APEL UMANITAR pentru Andrei Răbulea, un polițist de 27 de ani din Alba, diagnosticat cu anevrism disecant pe artera cerebrală

Un tânăr polițist de la Biroul Rutier Alba Iulia, Andrei Răbulea, are nevoie de ajutor pentru tratament în străinătate, anunță Alba24.
Recent a fost diagnosticat cu anevrism disecant pe artera cerebrală medie dreaptă, iar intervenția chirurgicală nu se poate face în România.
Costurile acesteia se ridică la o sumă pe care familia nu și-o
permite. Colegii acestuia din cadrul IPJ Alba strâng și ei bani pentru
Andrei și transmit prin intermediul Alba24 că le mulțumesc tututor celor
care doresc să doneze pentru tratament, mai scrie sursa citată.
Andrei Răbulea este un tânăr polițist din Galda de Jos, județul Alba, ne informează și ziarul Unirea.
Tânărul polițist, în vârstă de doar 26 de ani, a ajuns la spital cu dureri mari de cap, iar diagnosticul a fost teribil pentru familie și colegi.
Mama acestuia, Rodi Răbulea, a făcut un apel public pe contul de Facebook, pentru fiul ei.
”Există momente în care problemele cu care ne confruntăm ne depășesc, iar, pentru a izbândi, avem nevoie de sprijinul semenilor noștri.
Într-o astfel de situație se află fiul nostru, Andrei, care de puțin timp a fost diagnosticat cu anevrism disecant pe artera cerebrală medie dreaptă, iar tratamentul chirurgical prin by-pass intra-extra cranian de care are nevoie, nu se efectuează în nici un centru neurochirurgical din România, astfel are nevoie de intervenție chirurgicală la o clinică din străinătate.
Având în vedere costurile ridicate ale tratamentului, operației și recuperării vă adresăm rugămintea de a-l sprijini benevol, într-unul din conturile:
IBAN (moneda Lei/ RON): RO20INGB0000999913629342
Cod SWIFT/BIC: INGBROBU
IBAN (moneda Euro): RO05INGB0000999913629418
Cod SWIFT/BIC: INGBROBU,
deschise la ING pe numele Răbulea Andrei Ioan. Vă suntem recunoscători și vă mulțumim anticipat!” a scris aceasta pe Facebook.

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

Strania poziționare a președintelui României pe podiumul de la Bulboaca. Păpușica de paie de la Chișinău și-a permis prea multe

Declinul și Prăbușirea Imperiului American

Explozie de cancere galopante la YouTuberii vaccinați. Sute de influenceri și-au spus povestea

Orașele inteligente vor închide omenirea în noile lagărele de concentrare - „Orașele de 15 minute” - supraveghere omniprezentă, Internetul Corpurilor, restricționarea mișcării, colectarea masivă de date

Un Bahmut de Paști pentru BOR: Șantaj Patriarhal pe axa Langley – Constantinopol

În țipetele asistenței, Joe Biden cade pe scenă (VIDEO)
Recomandările noastre

Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO

Un preot catolic demolează atacul cuplului Schmitt - Liiceanu la adresa BOR. În contrast cu Bănescu și Baconschi, cercetătorul Remus Mircea Birtz, doctor în Teologie la Roma și în Istorie la Cluj, a scris o Recenzie de 40 de pagini publicată de ActiveNews
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Locale Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Andrei Răbulea
Subiecte: anevrism de aortă
Organizații: Poliția Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)