Cunoscutul eminescolog și scriitor, profesorul Nae Georgescu, care ni se alătură de astăzi și ca autor ActiveNews, își începe în forță colaborarea alături de scriitorii și gazetarii din echipa noastră printr-un text explozibil care ar putea schimba Istoriei Literaturii Române. Despre Eminescu, Românul Absolut, poet, dramaturg, ziarist, sociolog, economist, filosof și militant naționalist pentru Unirea tuturor românilor și a provinciilor românești, s-au scris, fără îndoială, cele mai multe studii din Istoria Literaturii noastre. "Suma lirică de voievozi", "omul deplin al culturii române", "sfântul preacurat al versului românesc" - după cum îl defineau Țuțea, Noica și Arghezi - Eminescu este de neegalat și în această privință. Dar nicăieri, cu excepția manuscrisului revelat aici, nu s-a pus la îndoială debutul cunoscut al poetului național, considerat a fi cel de la revista „Familia” a lui Iosif Vulcan, tipărită la Pesta, în numărul 6 din 25 februarie / 9 martie 1866, cu poezia „De-aș avea”. Ei bine, adevărul pare a fi altul. Un debut cu "Poetul"! Dar îl lăsăm pe reputatul cercetător al uriașei operei dar și al vieții și morții lui Eminescu să vă introducă în subiectul de detectivistică literară, mulțumindu-i pentru contribuția sa valoroasă la calitatea publicației conservatoare ActiveNews. "Aceste comori documentare n-au fost publicitate nicăieri" - ne spune profesorul Nae Georgescu, adăugând: "A trebuit să vină un alt cercetător, Dl. Dan Toma Dulciu, să ofere doar ediția pe internet a lor. Credem că doar admirație trebuie să avem pentru asemenea indivizi al căror curaj sparge inerțiile!""Trebuie să recunoaștem că este vorba de un alt Eminescu, pentru care nu cred că suntem pregătiți", ne mai avertizează profesorul. (V.R.)

Din nou despre debutul lui Eminescu

Mai țineți minte zbaterile lui Florin Rotaru de acum vreo zece ani? Pe scurt. A dat Legea bibiotecilor, ca deputat, a fost Directorul Bibliotecii Municipale „Mihail Sadoveanu” a Municipiului București unde a inițiat giganticul program „Biblioteca DacoRomania” de punere pe Internet a documentelor și tipăriturilor importante din cultura română, apoi programul de bibliografie a tipăriturilor  bucureștene – era modelul de intelectual implicat în fapta științifică și culturală. Și încă mai este, desigur, numai că a trebuit să se „exileze” din România și actualmente funcționează ca profesor universitar în Suedia, la Universitatea Upsala pare-mi-se… Dat în judecată la noi pentru achiziția unor cărți și documente la un preț considerat (de către cei care l-au acuzat) prea mare, dat afară de funcție, obligat să viziteze, pentru scurt timp desigur, beciurile regimului – a ieșit de acolo, și-a dovedit în instanță nevinovăția, i s-au calculat despăgubirile materiale (câteva sute de mii de euro, am auzit, care trebuie plătite), a fost repus chiar în drepturi – dar această ultimă reparație a declinat-o pentru, repet, situația din Suedia. Prietenii îl roagă, încă, să revină. Poate va fi din nou cercetătorul model de acum zece ani…

Până atunci, însă, vrem să vă prezentăm unul dintre manuscrisele achiziționate la propunerea lui de către Biblioteca „Mihail Sadoveanu”. A fost editat de Dan Dulciu – un intelectuial român stabilit de curând în Austria – dar nu pe hârtie, ci pe internet. Cultura română își caută punce arhimedice în Europa, despre asta este vorba. Iată, stimați cititori, ce conține Manuscrisul Minar, achiziționat de dl. Florin Rotaru cu prețul libertății sale, și apoi cu dobânda exilului, și cum răstoarnă acest manuscris viața lui Mihai Eminescu de până acum.  

Un „nod gordian” în eminescologie 

Octav Minar este pe cale de  a deveni un „nod gordian” în eminescologie. În anii noștri s-a încercat descâlcirea lui cel puțin de două ori: o dată când a apărut volumul XVI din ediția academică, și a doua oară când s-a descoperit un manuscris al său la altă bibliotecă decât cea a Academiei Române, unde se acreditase ideea că se păstrează toată arhiva sa.

