Preotul Dumitru F. Jurca: "Frații noștri ruși ortodocși trebuie să înțeleagă că nu e bine să poftești din ceea ce este al aproapelui tău. Basarabia e teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Române.”

Ca urmare a unor cuvântări anti-românești și anti-BOR ale unor ierarhi din cadrul Mitropoliei "Chișinăului și a întregii Moldove” subordonată Moscovei, dintre care se evidențiază PS Marchel de Bălți și Fălești, apar unele tensiuni în rândul populației dintre Prut și Nistru. Recent Marchel Mihăescu a adus noi calomnii și atacuri la adresa României si a Bisericii Românești pe care le cataloghează "apel la conștiință”.

Conform modelului propagandistic rusesc, ierarhii Bisericii Ruse din Moldova, susțin că Stalin a eliberat Moldova de români, iar limba moldovenească nu este aceeași cu limba română, pretinzând că românii și moldovenii ar fi popoare diferite.

Discursul aberant al ierarhului Bisericii Ruse poate fi văzut aici:

Un răspuns acestor afirmații anti-românești, îl oferă preotul Dumitru Florian Jurca din Oradea, care aduce câteva lămuriri în acest sens:

Vlădica Marchel aduce acuzații mincinoase Bisericii Ortodoxe Române, cum ar fi "dezbinarea” și "încălcarea” canoanelor. Să facem o scurtă incursiune în istorie pentru a vedea ce s-a întâmplat în Basarabia.

În 1812 Imperiul Țarist Rus cucerea Basarabia. Mitropolitul Bodoni se adresa Sinodului rus la 4 noiembrie 1812 ca să înființeze o nouă eparhie pentru teritoriul anexat. El motiva în cerere că în Basarabia sunt peste 750 de biserici, ale căror credincioși aveau o limbă diferită de cea a imperiului. În proiectul său, Bodoni cerea să se țină cont de tradițiile locale, preoții să fie scutiți de dări pentru pământ, să aibă aceleași drepturi ca si clerul rusesc, iar autoritățile laice să nu aibă nici un amestec în treburile Bisericii.

Bodoni, spunea că noua eparhie trebuia numită „a Chișinăului și Hotinului” și aceasta „deoarece Chișinăul având în această regiune o situație centrală, a fost destinat ca sediu pentru guvernământul civil; iar în Hotin a fost cândva episcop ocârmuitor.”

Proiectul este aprobat de Țarul Alexandru I în 1813 înființând Arhiepiscopia Chișinăului și Hotinului, condusă de același Gavriil Bănulescu-Bodoni. Această cerere contravenea flagrant canonului 34 Apostolic și canonului 8 al Sinodului III Ecumenic de la Efes din 431, care recunoaște îndatorirea Bisericii unei națiuni (Biserica Ciprului), de a se organiza etnic și de a se conduce independent de Biserica altui neam (Biserica Antiohiei). Se prevede aici obligația ca «nici un episcop să nu cuprindă altă eparhie, care nu a fost mai de demult și dintr-un început sub mâna lui sau a celor dinaintea lui, iar dacă cineva a cuprins o eparhie străină și în chip silnic a pus-o sub stăpânirea lui, pe aceasta să o dea înapoi, ca să nu se calce canoanele părinților, și nici sub cuvânt de lucrare sfințită, să se furișeze trufia stăpânirii lumești»

Însă, datorită situației politice internaționale favorabile, Rusia a cotropit jurisdicțional o mare parte din vechea Mitropolie a Moldovei, care fusese indisolubil legată de poporul român creștin, și atestată juridic încă de la sfârșitul secolului al XIV-lea. Anexarea imperialistă țaristă, și apoi comunistă a teritoriului românesc de la răsărit de Prut, dinspre hotarele poloneze până la Marea Neagră, nu a justificat prin nimic extinderea jurisdicției bisericești a Patriarhiei Moscovei asupra teritoriului jurisdicțional al Mitropoliei Moldovei.

Canoanele 13, 21 și 22 ale Sinodului de Cartagina, precum și canonul 2 al Sinodului II ecumenic interzic, «episcopului unei anumite eparhii să-și întindă puterea asupra altei eparhii». Încălcând canonul 16 de la Constantinopol. Biserica Ortodoxă Rusă a purces la numiri de episcopi în Basarabia în timp ce chiriarhii legitimi erau încă în viață. Pentru a concluziona, putem spune că, "fiind smulsă cu forța din trupul Principatului Moldova, Basarabia a devenit, după 1812, o colonie și sub aspect spiritual. Regimul țarist urmărea scopul distrugerii culturii naționale românești”, după cum remarcă Nicolae Popovschi.

