ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La 3 ani de la lansare, televiziunea lui Adrian Sârbu este îngropată în datorii. Aleph Media datorează statului peste 7,5 milioane de euro, iar angajaților cărora nu le-a mai plătit salariile - aproape un milion și jumătate de euro, informează RomâniaTV.

Aleph Media, care are în total datorii de peste 32 milioane de euro (adică peste 160 de milioane de lei), a cerut intrarea în insolvență pe 16 martie.

Tabelul creanțelor include atât firme din grupul controlat de Adrian Sârbu, cât și furnizori precum Arma Data, care se ocupă de măsurarea audiențelor TV, RCS, bănci, Associated Press, BRAT sau Hepta Photo, potrivit paginademedia.ro

Cele mai mari sume de recuperat le au chiar firme care fac parte din trustul media fondat de Sârbu. Prosperya Financial Management, spre exemplu, „beneficiază de o cauză de preferință”, cu peste 1,6 milioane de euro. Aceeași companie apare și la creațele chirografare, cu jumătate de milion de euro, dar și, cu alte zece milioane de euro, la capitolul „creanțe subordonate” (acest tip de creanțe au șanse mai mici de recuperare).

Alte firme aflate sub umbrela Aleph Media care au sume de recuperat sunt Docudrama – firmă în insolvență (1,4 milioane de euro), Aleph Services (aproape 900.000 de euro), Netivity (750.000 de euro), Aleph Business (600.000 de euro) și Mediafax Group (aproape 400.000 de euro)

Mai mult, 400 de angajați nu și-au primit salariile de la televiziunea lui Adrian Sârbu.