ANGELA GHEORGHIU A SEMNAT CU SECURITATEA
La peste trei decenii de la căderea regimului comunist, arhivele Securității continuă să producă surprize. Investigațiile unui cercetător, Emilian Tilibașa, acreditat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), au scos la iveală un element din biografia Angelei Gheorghiu despre care soprana de renume internațional a preferat să nu vorbească până acum, dezvăluie Libertatea, într-un material exclusiv.
Deși Gheorghiu, fostă Burlacu, a scris o carte autobiografică, aceasta nu a divulgat niciodată secretul colaborării cu Securitatea, după cum a făcut-o Lucian Boia, de exemplu, într-un târziu, constrâns de dezvăluirile iminente ale presei: „Am colaborat cu Securitatea 16 ani. Ce era să fac?”.
În vara lui 1987, când era în anul III de facultate, soprana Angela Gheorghiu a semnat un angajament de colaborator al Securității, conform dosarului din arhivele CNSAS cu cota R 079764, arată sursa citată.
În ultima perioadă, soprana își făcuse un obicei din a înjura alți muzicieni români sau genii ale României, ca George Enescu. Astfel, ea a afirmat că Enescu este „o legendă exagerată” și l-a criticat grobian pe dirijorul român Cristian Măcelaru pentru că a ales să dirijeze, în fața Turnului Eiffel, Rapsodia Română de George Enescu, de Ziua Franței.
LIBERTATEA: „Recrutarea de către Securitate a avut loc pe 23 iunie 1987, când un ofițer al Securității s-a întâlnit cu tânăra studentă, în vârstă de 21 de ani, și aceasta a semnat un acord de colaborare cu poliția politică a regimului comunist.
Conform uzanțelor Securității, Angela Burlacu (Gheorghiu) a primit numele conspirativ Gina, se arată în document.
Gina este numele de alint pe care i-l dăduse bunica sa maternă, Sanda Sandu, se arată în autobiografia artistei.
Prin angajamentul semnat în fața ofițerului de Securitate, studenta se arăta dispusă să „sprijine cu date pe care le cunoaște, considerând că aceasta este o îndatorire patriotică”.
Așa cum se întâmpla în cazul tuturor documentelor de acest fel, se obliga și să nu divulge nimănui secretele discuțiilor, indiferent de persoană sau de gradul de rudenie. Scopul urmărit de poliția politică, prin recrutarea studentei de anul III, era de a obține informații despre colectivul universitar din jurul acesteia.
În document se menționa că, după semnarea angajamentului, discuțiile cu Angela Burlacu au avut în vedere „probleme legate de atmosfera existentă în rândul cadrelor didactice și al studenților de la Conservator”.
În acea perioadă, una dintre preocupările Securității cu privire la artiști era ca aceștia să nu rămână în Occident atunci când plecau în turnee în străinătate.
În încheierea raportului realizat de Securitatea Municipiului București se propunea înregistrarea la Centrul de Informatică și Documentare a Angelei Burlacu în calitate de „colaboratoare a organelor de securitate”.
„Calități în culegerea de informații”
În dosarul CNSAS există și câteva descrieri ale studentei Angela Burlacu, realizate de alte surse informative ale Securității.
„Membră a corului Madrigal și studentă la cursurile serale, este o persoană care își cunoaște valoarea, având aprecieri pozitive din partea cadrelor didactice”, se arată în una dintre aceste note.
O alta se concentrează pe calitățile sale academice și profesionale. Este o persoană ambițioasă, cu o viziune clară asupra posibilităților de moment, asupra a ceea ce s-a câștigat sau mai trebuie să se câștige prin muncă și studiu. Sursă a Securității, despre Angela Gheorghiu: În notele altor surse ale Securității se arăta că studenta nu avea intenția de a părăsi țara. O mențiune a agenților Securității, de la încheierea notei descriptive, arăta că „Burlacu Angela este sursă a organelor noastre și se află în verificări în vederea acordării vizei pentru a se deplasa în străinătate”.
La finalul întâlnirii dintre agentul Securității și artistă, acesta îi făcea și el o scurtă caracterizare: „Din discuțiile purtate cu candidata s-a constatat că are o bună pregătire și orientare politică, prezență de spirit, sesizând corect elementele esențiale ale unei discuții, s-a constatat că este sinceră, dispusă să colaboreze cu organele de securitate, dovedind calități și posibilități în culegerea de informații”.
Citiți întreaga știre și vedeți mai multe Documente la LIBERTATEA: Marele secret al unei mari artiste. Soprana Angela Gheorghiu a semnat, în studenție, un angajament cu Securitatea. La dosar există o singură notă informativă
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
S-AU TREZIT OAMENII! Ce fac ”stăpânii lumii” când oamenii devin conștienți. Aflați AICI: 1 MINUT DE ADEVĂR - VIDEO
Furtuna Trump la Davos: Discurs Anti-Globalism în fieful WEF: Europa este de nerecunoscut din cauza imigrației. Energia verde, cea mai mare escrocherie a lumii. China vinde eoliene pentru proști. Ce a pățit Macron la ochi? Benzina în SUA: 2 lei litrul!
Ecuația Trump – Iran: De ce a eșuat Operațiunea Fulger
Gușă: Rețeaua securisto-masonico-homosexualistă devoalată de Cristian Rizea. Și totuși, de ce nimeni nu contestă?! - VIDEO
ÎNCEPE DIN NOU - The Times: Banca Angliei trebuie să se pregătească de o criză financiară provocată de Extratereștri
Analiștii avertizează: Cel mai mare colaps al forței de muncă din istorie cauzat de Inteligența Artificială – Situația din România și cele mai amenințate locuri de muncă. Roboți umanoizi la evenimentul CES 2026 - VIDEO
Recomandările noastre
Un colonel SRI prezintă la ActiveNews Adevărul despre Anularea Alegerilor și interzicerea lui Călin Georgescu - AUR a transmis Administrației SUA Raportul despre Lovitura de Stat din România. Noi dezbatem documentele - VIDEO EXCLUSIV
TRUMP surpă Noua Ordine Mondială - UE&ONU&OMS, venezueleanca ”prigonită” de SUA vine la Casa Albă iar ”suveraniștii de podcast” plâng de mila inuiților. Apropo, de unde vin inuiții? Povestea cu TORTUL: a cui Transilvanie e Groenlanda?
Zoe Dantes: Europa a devenit continentul care cere scuze istoriei. Uniune, fată, te-ai declarat profund îngrijorată de discursul lui Trump?
Previziunile lui Călin Georgescu - singurul geopolitician român care a spus încă din 2024 ce va face Trump cu Groenlanda. ”Apa va fi mai prețioasă decât petrolul” - WEF declară 2026 Anul Apei. ”Benzina, 1 leu” - Trump a făcut-o 2 lei litrul - VIDEO
Persoane: Angela Gheorghiu George Enescu Lucian Boia
Organizații: CNSAS Securitatea
Tip conținut: Știri

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)