Acord semnat între MAI și Patriarhia Română: credincioșii se pot duce să ia paștile de la biserică, vineri și sâmbătă. Voluntarii aduc lumina Învierii la casele oamenilor, ajutați de cadrele MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a dat citire marți seară unui acord stabilit între MAI și Patriarhia Română cu privire la susținerea clericilor și credincioșilor în distribuirea paștilor și a Sfintei Lumini la casele oamenilor. Comunicatul nu prevede nimic nou despre participarea la slujba de Înviere, care se va oficia în absența credincioșilor, ci doar îngăduie deplasarea acestora în apropierea lăcașurilor de cult pentru a se aproviziona cu pâinea binecuvântată cu aghiasmă și vin, numită „paști”.
„În această seară nu voi anunța o nouă ordonanță militară. Am considerat că este necesar să vă prezentăm acordul semnat astăzi între Ministerul Afacerilor Interne și Patriarhia Română. Am avut în vedere că foarte mulți români vor sărbători Sfintele Paști la sfârșitul acestei săptămâni, așa cum și confrații noștri de alte confesiuni au sărbătorit Învierea Domnului acum două zile cu multă responsabilitate și înțelepciune, lucru pentru care, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, le mulțumesc public.
Având în vedere numărul mare de cetățeni de religie ortodoxă, pentru a nu exista riscul răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, Ministerul Afacerilor Interne vine în sprijinul Bisericii Ortodoxe, executând misiuni de susținere și ajutor pentru clerici și credincioși.
Pentru a oferi și o alinare spirituală tuturor celor care trec în prezent prin momente grele, vom ajuta Biserica Ortodoxă Română la împărțirea sfintelor paști și a Luminii sfinte aduse de la Ierusalim în seara Învierii.
Ținând cont de decretele prezidențiale nr. 195/16.03.2020 și 240/14.04.2020, cât și de prevederile ordonanțelor militare emise până în prezent, astăzi am semnat împreună cu PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, un acord de susținere și sprijin din partea tuturor forțelor coordonate în starea de urgență de către Ministerul Afacerilor Interne pentru stabilirea unor acțiuni comune cu ocazia sărbătorilor pascale din acest an.
Având în vedere dorința de a se oferi credincoșilor ortodocși o anumită consolare prin distribuirea paștilor și a sfintei lumini venite de la Ierusalim, între Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Interne s-au stabilit următoarele:
Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu aghiasmă și vin, numită „paști”, sfințită anul acesta în Joia Mare, în 16 aprilie, după Sfânta Liturghie, va fi distribuită credincioșilor în zilele de vineri, 17 aprilie, și sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul orar 7 - 17, în toate parohiile din Patriarhia Română, în locuri special amenajate în afara lăcașurilor de cult, de către personalul angajat al Bisericii și de către voluntari, evident, cu respectarea măsurilor de protecție: mască sanitară, distanță socială - distanța fiind marcată în fața locului special amenajat, exact ca la magazinele alimentare.
În declarația pe proprie răspundere, la locul deplasării, credinciosul va face precizarea: pentru ridicarea sfintelor paști de la biserică și va trece numele lăcașului de cult din zona de rezidență a persoanei respective.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Intere - Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliție locală - vor asigura ordinea publică pe toată perioada distribuirii sfintelor paști. Angajații parohiei, membrii consiliilor parohiale ți voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanței sociale și a reglementărilor prevăzute în ordonanțele militare pe perioada distribuirii paștilor, având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braț.
Pentru credincioșii bolnavi și cei peste 65 de ani, paștile vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri și sâmbătă sau în prima zi de Paști, începând cu ora 6 dimineața, cu respectarea măsurilor de protecție: mască sanitară și mănuși.
Distribuirea sfintei lumini aduse de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie, în jurul orelor 19, se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică și patrulele existente sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune sâmbătă - Poliția națională, Poliția de Frontieră, Jandarmeria, Pompierii, Poliția locală și cadrele Ministerului Apărării Naționale - începând cu ora 20.
Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afara curții sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanțare socială, astfel încât să fie evitată aglomerația și formarea grupurilor mai mari de 3 persoane. În acest sens, 2-3 locatari dintr-o scară de bloc pot oferi sfânta lumină primită de la voluntari tuturor vecinilor.
În zonele carantinate, Sfânta Lumină va fi dusă cu ajutorul personalului Ministerului Afacerilor Interne, de la centrele episcopale la parohiile din zonele carantinate.
În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților care distribuie Sfânta Lumină în casele credincioșilor, cât și a voluntarilor care vor avea asupra lor cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască și mănuși de protecție.
Echipajele care acționează în posturile fixe - cele pe care le vedeți în intersecții sau pe drumurile județene, comunale, naționale sau europene, cât și cele de la punctele de frontieră aflate în misiuni coordonate de Ministerul Afacerilor Interne vor oferi Sfânta Lumină persoanelor aflate în trafic, în baza excepțiilor de circulație prevăzute în ordonanțele militare anterioare, sau persoanelor care tranzitează frontiera.
Cadrele existente sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune în noaptea de Înviere vor distribui Sfânta Lumină inclusiv spitalelor, centrelor sociale și centrelor de carantină.
Stimați români, iubiți credincioși, știu că ne este greu tuturor să suportăm regulile de distanțare socială, dar este neapărat nevoie să facem acest lucru, pentru că doar așa putem trece repede peste această perioadă extrem de dificilă pentru noi toți.
Vă doresc o săptămână luminată și multă-multă sănătate! Dumnezeu să ocrotească România, Dumnezeu să ocrotească toți românii”, a transmis ministrul de Interne, Marcel Vela, marți seară în Săptămâna Patimilor.
Pe același subiect

