Actorul Dorel Vișan despre restricțiile Covid în România: "Trăim într-o lume bolnavă din care a fost alungat Dumnezeu, și o lume fără Dumnezeu este o lume lipsită de sens"!
Dorel Vișan, directorul Teatrului Lucian Blaga din Cluj, a intervenit în cadrul emisiunii Sinteza Zilei la Antena 3, după ce realizatorii emisiunii au prezentat mărturiile familiilor care au fost nevoite să își îngroape morții într-un mod inuman din cauza hotărârilor impuse de autorități, conform antena3.
Vișan a declarat la Sinteza Zilei că "Slujbele de îmormântare, onorurile pe care le aduceam noi celor care pleacă dintre noi, fac parte din cultura unui neam, fac parte din nivelul intelectual al neamului care este măsura cu care se măsoară preocuparea pentru valori. De 30 de ani încoace autoritățile care răspund soarta oamenilor au impresia că sunt puși acolo pentru stăpânire, ori sunt puși acolo pentru slujire și pentru grija față de ceilalți", a spus actorul.
"Atunci când nu vrei să nu se rezolve o problemă și sunt chemați specialiștii și aici unul din marile de necazuri pentru că în funcțiile de care depinde soarta oamenilor specialiștii nu se pricep. Deci nu sunt chemate marile valori pentru că, în țara asta sunt valori mari inclusiv în medicină pentru că suntem între o criză sanitară, dar oamenii aceia sunt aruncați de la periferie și au venit niște specialiști care ori sunt absolvenți de SRL, nu de facultăți, sau sunt ticăloși și sunt vânduți pentru 30 de grițari. Aici democrația și Libertatea fără morală nu au nicio valoare", a continuat Dorel Vișan.
În final, actorul a menționat faptul că "Biserica este lăsată singură. Cu toate eforturile biserica trebuie ajutate de instituțiile statului. Prima instituție este familia dar am batjocorit familie și o batjocorim în continuare. A doua instituție este școala, educația și cu școala online și în acest libertinaj în care este lăsată școala noastră și această relație total bulversată și răsturnată între dascăl și elev nu va putea da rezultat educativ niciodată. Trebuie să se instaleze din nou în școală relația academică între profesor și elev, între profesori și student. În al treilea rând, instituțiile tinerilor. În al patrulea rând, cultura, teatrul opera, filarmonica. Toate acestea sunt la pământ. Deci problema este mult mai complicată, nu mai vorbesc de Guvern", potrivit antena3.
Pe același subiect

Fauci dă în bâlbâială în fața „Fenomenului Texas”: Restricțiile au fost ridicate total (inclusiv masca) și cazurile continuă să scadă

Olivia Steer, postare în miez de noapte, după ce a fost deblocată pe Facebook, despre realitatea din spitale: „Adevărul ne eliberează pe noi, iar pe ei îi acuză și încătușează. Adevărul nu respecta niciodată standardele Facebook!”

Sfântul Calinic plânge chiar de ziua lui în Icoana sa de la Pasărea. Jandarmii iar interferează abuziv cu actul cultic la Hramul de la Mănăstirea Cernica al primului sfânt canonizat în Biserica Ortodoxă Română - 11 aprilie

ACEȘTI DEMENȚI CARE NE CONDUC. PNL-istul Nelu Tătaru afirmă că dacă părinții refuză vaccinarea copiilor aceștia le vor fi luați și vaccinați cu forța iar părinții decăzuți din drepturile lor naturale și constituționale. Iulian Capsali: ABSOLUT DIABOLIC!

ACTUALIZARE: 123 MEDICI ROMÂNI CONTRA DICTATURII COVID! Ei cer autorităților, în 11 puncte, revenirea la normalitate și „încetarea stării de teroare” pentru „o viroză care are morbiditate și mortalitate asemănătoare gripei sezoniere”

Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL
Recomandările noastre

Teoria Conspirației devine realitate: Pentagonul a creat Cipul care detectează COVID-ul

Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL

Câți bani a primit președintele Colegiului Medicilor de la Big Pharma, inclusiv producători de vaccinuri Covid. De ce doctorul Daniel Coriu, autor de știri false, nu-i poate judeca pe cei peste 70 de medici care au făcut Apelul contra Dictaturii Covid

Adrian Pătrușcă: Iohannis i-a înfipt un cuțit în spate poporului român
Secțiuni: Prima pagină Știri
Persoane: Dorel Vișan
Subiecte: restricții abuzive
Organizații: Antena 3
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)