ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Un articol de Arhid. Ștefan Sfarghie din ziarul Lumina al Patriarhie Române aduce sfaturi binecuvântate pentru toți creștinii. Redăm câteva fragmente. Să citim cu luare aminte:

"Însă, este bine de știut și că reținerea sau abținerea de la politică reprezintă, și aceasta, o anumită luare de poziție politică, adică interesul pentru viața politică al creștinilor nu trebuie să fie întotdeauna și neapărat unul activ. În acest sens, un exemplu grăitor ne este oferit de cartea Judecătorilor din Vechiul Testament. În capitolul 9, versetele de la 8 la 15, se vorbește despre pilda sau mitul copacilor care au vrut să-și ungă împărat peste ei, pildă rostită de Iotam, fiul lui Ierubaal de pe vârful muntelui Garizim. Prin această parabolă, Iotam le aducea aminte locuitorilor Sichemului de nelegiuirea pe care ei au făcut-o atunci când l-au ales pe Abimelec domnitor al lor. (...)"

"Vedem așadar că nu întotdeauna luarea de poziție este benefică, ci poate duce adesea la degradarea vieții politice. După cum afirma cândva eruditul profesor G. I. Mantzaridis, și evitarea puterii politice de către cei demni de ea duce la exercitarea ei de către cei nedemni de ea. O obligație fundamentală a unui creștin este supunerea, care are trei forme distincte: supunerea față de Dumnezeu, supunerea față de aproapele și supunerea față de stăpânitorii lumești (Romani 13, 1-8). Însă, dintre cele trei tipuri de supunere, numai supunerea față de Dumnezeu are o valoare absolută și integrală. Celelalte două sunt relative și parțiale: supunerea față de aproapele cultivă păstrarea iubirii frățești, iar supunerea față de autorități are scopul menținerii ordinii în societate.

Fiindcă nu politica ne mântuiește, scopul puterii politice fiind acela de a regla viața de acum, nu pe cea viitoare, ideal ar fi să punem în balanță, pe cât este posibil, adevăratele nevoi pe care omul le are. (...)  Că vom merge sau nu la vot este o alegere cu ecouri strict în istorie, dar a-L slăvi pe Dumnezeu Creatorul, a-i cinsti pe sfinții Săi, sau nu, este o alegere ce ne va determina în mod cert starea noastră din viața veșnică viitoare." - Integral la sursa citată.

Și Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă are un articol pe care vi-l recomandăm: "Sfinții nu mint și nici nu se joacă cu adevărul". Redăm câteva extrase:

În lupta cu cel rău, creștinul nu trebuie să fie diplomat, laș, indiferent, ci înțelept

Prin istorisirea evenimentului din sinagogă, evanghelistul ne-a arătat încă un moment de biruire a puterii satanei care se manifesta până și cu ocazia actelor de cult: unora provocându-le sufe­rințe care-i împiedicau să-și ridice ochii spre Dumnezeu, pe alții îi angaja în pretinse acte de cult, în fapt, stimulându-le ipocrizia. Ne-a arătat în egală măsură că, în situații-limită, în care lucrarea satanei este evidentă, prin acțiu­nile lui directe sau prin comportamentul „îngerilor” sau „fiilor” lui, slujitorul lui Dumnezeu nu poate fi nici laș, nici indiferent, nici abil, nici ipocrit, ci înțelept. Nu trebuie să confunde înțelep­ciunea cu ipocrizia. Înainte de toate, trebuie să fie un luptător pentru Adevăr, pentru Dumnezeu.

Creștinul nu are a lupta împotriva trupului și a sângelui (adică, cu oamenii, cu semenii), ci împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduhuri (Ef 6, 12). Este vorba despre o luptă complexă, deodată, cu exponenții duhurilor rele care stăpânesc acest veac (repre­zentanții unei lumi pentru care Hristos nu S-a rugat, vezi In 17, 9), dar și, în mod direct, cu duhurile rele însele. La această luptă, atletul lui Hristos nu va merge cu mâna goală, dar nici gol și uns cu toate alifiile lumii  (ca, altădată, luptătorii din arene, unși cu diverse uleiuri ca să scape prinsorilor adversarului). Atletul lui Hristos nu va fi lăsat singur, nici nu-și va pune în lucrare abilitatea naturală, vinovată sau nu. Creștinul este un luptător cinstit; lupta lui este pe viață și pe moarte, totdeauna însă pentru viață, pentru viața eternă. Ea nu presupune moartea cuiva, ci moartea răului din el și a celui din jurul său.

Acest lucru îl arată Sfântul Pavel în textul din Scrisoarea ­către Efeseni, rânduit astăzi la Sfânta Liturghie (Ef 6, 10-17).

Metafora soldatului din epistolele pauline, armele defensive și ofensive

Armele creștinului sunt armele lui Dumnezeu (Ef 6, 11). Între acestea nu intră fuga de adevăr, minciuna, fățărnicia și ipocrizia. Fiecare moment de confruntare cu satana direct sau prin interpușii săi, stăpânitorii acestui veac, pentru creștin este „ziua cea rea” (Ef 6, 13). Cum poate fi altfel ziua în care ai întâlnire cu răul?

De aceea, în viziunea Sfântului Pavel, ca să rămână în picioare, creștinul trebuie să ia toate armele lui Dumnezeu (Ef 6, 13), nu trebuie să fie selectiv, ceea ce înseamnă superficialitate. Trebuie să folosească tot ceea ce Dumnezeu îi oferă. Preluând metaforic ținuta soldatului roman, Sfântul Pavel propune atletului lui ­Hristos să fie încins cu adevărul. Se exclude orice minciună, orice adevăr spus pe jumătate. În armată, când soldatul este încins arată că este în activitate, nu în repaus. Trebuie să îmbrace platoșa dreptății. În Sfânta Scriptură, dreptatea este sinonimă cu sfințenia. Activitatea constă în mărturisirea Evangheliei (pe toate căile posibile, de aceea creștinul trebuie să fie echipat/încălțat de drum). Credința dreaptă va fi scutul de apărare care va bloca orice săgeți vrăjmașe. O credință slabă sau eronată este echivalentă cu lipsa scutului de apărare împotriva săgeților diavolești și cu expunerea la toate formele de atac ale dușmanului. În calitate de încredințare totală lui Dumnezeu, de fidelitate totală față de Dumnezeu, credința îl pune la adăpost pe creștin de orice atac diavolesc.

După cum vedem, toate armele din panoplia paulină sunt arme defensive, cu excepția sabiei. Este vorba însă despre „sabia Duhului”, adică despre ­Cuvântul lui Dumnezeu, care taie minciuna și ipocrizia, care fasonează mințile oamenilor spre înțelegerea adevărului mântuitor. Nu poți fi un bun mânuitor al sabiei Duhului, al ­Cuvântului lui Dumnezeu, nu poți fi cu adevărat ofensiv, dacă în același timp nu te-ai asigurat că, sub toate aspectele, ești „înar­mat” cu armele lui Dumnezeu. Nu te poți lupta cu duhurile rele și cu mesagerii acestora din lume neluând în calcul toate posi­bilitățile luptei și toate riscurile. Creștinul este luptător; trebuie să ajungă erou, nu pentru că ar cădea în lupta cu răul, ci pentru că se ridică după și din fiecare cădere, merge mai departe și ­biruie răul." - Intergal în ziarul Lumina.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews