Al doilea fost ministru al Apărării care moare în ultima perioadă. Victor Babiuc s-a stins sâmbătă, la 84 de ani, de „o boală necruțătoare”. Mircea Dușa a sucombat în decembrie 2022 la 67 de ani
Victor Babiuc, fost deputat și ministru de Interne și al Apărării în România, s-a stins din viață. Potrivit lui Emil Constantinescu, în 2022, acesta dobândise „o boală necruțătoare”. Anunțul a fost făcut de scriitorul Radu F. Alexandru, transmite Știripesurse.
”Sâmbătă, 25 februarie, a încetat din viață Victor Babiuc, un politician cunoscut după 1989, retras din spațiul public de mai mulți ani. Victor Babiuc a deținut, după 1989, funcții importante în statul român: deputat în mai multe legislaturi (1990-2004), ministru al Apărării Naționale, ministru al Afacerilor Interne, ministru al Justiției, președinte al Camerei de Comerț a României. ”În toate înaltele demnități care i-au fost încredințate, Victor Babiuc a probat un profesionalism și o rigoare ireproșabile.
A fost întotdeauna un om al dialogului, a respectat pe toată lumea și a avut întotdeauna ușa deschisă pentru cei care au apelat la el. Executarea unui ordin primit pe cale ierarhică, în timpul mandatului de ministru al Apărării, i-a adus peste ani o nedreaptă condamnare penală, pe care Dumnezeu nu i-a mai lăsat timpul să o îndrepte în justiție. Toți cei care l-au cunoscut îi vor păstra, cu siguranță, amintirea unui om exemplar, cu calități intelectuale, morale și sufletești de necontestat. Ne-a legat o strânsă prietenie de peste 30 de ani și pierderea lui o resimt cu o imensă durere”, a anunțat scriitorul Radu F. Alexandru.
Victor Babiuc a fost condamnat la doi ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri dintre George Becali și MApN și a fost eliberat condiționat în 2014, printr-o decizie definitivă a Tribunalului Dâmbovița, amintește Jurnalul.
Victor Babiuc s-a născut la 3 aprilie 1938, la Răchiți, Botoșani.
Babiuc fost de două ori ministru al Apărării între 1996 și 2000. El a fost deputat în legislaturile 1990–1992, 1992–1996, 1996–2000, 2000–2004, potrivit Cotidianul.
El i se alătură lui Mircea Dușa, care a murit în decembrie 2022 după ce a manifestat mai multe probleme medicale la scurt timp după vaccinarea Covid: A murit fostul ministru al Apărării Naționale
în perioada 2012-2015, Mircea Dușa, la doar 67 de ani. În urmă cu câteva
luni, politicianul a leșinat la Comandamentul Forțelor pentru Operații
Speciale din Târgu Mureș
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Șoc și groază pe scena Operei Naționale București. Reacția unui spectator care a plecat după primul act: ”Don Giovanni a fost turnat într-un bordel, nu pe o scenă culturală. Grotescul și SATANISMELE au penetrat toate instituțiile culturale românești”
Adrian Onciu: Ești adolescent din mediul rural, ai între 16 și 19 ani, și încă nu știi de ce dimineața te simți femeie, iar seara, când te întorci cu vacile de la păscut, te simți dintr-odată bărbat? Tabără de activism LGBT sponsorizată de KAUFLAND
S-a aflat de ce a plâns IPS Teofan la slujba de azi de la Patriarhie - FOTO/VIDEO
Călin Georgescu, mesaj exploziv în fața Tribunalului București: Nicușor Dan NU va fi primit niciodată la Casa Albă. Tot globul pământesc știe că s-au anulat alegerile în România - ACTUALIZARE: S-a decis fărădelegea!
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Camelia Șucu și-a adus o canapea fecală uriașă la MNAR în fața IEI ROMÂNIEI. Fotografia prezentată de criticul de artă Pavel Șușară a adunat zeci de comentarii: "Reprezentarea identitară a poporului român" e cam maro și răsucită
Recomandările noastre
Rubio, portavocea lui Trump la Munchen: Discursul care va zgudui "ordinea mondială" a globaliștilor UE și ONU. ACTUALIZARE - Concluzia lui Adrian Onciu: România trebuie să aleagă nu între SUA și UE, ci între patrioți și globaliștii fără niciun Dumnezeu
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Părintele Justin Pârvu - 107 ani: ”Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)
Secțiuni: Eveniment Politic Prima pagină Știri
Persoane: Mircea Duşa Victor Babiuc
Locații: România
Subiecte: decesul unei personalități
Organizații: Ministerul Apărării Naționale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)