După moartea lui Bodoni, la cârma eparhiei de la Chișinău au urmat 12 ierarhi ruși, care nu cunoșteau limba poporului, istoria si tradițiile locului. Ne referim la perioada ce a urmat până la 1918 când Basarabia s-a unit cu Țara Mamă.

A urmat un proces de rusificare a poporului prin Biserică, scoală, administratie, armată. Au fost încercări de îndepărtare a limbii române din cult, așa cum s-a întâmplat în multe biserici din orașe. Se cunoaște atitudinea preoțimii rurale care a apărat slujirea liturgică în limba română. Mulți preoți din zona rurală s-au indepartat de acestă ierahie bisericească straină. Doar prozelitismul evanghelic inochentist care se făcea în limba română și care câștiga adepți, a determinat ierarhia rusă de la Chișinău să mai facă concesii în ce privește limba română în slujirea liturgică.

Dintre acești ierarhi străini cei mai radicali reprezentanți ai absolutismului și birocrației rusești au fost Pavel Lebedev (1871-1882) și Serafim Ciciagov (1908-1914). În timpul lui Lebedev limba română a fost interzisă în toate instituțiile și în biserică, au fost închise din ordinul său 300 de biserici și locașuri sfinte. Mărturiile vorbesc că a strâns toate cărțile românești și a încălzit cu ele reședința arhiepiscopală. Nicolae Popovschi l-a caracterizat cel mai bine pe Pavel Lebedev: "E lucru cert că arhiepiscopul Pavel a fost un agent credincios al stăpânirii țariste și-n privința aceasta el, în fond, nu se deosebea prea mult de înaintașii săi — Antonie, Irinarh și chiar de mitropolitul Gavriil: cu toții au fost arhipăstori devotați Rusiei, căreia i-au slujit cu credință fără nicio șovaire. Deosebirea însă era  aceea că pe când la unii (Gavriil) devotamentul rămânea intr-o formă vagă, într-un spirit nebulos-romantic, specific epocii de atunci, iar la alții (Irinarh) se manifesta printr-un îngust program practic, la Pavel, mulțumită împrejurărilor timpului, acest devotament a ajuns să ia forma unei întregi concepții politico-sociale cu temeinice baze ideologice care atingeau în cuprinsul lor chiar și raporturile internaționale... Astfel ca, între arhiepiscopul Pavel și predecesorii săi aflăm o singură deosebire: aceea că el proceda cu mai multă energie, mai hotărât și mai consecvent. Și acest fapt se datorează în primul rând timpului său, care cerea o voință tare și o atitudine militantă, însă nu mai puțin el se datorează și însușirilor lui personale: un temperament de luptător aprig și de înfocat patriot rus. De aici și numele lui de cel mai crud împilator al moldovenilor basarabeni -pe când alți chiriarhi, tot atât de rusificatori, au rămas cu numele de arhipăstori blânzi, unii chiar cu aureolă nemeritată de patrioți români".

A venit anul 1918 când Basarabia s-a (re)unit cu Țara Mamă, cu România. Basarabia revenea în jurisdictia canonică firească a Bisericii Ortodoxe Române. Un episod din perioada interbelică e grăitor în ce privește etnofiletismul rusesc. Episcopul rus Serafim a fugit din Rusia și a fost primit cu brațele deschise de Mitropolitul Gurie al Basarabiei. Serafim nu s-a putut adapta stilului de viață occidental, poposind în anii ’30 din Viena la Chișinău, a hirotonit  preoți și diaconi fără permisiunea Mitropolitului, iar când a fost somat de acesta să înceteze activitățile de subminare a Bisericii Ortodoxe Române, i-a expediat o scrisoare injurioasă pe care o încheia cu următoarele cuvinte: „Un călugăr rus nu poate să asculte nici chiar de un mitropolit moldovean (român-n.n.), căci rușii aparțin unei nații dominatoare, unei nații chemate să împărățească.” Asta după ce ÎPS Gurie al Basarabiei îi dăduse parohie și-i oferise toată asistența de care avea nevoie un refugiat. Scrisoarea a fost citită și comentată în fața păstoriților în ziua deschiderii lucrărilor Adunării Eparhiale din anul 1933, iar în final Mitropolitul i-a îndemnat pe preoți, dar și pe mireni: „Eu mă rog ca să vă împotriviți uneltirilor satanei, ca să vă înălțați mai presus de suspiciuni și să nu știrbiți legătura dragostei, fără de care nu mai sunteți ucenicii lui Hristos și nu vom fi biruitori, ci biruiți. Binele Bisericii și al Neamului să fie călăuză în discuțiile domniilor voastre”. (Studiul „FILE DIN VIAȚA UNEI BISERICI ȘI A UNUI MITROPOLIT (III)” Veronica BOLDIȘOR, istoric, colaborator la Muzeul Literaturii Române „M. Kogălniceanu”).

