ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Bruce Andrews, adjunctul Secretarului pentru Comerţ al SUA, a spus că pe plan global "se ridică un val de protecţionism şi naţionalism digital prin care guvernele creează legi şi politici în favoarea industriilor naţionale", fapt care, ar duce la "limitarea creşterii economice prin limitarea accesului cetăţenilor şi afacerilor la cele mai bune tehnologii din lume".

Aceste declaraţii au fost făcute într-un discurs ţinut la Summitul Regional de Securitate Cibernetică.

Bruce Andrews a mai spus că "România este în prima linie a ameninţării crescânde a cyber-criminalităţii în această regiune. In prima jumătate a anului 2014, autorităţile române au raportat 54.000 alerte, după ce în tot anul 2013 fuseseră raportate 44.000 alerte”.

Tot oficialul american a găsit şi soluţia pentru aceste probleme: "Cred că una dintre cele mai bune metode prin care putem ajuta România să-şi protejeze infrastructura critică de invazii ostile este prin intermediul tehnologiilor inovatoare furnizate de companiile americane de top din IT”.

Summitul este organizat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, Departamentul Comerţului al SUA şi Serviciul Comercial al Ambasadei SUA la Bucureşti. Evenimentul durează trei zile şi se desfăşoară la Palatul Parlamentului.

La summit vor participa companii şi oficiali guvernamentali, specialişti în domeniul securităţii cibernetice din mediul public şi privat din Albania, Bosnia şi Hertegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Statele Unite ale Americii şi România.