Actrița Cristina Caragea de la Teatrul Davila din Pitești a murit ”mult prea devreme”

„Bună, blândă, delicată. Așa o vom păstra, în gânduri și în inimă, pe Cristina CARAGEA, colega noastră de scenă peste viața căreia s-a tras ultima cortină, mult prea devreme. La ceas de tristețe, echipa Teatrului „Alexandru Davila” deapănă amintiri, răsfoiește albumul cu fotografii și se roagă pentru sufletul Cristinei” au anunțat colegii din teatru.
Cu sensibilitatea sa artistică, Cristian Caragea a dat viață multor personaje care i-au adus admirația și aplauzele publicului. Avea 50 de ani.
A absolvit Facultatea de Teatru din cadrul Universității Hyperion în anul 1995, la clasa maestrului Ion Cojar. Timp de doi ani a fost parte din proiectul „Danaidele”, condus de regizorul Liviu Purcărete, informează Universul Argeșean.
În anul 1997, în urma examenului susținut, a devenit actriță a Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești.
Spectatorii
au admirat-o și au aplaudat-o în spectacolele: „Bădăranii”, „Gaițele”, „Căsătoria”, „Legat în lanțuri”, „Patriotica Română”, „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, „Leonce și Lena”, „Trilogia
Vilegiaturii”, „Burghezul gentilom”, „Stele pe cerul dimineții”,
„Soacra cu trei nurori”, „Cumetrele”, „Proful de franceză”, etc.
„Dumnezeu să îi odihnească sufletul în pace! Sincere condoleanțe familiei!”, a transmis echipa teatrului pe Facebook.
În iunie 2020, Teatrul din Pitești solicita purtarea măștii și la teatrul de vară, în aer liber, invocând „măsurile de siguranță”:
VIDEO Argeș Tv:

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

Strania poziționare a președintelui României pe podiumul de la Bulboaca. Păpușica de paie de la Chișinău și-a permis prea multe

Declinul și Prăbușirea Imperiului American

Explozie de cancere galopante la YouTuberii vaccinați. Sute de influenceri și-au spus povestea

Orașele inteligente vor închide omenirea în noile lagărele de concentrare - „Orașele de 15 minute” - supraveghere omniprezentă, Internetul Corpurilor, restricționarea mișcării, colectarea masivă de date

Un Bahmut de Paști pentru BOR: Șantaj Patriarhal pe axa Langley – Constantinopol

În țipetele asistenței, Joe Biden cade pe scenă (VIDEO)
Recomandările noastre

Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO

Un preot catolic demolează atacul cuplului Schmitt - Liiceanu la adresa BOR. În contrast cu Bănescu și Baconschi, cercetătorul Remus Mircea Birtz, doctor în Teologie la Roma și în Istorie la Cluj, a scris o Recenzie de 40 de pagini publicată de ActiveNews
Secțiuni: Eveniment Locale Prima pagină Sănătate Știri Teatru / Film
Persoane: Cristina Caragea
Subiecte: decesul unei personalități moarte subită
Organizații: Teatrul Alexandru Davila
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)