ATAC la adresa FAMILIEI tradiționale, lansat de judecătorul care susține zoofilia: Nu există „familie românească” și nici „familie tradițională”. La o familie „tradițională”, unde bărbatul domnește prin forță fizică, vor unii să se întoarcă?!

Judecătorul Cristi Dănileț, fost membru în CSM, a recunoscut anul trecut că este de acord cu legalizarea zoofiliei. Acum, magistratul desființează, în mod scandalos, familia tradițională și sare în apărarea comunității LGBT, pe care o vede „stigmatizată”. Dănileț spune că nu există familie românească și nici așa zisa familie tradițională.
„Este adevărat că prin căsătorie se ajunge să se formeze o familie, dar o familie nu se reduce la căsătorie - și în niciun caz nu presupune parteneri de sexe diferite și în mod obligatoriu copii”, spune Dănileț într-un interviu pentru România Liberă, în care deplânge soarta homosexualilor, prigoniți pe vremea comunismului, ca și acum și stigmaitizarea comunității LGBT. Pentru că, spune judecătorul, scopul inițiativei civice privind modificare Constituției ar fi dispariția homosexualilor.
Apărător al comunității LGBT, acuzat recent de ziaristul Dan Andronic că a intrat în arhiva SIPA pentru a o copia, judecătorul Dănileț spune:
„Nu există un tipic de „familie românească” și nu există așa-numita „familie tradițională” În primul rând, istoria ne învață că „familia” înseamnă microcomunitatea din timpul Romei antice unde bărbatul stăpânea oamenii și lucrurile din casă. Istoria cuplului românesc - așa cum o știm din scrierile epocilor trecute - este extrem de tristă: soțul era violent și alcoolic, violul conjugal era un fenomen extins, familia era numeroasă și trăia într-un spațiu restrâns. iar apropierea fizică dintre membrii genera desele incesturi, soția era veșnic la cratiță, femeia trebuia să fie virgină în noaptea nunții, o femeie rămasă gravidă, dar nemăritată era alungată din sat, divorțul era ceva rușinos și excepțional. Oare la o astfel de familie „tradițională” vor unii să ne întoarcă, azi?! O familie unde bărbatul domnește prin forță fizică, unde femeia este un obiect important doar pentru dota pe care o aduce la domiciliul conjugal, unde copiii sunt unelte în gospodărie?! De fapt, dacă mă gândesc la faptul că în ultimii ani a crescut îngrijorător numărul cazurilor de violență domestică, precum și violurile și incesturile comise asupra minorilor în propriile familii, s-ar putea ca răspunsul să fie afirmativ. Apoi, în timpurile biblice, „familia” nu se constituia prin căsătorie în fața primarului - este interesant că acest aspect nu este adus în discuție de cei care dezbat (a se citi „impun”) argumentele în favoarea familiei constituită exclusiv prin căsătorie. Nimeni nu se întreabă în fața cărui primar erau căsătoriți Iosif și Maria…dar se invocă „tradiție” în acest sens”.
Judecătorul Cristi Danileț, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, fost consilier al ministrului Justiției, Monica Macovei, s-a declarat încă de la început cu căsătoriile între homosexuali. „Sunt țări în care nu se mai folosește noțiunea de «tată» și «mamă», ci doar «părinte». Sincer, eu sunt pentru așa ceva”, scria judecătorul pe facebook.
Pe site-ul său, Danileț susține că „legislația sau practica României nu ar putea consacra niciodată interdicția unui homosexual de a adopta un copil. A împiedica un homosexual (...) să adopte un copil pe motivul preferinței sale sexuale este discriminare.”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Cristi Danileț
Subiecte: Activism LGBT Coalitia pentru Familie Familia naturală Homosexualitate Referendum pentru familie
Organizații: Coaliţia pentru Familie şi Constituţie CSM
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)