ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În data de 3 aprilie, autoritățile olandeze l-au arestat din nou pe Willem Engel, un cunoscut militant împotriva restricțiilor impuse sub pretextul COVID-19, pe motiv că acesta ar fi încălcat condițiile eliberării sale pe cauțiune, expunându-și situația pe rețelele de socializare, arată The Defender.

Engel este co-fondator al organizației olandeze Viruswaarheid („Adevărul despre virus”), care contestă legalitatea restricțiilor COVID implementate în Olanda.

El a fost arestat pentru prima dată luna trecută, fiind reținut timp de două săptămâni, înainte de a fi eliberat pe cauțiune, pe 30 martie.

Engel și avocata Virginie de Araujo-Recchia, din Franța, care face parte din marele juriu internațional constituit ca parte a Curții Populare a Opiniei Publice („People's Court of Public Opinion”), co-fondată de avocatul german Reiner Fuellmich, sunt cei doi activiști europeni arestați recent pentru că s-au opus restricțiilor și carantinărilor COVID.

Acest Tribunal al Poporului își propune să dea pe față crimele împotriva umanității comise în numele sănătății publice și al combaterii COVID.

Araujo-Recchia, într-un comunicat de presă, și Engel, într-un interviu acordat The Defender, au declarat că vor continua să militeze împotriva restricțiilor COVID și a obligativității vaccinării.

Avocată franceză, reținută sub suspiciunea de legături cu „terorismul”
 

Araujo-Recchia a fost arestată de poliția franceză la domiciliul său în dimineața zilei de 22 martie și a fost reținută până pe 24 martie de Direcția Generală pentru Securitate Internă (DGSI) din Paris.

Presa mainstream a relatat că aceasta a fost arestată, împreună cu alte șase persoane, inclusiv un membru al mișcării franceze „Vestele galbene”, în legătură cu o anchetă privind „terorismul”. 

Araujo-Recchia colaborează cu trei organizații (BonSens.org, AIMSIB și Le Collectif des Maires Résistants) care încearcă să formuleze acuzații de natură penală împotriva politicienilor care, în 2021, au votat legi prin care au fost înăsprite restricțiile legate de COVID. Araujo-Recchia și echipa sa de avocați susțin că acești parlamentari au primit anumite favoruri în schimbul votului lor și că legile respective încălcă Dreptul francez și internațional. 

În momentul arestării sale, se pare că lucra la o nouă plângere împotriva unor formațiuni politice franceze și a unor membri ai acestora.

În noiembrie 2020, Araujo-Recchia a scris Raportul Dictaturii 2020, publicat de Observatorul Genocidelor (Genocide Observatory) din Franța. Acesta ar fi urmat să facă parte dintr-un nou set de acuzații penale formulate împotriva unor membri ai guvernului francez.

Pe 30 martie, Araujo-Recchia a emis un comunicat de presă în care și-a descris calvarul și timpul petrecut în detenție. Ea a precizat că deocamdată nu i s-a adus nicio acuzație, declarând:

„Pe 22 martie 2022, la ora șase și patruzeci de minute dimineața (06:40), doisprezece indivizi, între care și ofițeri de comando cu cagule, au pătruns pe proprietatea noastră cu șase vehicule și au bătut la ușa din față.

Echipa era formată din diverși membri ai agențiilor de securitate, în special de la Direcția Generală de Securitate Internă (DGSI, mai mult sau mai puțin echivalentul MI5), un reprezentant al Baroului din Paris (Bâtonnier du Barreau de Paris), un grefier și doi procurori. Aceștia au intrat în casa noastră și au percheziționat fiecare cameră, inclusiv camera copiilor noștri, mașina noastră și grădina.

Sub suspiciunea de a fi complice la terorism, am fost apoi dusă la sediul DGSI din Levallois-Perret.

Acolo, am fost reținută timp de circa șaizeci de ore în condiții care pot fi descrise doar ca inumane. Din motive ce țin de demnitatea personală, nu voi da mai multe detalii.

