APEL la 112, în Drobeta Turnu Severin. O adolescentă a fost la violată, la scurt timp după ce a sunat la 112, spunând că este urmărită. Anunțul anchetatorilor

O fată de 19 ani a sunat la 112, în timp ce se afla pe marginea Dunării, lângă orașul Drobeta Turnu Severin, spunând că este urmărită. Apoi, a fost violată, trei tineri fiind reținuți în acest caz. Poliția Mehedinți precizează că adolescenta le-a declarat anchetatorilor că acest lucru s-a întâmplat înainte să sune la 112 și să anunțe că este urmărită, transmite Mediafax.
După ce inițial a spus, la 112, doar că a fost urmărită de cei trei bărbați, la sediul Poliției, tânăra a mărturisit că a fost obligată să întrețină relații sexuale în timp ce se afla pe malul Dunării, lângă Drobeta Turnu Severin și a depus plângere împotriva agresorilor.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți precizează că echipajul a ajuns la fața locului în cinci minute de la sesizare.
„La sediul Poliției, victima a formulat plângere împotriva celor trei pentru viol, a fost examinată medico-legal, iar din concluziile raportului a fost dispusă reținerea celor trei tineri. În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat în cauză s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la viol și viol, cei trei bărbați fiind reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță de reținere, și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Mehedinți", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți.
Cercetările sunt făcute sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
Anterior, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți, Nicolae Lohon, a declarat că fata a cerut ajutorul polițiștilor marți, anunțând că este urmărită de trei tineri, în timp ce se afla pe malul Dunării, lângă Drobeta Turnu Severin.
În momentul în care au ajuns la fața locului, anchetatorii au găsit-o pe fata care sunase la 112 și au pornit în urmărirea mașinii indicate de aceasta, fiind prinși trei bărbați din comuna Bălăcița, care au fost reținuți pentru viol și complicitate.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)