ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Noaptea trecută, o dronă a lovit un petrolier sub pavilionul Insulelor Marshall care încărca țiței kazah la o geamandură din largul portului rusesc Novorossiisk. Marfa aparținea companiei americane Chevron. Focul de pe punte a fost stins în câteva ore, fără victime și fără scurgeri. Prețul de la pompa din România, în schimb, nu se stinge la fel de repede.

Piața petrolului funcționează ca un sistem hidraulic închis: apeși pistonul într-un capăt și presiunea se transmite instantaneu în celălalt. Nu contează că șoferul din Militari nu arde niciun strop din țițeiul de pe nava lovită de Kiev. Contează doar că, undeva în circuit, cineva a făcut o gaură.

România simte gaura mai tare decât alții, în vreme ce trage din greu la efortul de război al lui Zelensky. Peste jumătate din țițeiul pe care îl importăm vine din Kazahstan, iar rafinăria de la Petromidia (controlată, ironic, chiar de compania de stat kazahă) se hrănește aproape exclusiv din el. Suspendarea rutei caspice la mijlocul lunii (tot în urma unui atac atribuit Ucrainei), urmată de reluarea de pe 27 iulie și de noua oprire de astăzi, a picat exact peste febra iraniană, care a împins prețul țițeiului Brent în sus cu o cincime într-o singură lună. Rezultatul se citește pe panourile benzinăriilor din România: motorina a trecut de zece lei litrul și stă la câțiva bănuți de recordul absolut din martie. Un plin costă azi cu aproape cincizeci de lei mai mult decât acum o lună.

Guvernul spune că avem stocuri pentru trei luni. Însă stocurile nu ieftinesc nimic, doar amână panica. Iar accizele ușor micșorate ar putea fi frecție la picior de lemn – nu mai mult de 50 de bani pe litru, și doar la motorină.

Conducta lovită de Zelensky se numește Caspian Pipeline Consortium (CPC) și seamănă cu o mică Iugoslavie corporatistă. Statul rus, prin Transneft, deține aproape un sfert din CPC. Kazahii dețin o cincime. Americanii de la Chevron au cam a șaptea parte, Lukoil o optime, iar ExxonMobil sub o zecime. Restul se împarte între Shell, Eni și alți acționari mărunți. Cu alte cuvinte, o dronă trimisă în portul rusesc lovește, în aceeași secundă, bugetul Kremlinului, economia Astanei și acționariatul a două corporații americane.

Aici începe partea interesantă. Din dividendele împărțite anul trecut de consorțiu, de circa 1.5 miliarde dolari, felia rusească (la care se adaugă taxele de tranzit, impozitele și veniturile portuare) reprezintă bani reali pentru o economie sufocată de sancțiuni. Felia americană, în schimb, valorează pentru Chevron mai puțin decât profitul pe care corporația îl face într-o săptămână obișnuită. Este exact genul de sumă apărată ferm în comunicate de presă și negociată discret în spatele ușilor închise de la Casa Albă.

Ceea ce pare că s-a și întâmplat. După primele lovituri ucrainene, șeful Chevron a bătut la ușa administrației Trump, presa americană a relatat că Washingtonul a avertizat Kievul să nu atace nave non-rusești, iar Departamentul de Stat a trimis un demers formal. Trei zile mai târziu, dronele au revenit. Analistul Andrew Korybko notează sec că ”optica e groaznică pentru administrația Trump” și ridică ipoteza potrivit căreia, dacă nu urmează nicio consecință, înseamnă că Washingtonul preferă obiectivul strategic al îngenuncherii Rusiei în locul protejării unei investiții americane (Chevron și Exxon).

Obiectivul coincide perfect cu cel al lui Zelensky, care nici nu-l mai ascunde: ”Sutele noastre de sancțiuni la distanță lungă, în fiecare zi, nu mai sunt o senzație.” Formula ”sancțiuni la distanță lungă” îi aparține și spune totul - la Kiev, loviturilor cu drone asupra rafinăriilor rusești li se zice ”sancțiuni”. Novorossiiskul transformat în port nesigur înseamnă petrodolari mai puțini pentru Moscova. Iar Kazahstanul, care a condamnat atacurile ca pe o ”încălcare inacceptabilă” a intereselor sale economice, rămâne o daună colaterală într-un joc ce nu-i aparține. La fel ca România, deposedată de o sursă de petrol la un preț acceptabil.

Și ar mai fi un aspect de subliniat. O Europă văduvită de țiței caspic va cumpăra altceva. Inclusiv marfă americană, la prețul nou, mai piperat. Chevron și Exxon seamănă astfel cu negustorul căruia îi arde o tarabă din piață, în timp ce marfa din depozit se scumpește cu mult mai mult decât valora taraba.

Absența unei reacții dure din partea Casei Albe va fi greu de citit altfel decât ca o complicitate la afacerea murdară ”petrolul caspic”. Calculul e limpede pentru toată lumea, mai puțin pentru românul care alimentează dimineața în drum spre serviciu, nedumerit că trebuie să plătească nu doar ”taxa de război”, ci și daunele provocate de aliații strategici Zelensky & Trump.