La eliberarea din arest, am constatat că nu mi se aducea nicio acuzație și nici măcar nu eram considerată persoană suspectă. Într-un cuvânt, nu sunt parte din această chestiune.

În afară de faptul că mă număr printre avocații instruiți de o persoană care a fost inculpată, implicarea mea în acest caz este nulă.”

În comunicatul de presă, Araujo-Recchia a mai declarat că, în timpul interogatoriului său, care a durat 10 ore, i s-au pus următoarele întrebări, într-o aparentă încercare de a o defăima ca „adeptă a teoriei conspirației” și rasistă și de a o asocia unor presupuse activități „teroriste”:

  • Sunteți patriotă?
  • La ce se referă expresia „teoretician al conspirației”?
  • Ce părere aveți despre islam?
  • Opinia dumneavoastră despre iudaism?
  • Opinia dumneavoastră despre 5G?
  • Opinia dumneavoastră despre pedofilie?
  • Opinia dumneavoastră despre francmasonerie?
  • Ar putea exista miniștri [guvernamentali] care să aibă legături cu rețelele de pedofilie?
  • Părerea dumneavoastră despre [președintele francez] Emmanuel Macron?
  • Ce măsuri v-au făcut să afirmați că au fost comise crime împotriva umanității?
  • Ce se înțelege prin „Noua Ordine Mondială”?
 
În replică la acest interogatoriu și la relatările din presă despre legăturile sale cu suspecți de „terorism”, Araujo-Recchia a scris:

„Diferite organe de presă au făcut referire la un „dosar de terorism” și la numele meu ca fiind vorba de un „avocat care reprezintă persoane din cercurile de adepți ai teoriei conspirației” sau „celule extremiste”, caracterul defăimător al acestui amestec fiind absolut evident pentru oricine.”

„Anchetatorul mi-a cerut să îmi expun „ideologia” în linii mari. I-am răspuns că nu are nimic de-a face cu o ideologie, ci cu fapte concrete susținute de dovezi, pe care m-am străduit să le adun în ultimii doi ani.”

„Nimic din toate acestea nu mă va împiedica să lupt pentru drepturile și libertățile civice”, a declarat, în final, avocata.

Activistul olandez Willem Engel a fost reținut timp de 14 zile sub acuzația de instigare la revoltă

Activistul olandez Willem Engel, co-fondator al mișcării „Viruswaarheid”, a fost arestat în data de 16 martie sub acuzația de incitare la răzvrătire.

Engel se afla în fața unei secții de votare imediat după ce votase la alegerile din această țară. Avocatul său, Jeroen Pols, a confirmat imediat arestarea într-o postare pe Twitter, în timp ce prietena lui Engel a filmat arestarea.

Presa mainstream, care l-a descris pe Engel ca fiind un „negaționist al COVID”, a relatat că acesta este „suspectat că a postat pe rețelele de socializare, pe o perioadă îndelungată de timp, mesaje de incitare la răzvrătire pe tema coronavirusului”, citând declarații ale Parchetului (OM) din Olanda.

În ianuarie, OM a anunțat că Engel era anchetat în urma unei petiții, semnată de aproape 23.000 de persoane, prin care se cerea ca acesta să fie pus sub acuzare pentru instigare la revoltă, răspândire de informații medicale eronate, fraudă și amenințări.

Petiția a fost lansată de un „activist”, Norbert Dikkeboom, în 2021.

În aprilie 2020, organizația Viruswaarheid a organizat petiții și demonstrații împotriva restricțiilor impuse de guvernul olandez sub pretextul COVID.

De asemenea, grupul a câștigat două procese intentate „împotriva măsurilor ilegale corona”, care au dus la modificarea legilor respective.

În urma arestării lui Engel, în data de 20 martie a avut loc o demonstrație la Amsterdam, la care s-a cerut eliberarea acestuia.

Engel, care deține un masterat în biofarmacie și biotehnologie și deține o școală de dans în Rotterdam, a fost eliberat pe 30 martie, după ce a fost reținut timp de 14 zile. Pe 3 aprilie, însă, a fost arestat din nou.