AUR: Simina Tănăsescu, șefa CCR, și Ilie Bolojan, premierul PNL demis, ”trebuie să ofere clarificări urgente cu privire la întâlnirea avută”. Georgiana Teodorescu: ”Scopul și durata vizitei, doamnă judecător și mare profesor de drept!”
Europarlamentarul AUR Georgiana Teodorescu, avocat, solicită explicații publice din partea președintei Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, și a premierului demis Ilie Bolojan, după apariția informațiilor privind o întâlnire neanunțată public între cei doi, cu numai câteva zile înainte ca CCR să se pronunțe asupra unor acte normative cu miză politică și financiară majoră, care îl afectează, între alții, și pe capul la USR, Dominic Fritz.
În opinia europarlamentarului AUR, indiferent de conținutul discuției, contextul în care ar fi avut loc întâlnirea face necesară clarificarea rapidă și transparentă a scopului acesteia, tocmai pentru a elimina orice suspiciune privind activitatea Curții Constituționale.
„Scopul și durata vizitei, doamnă judecător și mare profesor de drept!”, a declarat Georgiana Teodorescu, transmite partidul AUR.
Europarlamentarul AUR a amintit și controversele care au existat în trecut în jurul relației dintre reprezentanții instituțiilor politice și judecătorii Curții Constituționale:
„Mai avusese și Klaus Iohannis o fostă consilieră care odată ajunsă judecător la CCR se mai ducea pe la Cotroceni să se consulte cu el. Acum repetați dvs figura?”
Georgiana Teodorescu consideră că natura funcției deținute de Simina Tănăsescu și momentul în care presa relatează că s-ar fi produs întâlnirea impun răspunsuri fără echivoc din partea celor implicați.
„Se impun clarificări urgente legate de această întâlnire. Atât din partea dumneavoastră cât și a lui Ilie Bolojan!”, a spus europarlamentarul AUR.
Aceasta solicită ca publicului să îi fie explicate circumstanțele și subiectul discuției: „El v-a chemat? Dumneavoastră v-ați dus neinvitată? Cu ce scop? Ce ați discutat? Nu este, totuși, vorba de o întâlnire accidentală în piață”.
„Iar CCR în vremurile noastre nu se bucură tocmai de cea mai bună imagine sau credibilitate. Și nu întâmplător”, a conchis Georgiana Teodorescu, avocat și europarlamentar AUR.
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
O HARTĂ A NEGOCIERILOR CU UCRAINA cu teritoriile care urmează să fie retrocedate României, Ungariei și Poloniei
Cum a sunat IMNUL GOLANILOR ANTI-VACCINIȘTI din Piața Victoriei, România, la Marele Protest din 2 octombrie 2021. Dr. Mihaela Secară: Sunt înconjurată în spital de vaccinați infectați. Așadar, primul cap al certificatului de vaccinare cade. VIDEO
ARAFAT: Trebuie tăiat microfonul tuturor celor care nu susțin vaccinarea. Nou derapaj grav împotriva legii supreme a statului, a drepturilor omului și legilor fundamentale ale Uniunii Europene. Nu mă oprește pe mine Constituția României 2
Dr. Damian Baciu avertizează: Refuzați cu orice preț injectarea copiilor! Nu, nu este un vaccin, este o otravă în curs de experimentare pe copiii voștri. VIDEO
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Cine erau cei cinci israelieni care dansau de bucurie la căderea turnurilor gemene - Teoria Conspirației și Documentele FBI după 25 de ani
Recomandările noastre
Călin Georgescu, premier! Singura șansă de redresare a României. Propunerea ActiveNews
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Istoricul Marius Oprea: Recorder e folosit de servicii, dar nu de serviciile de la noi. Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. Legăturile fondatorului Recorder cu Securitatea - VIDEO
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
Subiecte: întâlnire secretă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)