Actorul Florin Zamfirescu: „Dumnezeu a dat acum vremea să încasăm. S-ar putea ca ceea ce e prigonit să se întărească. Și fiți siguri că o să vină altele, pentru că nu există pace sub măslini”

„Vreau să vă transmit tuturor ceea ce îmi transmit și mie: aveți încredere în Dumnezeu și aveți răbdare”. Este mesajul pe care actorul Florin Zamfirescu l-a trasmis românilor în aceste vremuri de mare încercare pentru întreaga omenire. Într-un intrviu acordat, duminică, Mirelei Voicu, la Antena 3, Florin Zamfirescu a vorbit cu scepticism despre această perioadă dificilă, despre cum putem trece peste ea. Și ce va fi după. „Se va termina, dar o să fim schimbați. Ce a fost nu va mai fi. O să fim cu alte concepții, cu alte gânduri. S-ar putea ca ceea ce e prigonit să se întărească”, spune marele actor, care crede că nimeni nu va putea distruge credința oamenilor.
„Situația încă e bună. Închipuiți-vă că interdicția și starea de urgență ar dura mai mult, așa încât industria noastră, câtă mai e, se va duce naibii. Nu sunt optimist, prevăd timpuri și mai grele.Am impresia că se focalizează ceva către bătrîni. De unde acum o lună, Christine Lagarde spunea că bătrînii trăiesc prea mult și „trebuie făcut ceva”. Și imediat se face. Îi ținem în case, îi protejăm...Grija nu e așa cum se anunță. E ceva care ne scapă”, a spus marele actor.
În opinia sa, „odată anumite libertăți pierdute și lumea învățată cu asta, lucrurile ar putea rămâne așa„. ”Guvernul nostru acum se joacă cum se joacă copiii de-a mama și de-a tata. Ei se joacă de-a statul. Își dau demisia, pleacă. E o năuceală generală”, aduagă Florin Zamfirescu.
Cei care vor să distrugă credința
„Mă tot uit cum se roagă acum oamenii: ”Doamne, iartă-ne!”. Păi acum vă rugați? Dumnezeu a dat acum molima asta ca să ne mai stârpească.
A trecut vremea rugăciunii. Ne-am prosternat, dar unii am fost orgolioși. Acum, când (Dumnezeu) s-a hotărât să ne adune de pe drumuri, acum trebuie fapte.
Nu vor putea distruge credința oamenilor. Totdeauna m-am întrebat ce rău le face credința asta? Cu ce tupeu se răscoală împotriva unor legi, să nu minți, să nu furi, să nu preacurevești, care sunt cele mai minunate legi pentru civilizarea omului? Se răscoală unii care nu vor să crezi în ”Să nu ucizi!”.
Ce va fi după
„Se va termina, dar o să fim schimbați. Ce a fost nu va mai fi. O să fim cu alte concepții, cu alte gânduri. S-ar putea ca ceea ce e prigonit să se întărească. (...) Vreau să vă transmit tuturor ceea ce îmi transmit și mie: aveți încredere în Dumnezeu și aveți răbdare. Să vă protejați, pentru că este normal. S-a aruncat cu 'otravă' de sus și suntem pasibili de a o inhala, dar o să treacă. Și fiți siguri că o să vină altele, pentru că nu există pace sub măslini. Lupta între rău și bine duce la un veșnic echilibru fragil. Și trebuie să fim atenți și să avem încredere”, consideră artistul.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)