AUR îi solicită lui Nicușor Dan desemnarea de urgență a unui prim-ministru!
Constituția României: Art. 103 – Învestitura
(1) Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de
prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea
absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a
partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10
zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra
programului și a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de
Senat, în ședință comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu
votul majorității deputaților și senatorilor.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR (AUR). Notificare privind transparența
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
Dr. Geanina Hagimă: ȘOC ȘI GROAZĂ. Cine sunt personajele care au injectat serurile experimentale Covid în populația naivă
Medicul Anca Cernea, propagandistă anti-Georgescu, a murit de turbo-cancer
Călin Georgescu, la Târgul de la Domnești, alături de membri ai AUR: ”URAGANUL A PORNIT! Țara se ține prin popor, nu prin comploturi și combinații politice!” - DISCURSUL INTEGRAL. De la țărani la Mănăstirea Aninoasa - VIDEO
Începe prigoana fermierilor. Deși demisă, Diana Buzoianu vrea închisoare pentru utilizarea apelor subterane și de de suprafață, cum a fost în Cazul Lungulețu
Atentatul terorist contra mogulului care voia să dezvăluie corupția lui Zelenski provoacă un cutremur doar în Ucraina nu și la Bruxelles. Cum a fost ucisă și îngropată executanta atentatului de către o echipă mixtă a serviciilor secrete GUR și SBU
Recomandările noastre
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
Secțiuni: Eveniment Politic Prima pagină Știri Utile
Persoane: George Simion Nicușor Dan
Locații: Palatul Cotroceni România
Subiecte: consultări Cotroceni
Organizații: AUR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)