În 1989, la apariția amintitului volum (care conține Corespondență și Documentar), lumea culturală a fost luată oarecum prin surprindere, dar presa n-a avut răgazul comentariilor: cartea cuprinde masiv scrisori din fondul Minar aflat la Biblioteca Academiei. Coordonatorul ediției, D. Vatamanic, aduce acuzațiile tradiționale (corespondență lui Eminescu în general „este larg exploatată de către biografii poetului, și aici s-au operat falsuri, ca cele ale lui Octav Minar. Apasă și astăzi i8ncertitudinea asupra epistolelor pentru care nu avem originalele sau reproduceri în facsimile.”) – dar conchide sec: „Minar are meritul, trecând peste acuzațiile ce i se aduc, de a fi păstrat corespondența (…) și ea a intrat în fondurile publice. Suntem astfel în măsură să eliminăm din corespondența lui Eminescu epistolele inventate sau falsurile operate, indiferent de ce natură. (Eminescu, OPERE, XVI, Corespondență. Documentar .Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1989, p. XLIV).

Două chestiuni rezultă de aici. Mai întâi, că aceste scrisori, existente, nu sunt plastografii – adică scrise de altcineva imitând scrisul lui Eminescu. Era una dintre acuzațiile tradiționale: Octav Minar plastografiază. Apoi, fiind primite în fondurile unei instituții publice, ceea ce presupune o comisie de achiziții cu experți și evaluatori, aceste scrisori existente sunt certificate ca aparținând destinatarilor.

O concluzie se impune: ele validează, de asemenea, și o mare parte din studiile lui Octav Minar unde sunt folosite parțial sau în întregime.

Volumul academic conține, desigur, și scrisori ale Veronicăi Micle către Mihai Eminescu, la secțiunea „Corespondență primită”. Și acestea, multe dintre ele, au mențiunea „Din colecția Octav Minar” (fiind, de altfel, ștampilate cu ex libris-ul colecționarului). Și unele scrisori editate prima oară încă de către N. Baboeanu, cuprinse de asemenea în volum, au mențiunea că se află în „Colecția Octav Minar.” Practic, numai fragmentele de scrisori nu sunt primite în acest volum – și, atenție, multe dintre scrisorile Veronicăi Micle publicate prin presă de fiicele ei (C. Mille în „Dimineața” 1908, publică șase asemenea scrisori – din care ediția primește numai două; acestea sunt cu adevărat pierdute; ediția academică le reia numai pe cele publicate între timp în cărți, nu merge direct la ziar; alte confruntări nu facem, pentru că nu-și ai locul aici). Lipsind o ediție a tuturor scrisorilor (întregi sau fragmente), iar bibliografiile fiind, încă, lacunare – ne dăm seama cât de încâlcit este domeniul. Ridicarea din arhive a lui Octav Minar a fost, pentru acest al XVI-lea volum din OPERE, mai degrabă o invitație la studiu aplicat, la continuarea cercetărilor cum se zice.

A doua resurecție a lui Octav Minar 

 

Și iată a doua resurecție a lui Minar: dl. Dan Toma Dulciu găsește, la Biblioteca Metropolitană „Mihail Sadoveanu” din București, un manuscris consistent al acestuia, de fapt o carte în toată legea intitulată „Personalitatea lui Eminescu”.  Rezultă că nu numai Biblioteca Academiei deține părți din arhiva Minar – ci și alte instituții publice. Probabil – știindu-se profilul înaltului for științific și cultural – aici s-a primit arhivă propriu-zisă, documente adică, nu și manuscrise de cărți. O cutumă instituțională care face ca o arhivă, probabil foarte mare, să nu fie strânsă la un loc, și să fie răspândită în mai multe părți. Biblioteca Metropolitană nu deține și alte manuscrise de la Minar – presupunându-se, aș spune cu necesitată, că ele mai există și pr8in alte părți.

Dl. Dan Toma Dulciu editează manuscrisul metropolitan în format electronic, iar volumul este disponibil la Academica.edu. Dau un singur exemplu pentru a se înțelege importanța lui. Perpessicius, în vol. V al ediției sale (Poezii postume), la final, cap. Apocrife, publică această poezie de Mihai Eminescu:


POETUL

Gânduri multe ca furtuna

A cuprins o minte mare,

Fremătând ca-ntotdeauna

Praful lumei spre creiare.

