Acad. Ioan-Aurel Pop: E rău să te stăpânească străinii, dar nu-i tot una să te stăpânească un imperiu mai înapoiat sau mai avansat. Modelul care domină azi nu e cel bizantin și ortodox, ci este modelul de civilizație cu luptă până la sânge pentru profit

„Ultimul servitor” al Academiei Române și „primul între egali”, așa cum s-a autodefinit, președintele Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan- Aurel Pop, vineri, la Suceava, în unul dintre cele mai emoționante discursuri despre Moldova, Bucovina, Unire și România, cu ocazia sesiunii solemne, de sărbătorire a 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu țara.
Mai mulți membri ai Academiei și o delegație de la Cernăuți au participat, la Muzeul Bucovinei din Suceava, la sărbătorirea împlinirii a 100 de ani de la unirea Bucovinei cu România. Academicianul Ioan-Aurel Pop a declarat într-o pledoarie pentru unitate, reconciliere și de recunoaștere a meritelor provinciei Moldova, că bucovinenii sunt cei mai vechi și mai neaoși moldoveni, scrie newsbucovina.ro.
„De câte ori n-am auzit „Eu sunt bucovinean, nu moldovean”. Mai întâi trebuie să ne reamintim că regiunea Bucovinei cum se spune în Declarația de Unire a fost chiar vatra Moldovei, adică Țara de Sus. În Bucovina se găsesc cele trei capitale vechi ale Moldovei, adică Baia, Siret și Suceava. Aici se află marile ctitorii și tot aici se află gropnițele domnești despre care pomenește Declarația de Unire cu odorul cel sfânt la Putna. Aici își doarme somnul de veci Părintele Moldovei, eroul nostru național, Ștefan cel Mare și Sfânt, care așa viforos cum era a deschis calea Țării Românești răsăritene înspre înveșnicire”, a spus Ioan Aurel Pop.
Președintele Academiei Române a subliniat că distincția dintre Bucovina și restul Moldovei este de dată recentă și provine din secolul al XVIII-lea, înainte neexistând decât Țara de Sus și Țara de Jos.
El a explicat că între Țara de Sus și Țara de Jos, diviziunea cea veche nu a fost pe meridian, nord-sud, cum au încercat și au reușit rușii să facă de-a lungul Prutului, ci a fost după rânduiala noastră veche, pe paralelă, pe lina est-vest, după cum era structura țărilor românești tradiționale aliniate între munți și Nistru încă din primul mileniu al erei creștine.
„Prin urmare, bucovinenii nu sunt numai moldoveni, dar sunt cei mai vechi, mai neaoși moldoveni, dacă țineți seama de formarea voievodatului Moldovei”, a spus Ioan Aurel Pop.
Președintele Academiei Române spune că nevoia de distincție a bucovinenilor vine din cel puțin două motive, primul fiind sensul peiorativ pe care îl dau unii- ignorant și răuvoitor- numelui de moldovean, iar al doilea este legat de pătrunderea mai rapidă în Bucovina a civilizației occidentale în urma anexării ei de austrieci.
„E rău să te stăpânească străinii, dar nu-i tot una să te stăpânească un imperiu mai înapoiat sau unul mai avansat. Când spun mai înapoiat sau avansat mă gândesc la modelul de civilizație care domină astăzi în lume, nu mă gândesc la popoare. Iar modelul care domină astăzi în lume nu este cel răsăritean, bizantin și ortodox, din păcate pentru noi, ci este modelul de civilizație concurențial, individualist, competitiv, cu industrie, cu bănci, cu luptă până la sânge pentru profit. Acest model e cel care domină lumea”, a spus Pop.
El a adăugat că Bucovina, pătrunsă fără voia ei pe traseul acestui model, a devenit mai occidentală, mai potrivită cu modelul decât restul Moldovei.
Președintele Academiei Române a mai vorbit și de pericolul făcut între moldoveni și români.
„Mai este o dinstincție între moldoveni și români care este mult mai primejdioasă pentru că sapă încet și sigur la rădăcinile națiunii române. De când există pe scena internațională Republica Moldova, confuzia se răspândește cu repeziciune și în Occident”, a spus Ioan Aurel Pop, precizând că „statalitatea” creează identitate mai ales cum în Franța statul se confundă cu națiunea și naționalitatea sau etnia cu cetățenia.
„Din moment ce patria lui Eminescu este România, iar Eminescu este poet național și în Moldova, cum să se poată vorbi de moldoveni ca un popor distinct de poporul român? E lipsit de orice logică”, a spus președintele Academiei Române.
El consideră că datoria fiecărui intelectual român, dar în principal a statului, este de a spulbera această confuzie.
„Din pricina deosebirii voite dintre moldoveni și români se nasc și confuzii deosebite și nu cred că soluția este să răspândim confuzii. Cum bavarezii sunt germani, cum toscanii sunt italieni, și moldovenii sunt români. Nu există nicio contradicție între numele regional și numele național”, a conchis Ioan Aurel Pop.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

Revolta elitelor și trădarea democrației

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu
Secțiuni: Știri
Subiecte: Anul Centenarului Nordul Bucovinei - pământ românesc Unirea Basarabiei cu România Unirea Bucovinei cu România
Organizații: Academia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)