump afirmând că ar putea fi gata în câteva săptămâni, iar Biden spunând că nu va fi gata până la mijlocul anului viitor.

Candidatul democrat l-a atacat pe președintele Trump în domeniul economiei, acuzând numărul mic de persoane care au joburi în prezent, comparativ cu momentul preluării mandatului."Ar trebui să se implice și să aibă grijă de nevoile poporului american astfel încât să putem deschide în siguranță" economia, a susținut Biden, criticându-i abordarea gestionării pandemiei și redeschiderii economiei.

Președintele Trump l-a atacat pe candidatul democrat pentru intenția de a închide din nou economia SUA în eventualitatea resurgenței numărului de contaminări. Trump a susținut că "mai mulți oameni vor fi afectați de închidere". "O va închide din nou, va distruge această țară", a subliniat Trump despre abordarea lui Biden. El a acuzat democrații că au o abordare politicianistă și încearcă să mențină economia închisă până după alegerile prezidențiale pentru a-i influența șansele sale de realegere.

Președintele SUA s-a confruntat cu întrebări repetate din partea moderatorului referitoare la impozitele sale pe venit, după ce recent în presa anti-Trump au apărut informații neverificate potrivit cărora valoarea taxelor plătite în 2016 și 2017 a fost de 750 de dolari. "Am plătit milioane de dolari de impozite, milioane de dolari de impozite pe venit", a spus Trump, care a refuzat să dea cifre exacte, în pofida insistenței moderatorului. Președintele Trump nu și-a făcut niciodată publice declarațiile fiscale, după tradiția candidaților la Casa Albă din ultimele decenii.

Joe Biden l-a criticat pe Donald Trump, acuzându-l că a "stricat lucrurile" în timpul mandatului său. "Haide, ești cel mai rău președinte pe care l-a avut vreodată America", a acuzat Biden exasperat, pe fondul întreruperilor repetate ale lui Trump. "A făcut foarte puțin", a acuzat Biden.
 

”Biden: O să elimin scutirile de taxe și o să investim banii în oamenii care au nevoie de ajutor.

Trump: De ce nu ai făcut asta în ultimii 45 de ani?

Biden: Pentru că nu erai tu președinte, să strici totul!

Trump: Ai fost senator...

Biden: Ești cel mai prost președinte din istoria SUA!

Trump: În 47 de luni am făcut mai mult decât ai făcut tu în 45 de ani!”, s-au acuzat cei doi.


Președintele Trump l-a atacat pe Biden în legătură cu activitatea fiului său pentru compania de gaze ucraineană Burisma, într-o confruntare care s-a terminat prin acuze reciproce la adresa legăturilor membrilor familiilor lor. 
 
”De curiozitate. Primarul Moscovei i-a dat fiului tăi 3,5 milioane de dolari! Ce a făcut să merite suma aia? Ce a făcut să merite 3,5 milioane de dolari?”, l-a întrebat Trump, pe Biden, referindu-se la informația apărută într-un raport al republicanilor din Senatul american care arată că Hunter Biden ar fi primit 3,5 milioane de dolari de la soția fostului primar al Moscovei, în februarie 2014, plată descrisă ca fiind ”pentru activități de consultanță”.
 
”Nu este adevărat! Nimic din ce ai spus nu este adevărat!”, a susținut Joe Biden.

Cei doi candidați s-au confruntat apoi pe subiectul rasismului și al discriminării, Biden acuzându-l pe președinte că este "rasist" într-o dezbatere care a atins și problema aplicării legii.

"Acesta este un președinte care a folosit totul pentru a încerca să genereze ură rasistă, diviziune rasistă", a acuzat Biden, adăugând că "există nedreptate sistemică în această țară". Trump a contracarat afirmând că Biden, pe vremea când era senator, în anii 1990, a adoptat un proiect de lege privind infracționalitatea care i-a afectat negativ pe afro-americani."Noi credem în lege și ordine, în timp ce tu nu", i-a spus Trump lui Biden, după care dezbaterea a abordat modul în care s-au purtat polițiștii în timpul protestelor.

Președintele Trump a invocat sprijinul de care se bucură în rândul ofițerilor de poliție, în timp ce Biden a fost presat de moderator să răspundă cu privire la motivul pentru care nu a cerut represiuni mai dure în timpul protestelor care au degenerat în revolte în timpul verii. Ca răspuns, Biden a ținut să condamne orice proteste violente.

"Nu face decât să pună paie pe foc", a calificat Biden abordarea dură a lui Trump.

Donald Trump a fost întrebat dacă va condamna supremația albă. "Sigur, sunt dispus să fac asta", dar nu am făcut-o în mod specific. El a ținut să remarce că, în opinia sa, cea mai mare parte a violenței din țară provine din partea aripii stângii extreme.
Candidatul democrat l-a acuzat pe Donald Trump că a adus țara într-o stare mai proastă decât a preluat-o în urmă cu patru ani. "Sub acest președinte am devenit mai slabi, mai bolnavi, mai săraci, mai divizați și mai violenți", a spus Biden. El a adăugat că administrația Obama i-a lăsat lui Trump o economie "în plină expansiune", care acum se află în recesiune. De asemenea, Biden l-a acuzat pe Trump că este un "cățeluș" al președintelui rus Vladimir Putin.

Întrebat de ce ar trebui să fie reales, președintele Trump a spus că niciun președinte nu a făcut vreodată mai multe pentru SUA. "Nu a existat niciodată o administrație care să fi făcut ceea ce am făcut eu", a spus Trump, subliniind promovarea economiei americane, a unității naționale, precum și numirea de judecători conservatori.

Joe Biden a declarat că se va alătura din nou Acordului de la Paris privind schimbările climatice dacă va fi ales președinte al SUA în noiembrie, în timp ce președintele Trump a evidențiat faptul că emisiile de carbon joacă un rol parțial în schimbările climatice. Trump a susținut însă că reglementările privind schimbările climatice au afectat economia americană ducând la creșterea prețurilor în domeniul energiei.

Candidatul democrat la Casa Albă s-a angajat să recunoască rezultatul alegerilor din 3 noiembrie, în timp ce actualul președinte a evitat întrebarea de la sfârșitul primei lor dezbateri."Voi accepta" rezultatele, a asigurat fostul vice-președinte democrat."Dacă nu voi ieși eu, voi recunoaște rezultatul", a adăugat el, promițând că dacă va fi ales va fi "un președinte pentru democrați și republicani".

Donald Trump a afirmat însă că votul prin corespondență ar favoriza fraudele. El a reluat mesajul promovat în campanie, susținând că rezultatele alegerilor ar putea să nu fie cunoscute timp de "luni de zile" și și-a exprimat speranța într-un un scrutin corect.

Următoarele dezbateri prezidențiale vor avea loc pe 15 octombrie, în Miami (Florida) și pe 22 octombrie, în Nashville (Tennessee).

Vicepreședintele republican Mike Pence se va confrunta cu rivala democrată, senatoarea Kamala Harris, pe 7 octombrie, la Salt Lake City (Utah). 
 
ActiveNews va acorda o atenție specială evenimentelor din timpul campaniei electorale din Statele Unite, perioadă în care Rețeaua Soros va acționa cu toate forțele ei externe și interne pentru demolarea lui Donald Trump. Dar, după cum știm, mare este Dumnezeu!