La Eurovision, Ucraina a primit un scuipat în ochi

HOLD OUT - al treilea film documentar interzis și denigrat de sistemul Marii Resetări pentru că relevă ADEVĂRUL DESPRE PLANDEMIE: MINCIUNI ȘI TRĂDĂRI. Integral, tradus în română, la ActiveNews - VIDEO

PFIZER: CRIMĂ CU PREMEDITARE. Documentele desecretizate prin ordin federal dovedesc că 90% dintre mamele injectate la testele vaccinului au avortat spontan sau le-a murit pruncul la naștere. Situația e gravă și în cazul bebelușilor alăptați

Claudia Marcu: „Investitorii” ucraineni vânează pământuri românești și mine de cărbune. Primar din Gorj: „Au venit cu un milion de euro în traistă. I-am refuzat!”

ROMÂNIA și MOLDOVA FURATE pentru UCRAINA (și) de punctele de la Eurovision. Basarabenii de la Zdob și Zdub urmau să primească punctajul maxim de la București, pentru piesa lor unionistă. TVR protestează oficial. Se cere anchetă europeană

AUTOPSIA ȘI EPITAFUL PANDEMIEI DIN ROMÂNIA. Dr. Damian Baciu: SOMAȚIA unor medici români către INSP, instituție responsabilă pentru apărărea sănătății și vieții românilor. SEMNAȚI PROTESTUL AICI!
Recomandările noastre

AUTOPSIA ȘI EPITAFUL PANDEMIEI DIN ROMÂNIA. Dr. Damian Baciu: SOMAȚIA unor medici români către INSP, instituție responsabilă pentru apărărea sănătății și vieții românilor. SEMNAȚI PROTESTUL AICI!

INAMICUL STATULUI ORWELLIAN. Anihilarea savantului Sucharit Bhakdi: celebrul om de știință care a demonstrat falsitatea teoriilor oficiale ale pandemiei COVID este acuzat în instanță de ANTISEMITISM cu propunerea revocării titlului de profesor universitar
Persoane: Marcel Vela Patriarhul Daniel
Locații: România
Subiecte: închiderea bisericilor Stare de urgență
Organizații: Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)