ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



ACTUALIZARE 20:30 Peste 86.000 de români au votat în afara granițelor țării, sâmbătă, până la ora 22:00 (ora României), la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, în prima din cele două zile dedicate scrutinului la cele peste 700 de secții de votare din străinătate, potrivit Agerpres. Din cauza diferenței de fus orar, în unele țări (Australia, Noua Zeelandă ș.a.) a început deja a doua zi în care românii își pot exercita dreptul de vot. 
 
ACTUALIZARE 17:00 Mii de românii din diaspora, care au ales să voteze prin corespondență tocmai pentru a nu se deplasa la secțiile de votare și de a evita astfel riscul unei posibile infectări cu coronavirus, au fost chemați să voteze, după ce voturile lor nu au ajuns la Biroul Electoral pentru votul prin corespondență. Astfel, românii au primit un mail prin care au fost înștiințați că votul lor prin corespondență nu a fost validat, potrivit Antena3.

"Plicul NU a fost validat. Plicul dumneavoastră cu votul pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din 6 decembrie 2020 NU A AJUNS la Biroul Electoral pentru votul prin corespondență. Vă rugăm să vă îndreptați către cea mai apropiată secție de vot", arată unul dintre numeroasele mesaje trimise către cei al căror vot nu a ajuns la Biroul Electoral pentru votul prin corespondență. 
 
Președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, a afirmat AEP nu are încă informații dacă s-a pierdut parte din voturile prin corespondență ale românilor din străinătate sau dacă acestea au fost blocate în anumite zone ale oficiilor poștale din țările respective.

„Au plecat plicurile către cei 35.800 și ceva de cetățeni care au validat cererile în aplicația votstrainatate.ro pentru corespondență și constatăm că s-au întors 21.600 de plicuri, fie la misiunile diplomatice, fie pe cele trei secții de votare organizate de MAE pentru corespondență aflate în țară”, a mai spus Buică.
 
Președintele AEP a mai spus că nu se știe unde s-au oprit pe circuit aceste plicuri cu voturile prin corespondență ale românilor din Diaspora. „Între perioada de plecare a plicurilor și întoarcere în țară sunt implicate mai multe servicii poștale din statele gazdă și toate aceste lucruri sunt independente de serviciile oferite de autoritățile române și nu putem știi dacă plicurile au plecat de la cetățeni către țară.

Diferența până la 35.800, dacă acestea au plecat pe circuit, nu știm unde s-au oprit aceste plicuri, pentru că gestiunea pe care o are Poșta o are efectiv cu ceea ce a intrat în țară și separat ceea ce a intrat în misiunile diplomatice, cele 11 voturi se află la secția 1 din Spania. Ce se întâmplă în această diferență, nu putem ști, până pe data de 3 decembrie”, a completat Buică.

El a adăugat că „din păcate, mesajul transmis de AEP vine ca urmare a validărilor din acest sistem și cetățenii se pot prezenta la o secție de votare în statul gazdă în care se află sau în alt stat, pentru că dacă te afli în Spania și ai reședință sau domiciliul în Spania, îți poți exercita dreptul de vot în Italia, Franța, Germania, în orice alt stat din afara țării, pentru că se votează în circumscripția în care ai domiciliul sau reședința, deci nu doar în Spania”.
 
Știrea inițială

Procesul electoral în cadrul alegerilor parlamentare este în desfășurare în străinătate. În diaspora se votează două zile, sâmbătă și duminică, în condiții de pandemie. Prima zi a votării în străinătate la alegerile parlamentare 2020 a început în vestul Europei, la ora 9.00, ora României.

Votul este în desfășurare în 695 secții de votare, din Asia, Europa și Africa. Până sâmbătă la 14:05 au votat în străinătate aproape 48.241 de români, dintre care votanți pe liste de corespondență sunt 21.329. Cei mai mulți votanți sunt până acum la Berna – 552.

MAE recomandă respectarea măsurilor de protecție sanitară aplicabile la secțiile de votare din străinătate și a măsurilor adoptate de autoritățile din statul de domiciliu/reședință în contextul pandemiei de COVID-19, inclusiv în contextul deplasării către/dinspre secția de votare.Românii cu domiciliul sau reședința în străinătate vor putea vota și în țările și zonele unde pandemia a adus restricții de circulație, cum ar fi Italia, Spania și Franța.

Având în vedere diferențele de fus orar, votarea în străinătate se desfășoară pe parcursul a 59 ore. Primele au fost deschise secțiile din Noua Zeelandă. Ultimele deschise vor fi secțiile din vestul Statelor Unite ale Americii și Canadei.

Românii cu reședință în străinătate pot vota pe baza unui act de identitate și a unui document care să ateste că locuiesc acolo, iar cei care au domiciliul în afara tării se vor prezenta la vot cu pașaportul românesc în care este menționat domiciliul.

Documentele sunt valabile în original, copie sau în format electronic, cu excepția actului de identitate care trebuie prezentat în original.

Se poate vota și cu acte care au expirat în perioada martie-noiembrie în acest an.
 
În Republica Moldova vor fi deschise 30 de secții de votare pentru alegerile parlamentare din România. Acesta vor fi deschise între orele 07.00 și 21.00.

Din cele 30 de secții de votare care vor fi deschise pe teritoriul Republicii Moldova, 8 vor funcționa în municipiul Chișinău, dintre care una la Durlești.

În acest an, nu va fi deschisă o secție de votare la Ambasada României, în schimb alegătorii vor putea merge la liceul Gheorghe Asachi din apropiere.