Academicianul Ioan Aurel Pop, despre războiul din Ucraina: Poziția mea personală este de revoltă și de condamnare a ceea ce au făcut liderii ruși, în frunte cu Putin
Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a declarat pentru Edupedu.ro, despre războiul din Ucraina, că „nu există nicio justificare, nici istorică, nici umană, nici politică” pentru invazia declanșată de Rusia, iar cei care au dat ordinul de atac, adică Vladimir Putin și clica sa, sunt „criminali de război”. „Poziția mea personală este de revoltă și de condamnare a ceea ce au făcut liderii ruși, în frunte cu Putin”, a spus academicianul. El a adăugat: „nu cred că în România, propaganda Sputnik și altele au dat roade”.
Poziția personală a președintelui Academiei Române este dublată de un comunicat oficial al instituției pe aceeași temă, prezentat pe larg de ActiveNews: Academia Română este din principiu împotriva violenței și condamnă ferm războiul dezlănțuit de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Oamenii politici deținători ai puterii au decizia păcii în mâinile lor și au chiar obligația s-o facă.
Prof. acad. dr. Ioan Aurel Pop a adăugat că refuză să comenteze afirmațiile profesorului Oliver Jens Schmitt, președintele Secției de Istorie a Academiei Austriece de Științe, care a vorbit, într-un interviu acordat Edupedu.ro, despre „agenții de influență ruși în România”, care au fost preluați de site-ul de propagandă pro-rusă sputnik.md, printre care l-a numit și pe Ioan Aurel Pop.
„Eu refuz să comentez asemenea lucruri, domnului Schmitt, în urmă cu 10 ani, i-am tradus o carte, i-am publicat-o, are o chestiune personală legată de mine și refuz să comentez așa ceva, poziția mea a fost întotdeauna pro-occidentală, pentru prezența României în structurile euro-atlantice, iar domnia sa nu face aici decât să se amestece în treburile interne ale unei țări. Eu nu cred că în România, propaganda Sputnik și altele au dat roade”, a spus președintele Academiei Române. (În treacăt fie spus, dacă pozițiile publice ale președintelui Academiei Române, preluate liber de orice instituție de presă, or fi fost redate și de Sputnik, asta nu înseamnă că distinsul istoric ar fi avut vreo legătură cu acel site sau cu propaganda rusă, n.r.)
Declarația lui Oliver Jens Schmitt care, pe lângă atacul la adresa academicianului Ioan Aurel Pop, l-a mai atacat în trecut și pe Patriarhul Daniel, o puteți citi pe EduPedu.ro. În esență, profesorul austriac consideră că nume precum Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, academicianul Ioan Aurel Pop, copreședintele AUR George Simion și fostul angajat ONU Călin Georgescu din Viena ar fi activiști ai propagandei „pro-ruse și anti-occidentale” doar pentru că pozițiile lor publice au fost preluate, printre alte instituții media, și de Sputnik.md. Ipoteza că orice poziție naționalistă este automat anti-occidentală și nici măcar pro-românească, dar neapărat pro-rusă prin pretinsul ei „anti-occidentalism”, nu este decât un sofism regretabil pentru reprezentanții unui anumit nivel intelectual, care își permit să comită astfel de erori de logică și să le mai și trâmbițeze.
Reamintim faptul că Uniunea Europeană a decis la începutul săptămânii, pe fondul agresiunii ruse din Ucraina, să închidă accesul la mai multe site-uri finanțate de Moscova, printre care și Sputnik - lucru valabil și în România. În revanșă, rușii au decis suspendarea mai multor ziare și instituții media pro-occidentale, precum și accesul la Facebook și Twitter.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Poza cu Trump e FAKE! La fel ca "președinția" lui Dan. BTI demonstrează - FOTO
LIVE: A PICAT! Doar 182 de voturi ”Pentru” Siegfried Mureșan și Nicușor Dan. PSD respinge ”guvernul marionetă”. George Simion, discurs istoric. Bolojan, huiduit - VIDEO
Revoltă în Grecia: Mii de creștini cu cruci, icoane și steaguri au marșăluit la Atena împotriva actelor biometrice - VIDEO
AfD Germania și Patrioții Franței, solidaritate în cătușe și petiție europeană pentru eliberarea lui Călin Georgescu: ”SUS, ROMÂNIA! Al n-lea pretext pentru a încerca să-l neutralizeze pe cel care ar trebui să fie astăzi președintele României!” - VIDEO
Demonstrații masive în România și în străinătate pentru eliberarea lui Călin Georgescu: New York, Paris, Londra, Roma, Milano, Madrid, Berlin, Frankfurt, Stuttgart, Munchen, Bruxelles, București, Timișoara, Arad, Baia Mare, Suceava și alte orașe din țară
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Cultură Istorie Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Călin Georgescu George Simion Ioan Aurel Pop IPS Teodosie Oliver Jens Schmitt Patriarhul Daniel Vladimir Putin
Locații: Republica Moldova România Ucraina
Organizații: Academia Română EduPedu.ro Sputnik
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)