În 1944, Biserica din Basarabia a fost subordonată Patriarhiei Ruse, rupându-se orice legături cu Biserica Neamului, cu Patriarhia Română. Au urmat ani grei cu deportari, condamnări ale preoților și păstoriților, publicatii bisericești închise, în genere cele românești au fost suprimate, seminariile teologice închise și școlile de cântăreți bisericești desființate. Au fost închise 25 de mănăstiri și schituri, încât în 1962 a rămas doar o singură mânăstire la Japca cu călugărițe rusoaice. Călugării și calugarițele au fost obligati să lucreze la colhozuri și sovhozuri. Din cele aproape o mie de biserici câte erau în 1944 au mai rămas deschise două sute.

În perioada 1944 -1989 cei șase ierarhi ruși trimiși în Eparhia Chișinăului să-i păstorescă pe preoți și credincioșii români din Basarabia transformată în colonie sovietică, au fost unelte docile în mâna împuterniciților de la Culte și KGB în acțiunea de desființare a mănăstirilor și închidere a bisericilor, de prigonire a preoților, credincioșilor și călugărilor. Arhiepiscopul Nectarie Grigoriev (1948 -1969) a fost cel care a întreprins cele mai dure acțiuni de desfiintare a mănăstirilor și închidere a bisericilor în colaborare cu împuterniciții Romenski și Oleinik.

Dacă luăm aminte la cele câteva aspecte menționate din care parte vine dezbinarea si încălcarea Sfintelor Canoane?

Basarabia nu a fost niciodată teriotoriul canonic al Patriarhiei Ruse. Vedem cum Sfintele Canoane au fost încălcate în mod flagrant, că Basarabia a fost subordonată Patriarhiei Moscovei folosind stăpânitori lumești (Canonul 30 apostolic), că a fost "stăpânită cu sila" (canonul 25 Trulan) și ea trebuie să aparțină de Biserica Neamului, Patriarhia Română (cf. canonul 34). Venind in prezent vedem în stânga Prutului cum unii slujesc Lumii Ruse, subjugând Ortodoxia acestei ideologii.

S-au propagat aceste idei mincinoase: etnie moldovenescă (dacă nu s-a reușit cum ar fi dorit cu rusificarea), limbă moldovenească, pentru a inocula că românii din Basarabia și pământul românesc din stânga Prutului aparțin "Lumii Ruse". Pentru a se atinge acest scop viclean se merge și pe linie bisericească folosindu-se de anumite unelte docile, atât din stânga cât și din dreapta Prutului. Probabil că pentru unii dragostea de ruble e mai tare decât dragostea de Țară. În Basarabia etnofiletismul poate fi definit mai degrabă ca interferența unei Biserici autocefale în schimbarea structurii etnice a unei populații ce nu îi aparține jurisdicțional canonic.

Organizarea bisericească firească pe neamuri a credincioșilor nu înseamnă filetism, așa cum susțin agenții rusofili, pentru că Predania canonică ne învață că așa a procedat Biserica în perioada primară (canonul 34 apostolic), în primul mileniu. Dacă ne gândim la canonul 8 de la Sinodul III ecumenic, Patriarhia Moscovei ar trebui să dea înapoi ce a luat în "chip silnic" pentru ca să nu "se calce canoanele părinților" și să nu se "furișeze trufia stăpânirii lumești ". Frații noștri ruși ortodocși trebuie să înțeleagă că nu e bine să poftești din ceea ce este al aproapelui tău. Basarabia e teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Române.

Pr. Dumitru Florian Jurca

Un răspuns aceleiași insulte aduse de ieraria rusă din Moldova, României și Bisericii României, îl oferă și pr. dr. Mihai-Andrei Aldea din București. Detalii aici: https://www.activenews.ro/cultura-biserica-ortodoxa/Singura-instanta-bisericeasca-canonica-din-Republica-Moldova-este-cea-a-Patriarhiei-romane-.-Interviu-cu-parintele-Mihai-Andrei-Aldea-VIDEO-188259