Adevărul: Cel mai mare centru de refugiați din România ar urma să se construiască la Crevedia, lângă ferma de pui

România ar putea avea un nou centru de refugiați. De data aceasta se vorbește de un centru care va putea găzdui până la 500 de oameni, fiind, astfel, cel mai mare din țară.
Acesta s-ar putea construi la Crevedia, lângă fermele Avicola Crevedia. Inspectoratul pentru Imigrări a obținut deja 800.000 de euro, nerambursabili, de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru amenajarea acestui centru. Totul ar urma să fie gata în maximum 2 ani.
Autoritățile locale au declarat, pentru Adevărul, că amplasamentul luat în vizor de guvernanți nu le aparține. Pe deasupra, nu cred că locul se pretează pentru un astfel de centru de refugiați pentru că este o paragină. „E un complex foarte mare. E vorba de un centru de cadre de pe vremea lui Ceaușescu și care nu apartine de UAT Crevedia. E al Ministerului Dezvoltării. Locația este o paragină, nu e alimentată cu apă, cu curent și nici cu gaze. E o paragină totală. Acele clădiri există de când s-a construit Avicola Crevedia, în 1970. E foarte veche. Acum aparține de Centrul Hurmuzachi Eudoxiu”, ne-a spus viceprimarul comunei Crevedia, Ionuț Jeloaica. Deocamdată, primăria nu a fost înștiințată de realizarea unei astfel de investiții.
„Nu s-a dispus până acum nimic. Nu știm nimic. Ar trebui să se facă totul printr-o hotărâre guvernamentală. Părerile sunt împărțite printre cetățeni. Unii sunt pro, alții contra. Nu ar fi vreo problemă să se teamă, cred eu, pentru că bănuiesc că se vor suplimenta și forțele de ordine, Poliție și Jandarmerie. Nu cred vă vor veni refugiați aici fără un element de siguranță în prealabil. Trebuie creată o infrastructură adecvată, ceea ce deocamdată lipsește. Totul e pamflet deocamdată. Vorbe și iar vorbe”, mai spune viceprimarul comunei Crevedia, Ionuț Jeloaica. Complexul de la Crevedia este compus din teren în suprafață de 32.254 mp și 18 construcții, capacitatea de cazare evaluată preliminar ridicându-se la aproximativ 500 locuri.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori

CATEGORIA: "AM FOST UN DOBITOC”... ASTĂZI, CRISTIAN TUDOR POPESCU

CONSIGLIERUL PENALILOR! CTP prins în Dosarul Vaccinurilor? Guru Recorder recunoaște brusc că a fost consilierul secret a doi dintre cei trei penali principali urmăriți de DNA: Cîțu și Voiculescu. Plus Geoană. De ce acum? APAR STENOGRAMELE?

Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO

Iulian Capsali: MĂCAR PUȚINĂ UMILINȚĂ

Jurnalistul profesionist Laurențiu Dan Ionescu: M-am vaccinat și acum am o gâlmă în cap. Nimeni nu știe de unde e și ce e. În pandemie a murit mama, fară să am voie să o țin de mână. Am să vă calc pe cap! REACȚIE: Trebuie trași în țeapă!
Recomandările noastre

Interviu cu Regele Mihai: „Naționalismul și patriotismul constituie ceva foarte adânc din punct de vedere moral. Tinerii să aplice învățăturile lui Hristos”. 6 ani de la moartea ultimului Rege al României (25 octombrie 1921 - 5 decembrie 2017)

Acad. Ilie Bădescu: Războaiele axiale. Erminia zilei de 1 Decembrie

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)