Acad. Ioan Bolovan, comentariul zilei: ”Acum, România (cu Republica Moldova) este din nou în fața unui posibil nou an 1940. Numai o minune și bunul Dumnezeu ne mai pot ajuta!”
Directorul Institutului de Istorie ”George Barițiu” al Academiei Române, prof. dr. Ioan Bolovan a comentat situația în care se află România astăzi, comparând-o cu cea a nefastului an 1940.
Redăm postarea academicianului:
„În anii 30 ai secolului XX, regele Carol al II-lea a avut un rol foarte important in subminarea sistemului politic democratic din România. Corupția clasei politice din jurul lui a vulnerabilizat România și fuga după căpătuială l-a împiedicat pe Carol să vadă ca lumea e în curs de reorganizare. Nu a fost capabil nici el nici cei din jurul lui să asigure României alianțele care să o protejeze real. Anul 1940 a arătat din păcate falimentul regimului autoritar carlist și începutul Golgotei românilor.
Acum, România ( cu Republica Moldova) este din nou în fața unui posibil nou an 1940. Lumea se reorganizează pentru multe decenii de acum înainte. Prioritățile celor care au condus și conduc țara sunt cu totul altele decât securitatea și integritatea teritorială a României. Numai o minune și bunul Dumnezeu ne mai pot ajuta !”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Universitatea București recunoaște în instanță că Nicușor Dan nu are licență
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Victor Roncea: UN RĂZBOI ÎNDELUNG AȘTEPTAT. Ce ne-au transmis iranienii, personal, de-a lungul anilor: RACHETELE IRANULUI NU SUNT PENTRU A ȚINTI ROMÂNIA. ActiveNews are o singură poziție: PENTRU PACE!
Av. Gheorghe Piperea: Presa securist-soroșistă și stăpănii ei ne transformă în ținte ale Iranului. ACTUALIZARE
Purtătoarea de cuvânt a Poliției a murit
”Vă mai amintiți în plandemie, la început, când, pe lângă China, mai aveam un protagonist unde se murea din picioare de covid și se umplea țara cu cimitire? Era Iranul.” - Cum a rulat filmul pandemic în BRICS
Recomandările noastre
NICUȘOR DAN, un PERICOL NAȚIONAL! Pe urmele trădătorilor ordinari Adrian Severin și Emil Constantinescu, FĂRĂ ACORDUL PARLAMENTULUI, a cedat DIN NOU pământurile istorice românești furate de URSS, pe lângă gazele din Marea Neagră
Victor Roncea: UN RĂZBOI ÎNDELUNG AȘTEPTAT. Ce ne-au transmis iranienii, personal, de-a lungul anilor: RACHETELE IRANULUI NU SUNT PENTRU A ȚINTI ROMÂNIA. ActiveNews are o singură poziție: PENTRU PACE!
PS Ambrozie: Trebuie canonizați toți sfinții închisorilor care sunt pe ”lista de așteptare”. Biserica lui Hristos suntem toți. De ce nu mărturisiți? Vă e teamă de legile lui Vexler care sunt împotriva noastră? Luați exemplul Părintelui Justin cel Viu!
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU RĂZBOIUL?
Secțiuni: Eveniment Politic Prima pagină Știri
Persoane: Călin Georgescu Ioan Bolovan
Locații: România
Organizații: CCR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)