Viața-apare luminoasă

Înălțându-și cânturile…

Moartea este-ntunecoasă

Distrugând avânturile

Tu alege – fantezia…

Urcă-te spre cer nirvanic

Prieten bun e poezia

Și Pegas un nobil crainic.

Și comentează: „Ar fi apărut „în revista Rândunica scoasă de elevii gimnasiști români din Cernăuți în 1865. Poezia e semnată Mihail Eminovici, elev gimnasist”, cum stă scris în Mihail Eminescu: Poesii (1865-1887). Ediție publicată de Octav Minar, București, ed. Librăria nouă,/1927/, p. 11. Revista Rândunica nu ne este cunoscută, însă caracterul apocrif al texului se manifestă cu violență și nu mai are, socotesc, nevoie să fie demonstrat. În fața documentului, evident, vom ceda.” (M. Eminescu: OPERE, Vol. V, Ediție critică îngrijită de Perpessicius, București, 1958, p. 689)

Ar fi vorba de debutul lui Eminescu, pe care această revistă îl atestă pentru anul 1865, cu doi ani mai de vreme decât se știa. Ediția la care face referință Perpessicius nu există în Biblioteca Academiei, nici în Bibliografia M. Eminescu nu este consemnată, nici în Bibliografia Românească modernă (se prea poate să fie vorba de o pierdere a fișei din Fișier: fără aceasta, nicio carte nu mai poate fi găsită). Dar iată ce scrie Octav Minar însuși, în manuscrisul editat recent:

„Această deprindere, îmi scria Stefanelli, o avusese și ca elev gimnazist, la Cernăuți, unde scoteam o foaie așa zisă literară „Rândunica”. Eu eram tipograful, redactorul și expeditorul. Dintr’o tablă, făcusem o formă de mărimea unei coli de hârtie, în ea turnam clei de pește topit, apoi copiam cele ce-mi da colegii pe o foaie, cu cerneală chimică violetă, o aplicam; și trăgeam câte zece exemplare, bineînțeles după ce făceam această treabă pentru cele patru pagini ale revistei noastre.

 Acolo, Eminescu a început să publice diferite aforisme găsite prin cărțile răsfoite de el, între care și poezia „Poetul”:

         Gânduri multe ca furtuna

          A cuprins o minte mare,

          Frământând ca’n totdeauna

          Bozul lumii spre creiare.

          Viața apare luminoasă

          Înălțându-și cânturile ...

          Moartea este întunecoasă

          Distrugând avânturile.

          Tu, alege fantezia ...

          Urcă-te spre cer nirvanic,

          Prieten bun e poezia

         Și Pegas un nobil crainic.”

Începutul poetic, comunicat mie de Stefanelli, din revista scoasă de el, și din care păstrase vr’o patru numere, pe care voia să le dăruiască Academiei Române, orientează inspirația lui Eminescu spre cugetare.” (OCTAV MINAR: EMINESCU POET – FILOZOF Cultura – Personalitatea – Poezia (Mss. XX638) Vol. I Studiu introductiv Dan Toma Dulciu, București - foto)

 

Este greu să ni-l închipuim pe Minar un imitator al lui Eminescu scriind ca poetul la 15 ani și dând poezia ca debutul absolut al lui. Logica faptelor cere să înțelegem că „Rândunica” era o revistă confecționată de elevi cu producții de-ale lor. Vedem că în textul preluat de Perpessicius este „Praful lumei…”, iar la Dan Toma Dulciu: „Bozul lumii…”; diferențe de lectură pot exista chiar la Minar – dar, repetăm, în contextul acestei mărturii a sa e greu să-l credem un plastograf. Mai degrabă e ciudat cum de n-a oferit Stefanelli însuși informații, sau un exemplar din această revistă artizanală Bibliotecii Academiei.

Octav Minar consultă intens arhiva sa, și mai reține (copiază) din ea : „În revista școlărească „Rândunica” Eminescu mai publicase și poezia „Zadarnic”:

     Nimicul n’are nici o scară

     Să te urci spre gând nirvanic, 

     Ca să nu fii de ocară

     Nu’ncerca să-i fii lui crainic.

     Din nimic, ce vrei să fie

     Când nimicul este nimic ...

     Poate un suspin în poezie

     Când ești mare și el tot mic.

Și mai departe: „Într-o altă strofă, pe care o găsesc rătăcită prin manuscrisele păstrate de Stefanelli, poetul alege tot din odele lui Horațiu un vers care devine filozofic prin interpretare:  

Grijile supărătoare le alungă numai vinul,

Sărăcia chiar dispare împlinindu-se destinul,

Regăsindu-te pe tine, fericit vei fi o clipă ..

Viața noastră stă ascunsă, sub a morții aripă.”

Este vorba, așadar, de un „relata referro” (relatez ceea ce mi s-a spus), de informații luate de la prietenul din copilărie al poetului, Theodor Stefanelli, la manuscrisele căruia Octav Minar a avut acces.

 Alt exemplu:  „În poezia „Din străinătate” (1866), încearcă o îmbărbătare: «Da! da! ași fi ferice, de-ași fi încăodată în patria-mi iubită, în locul meu natal, să pot a binezice, cu mintea’nflăcărată, visările juniei, visări de-un ideal». «În natură parcă nu e tristeță, numai în sufletele noastre găsim această moștenire ereditară».”  Explicat în notă: „Din manuscrisele păstrate de Stefanelli.”

Chiar și traduceri: „În timpul școlarităței din Schiller îl înteresase „Fecioara de la Orleans”. Portretul Ioanei D’Arc, adus pe scenă în realizarea poetului german, îi dase motive de inspirație:


«În cercul tău meschin și strâmt

Stai tot cu ochii spre pământ ...

Nemurirea o privesc numai eu, -

Căci vecinicie fără Dumnezeu.

Nu poate fi, te uită în zarea aurie

De-acolă dreptatea o să vie!»

Cu trimiterea la subsol: „Frederik Schiller, Fecioara de la Orleans. Actul 5 scena 4, din manuscrisele păstrate de Stefanelli.”

Să recunoaștem că este vorba de un alt Eminescu, pentru care nu cred că suntem pregătiți. Octav Minar mai are asemenea trimiteri: „Din caietul manuscris, păstrat de T. Maiorescu, nedonat Academiei Române.”; „Originalul în posesia lui V. G. Morțun, de unde a fost copiat.”; „ Din același caiet păstrat de Vasile Pogor” ; „Originalul în posesia lui T. Maiorescu, de unde a fost copiat.”; „Din caietul manuscris păstrat de Vasile Pogor.; „Originalul păstrat de profesorul Novleanu din Iași de la care am copiat scrisoarea.” ; „Din caietul manuscris păstrat de profesorul A. D. Xenopol.”

Practic, el a mers din om în om pe la foștii prieteni ai lui Eminescu și a copiat ori a preluat manuscrise atunci când i s-au dat. Întrebările curg de la sine: ce a făcut V. Pogor cu asemenea documente eminesciene, dar V. Burlă, Novleanu, Stefanelli, V.G. Morțun, etc.? Unde sunt arhivele acestora? Cum și-a protejat Junimea în general prestigiul de descoperitoare a lui Eminescu?

Este unul dintre motivele – foarte serioase! – pentru care Octav Minar a fost un incomod printre contemporanii lui (dar mai ales pentru cei ai lui Eminescu, atâția câți mai trăiau). Să fie și motivul pentru care ar trebui să refuzăm în bloc ce a colecționat sau copiat el, ce a salvat de la pierdere?     

Un alt tip de notație minariană, după un lung șir de citate: „Din întreaga Corespondență a lui Eminescu au fost culese aliniatele ce-i lămuresc personalitate, făcând din ele un fragment de autobiografie.”

Acest stil al colajului, definitor pentru Octav Minar, este extrem de derutant: vrei să știi totdeauna și ce este dincolo de fragment, nu te mulțumești niciodată cu ce ți se dă, istoria literară nu se poate face cu porția. Primul care a sudat fragmente de scrisori eminesciene ca să arate cât de grea a fost poetului la „Timpul” a fost Eduard Gruber – și acum, când avem scrisorile din care decupează el, vedem că unele sunt scrise cu veselie de către Eminescu, altele sunt ironice…

 

 


Fragmente din manuscrisul minarian editat de Dan Toma Dulciu

Iată cum bunăvoința volumului XVI din OPERE și norocoasa intrare a d-lui Dan Toma Dulciu în arhivele Bibliotecii Metropolitane relansează chestiunea Minar în literatura română. Desigur, e nevoie de căutare a tuturor locurilor unde se află această arhivă – și de editare, sau cel puțin descriere a ei: ar fi o „catagrafie” necesară înainte de a o respinge în bloc sau de a o accepta ca teren de cercetare.


N. Georgescu