ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Alexandru Rafila, Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a declarat că, deși țara noastră va primi un eventual vaccin anti-coronavirus deîndată ce va fi produs, el este îngrijorat că autoritățile sanitare nu vor fi pregătite din punct de vedere organizatoric să-l administreze populației.

„În primul rând, dacă se va reuși obținerea unui vaccin într-un timp scurt, pentru că deocamdată discutăm despre vaccinuri-candidat, adică unele care nu au fost autorizate, trebuie administrat persoanelor din categoriile vulnerabile și personalului medical. Dacă tot vrem să arătăm că suntem silitori în a furniza populației din România vaccinul necesar, ar trebui de mâine să ne preocupe modul de organizare, de logistică, centrele de vaccinare, cine să administreze vaccinul. Să se facă cartografia tuturor grupurilor vulnerabile astfel încât să poată fi vaccinate”, a opinat Alexandru Rafila, citat de Observator News.

El a precizat că vaccinurile noi, pe bază de ARN, vor fi livrate în recipiente care conțin gheață carbonică și care trebuie să ajungă direct în centrele de vaccinare, unde pot să rămână refrigerate timp de câteva zile. Aceste vaccinuri se vor administra în două doze.

„Eu sunt foarte îngrijorat, văzând așa cum ne mișcăm în zona organizatorică, că va exista acest vaccin disponibil, Comisia Europeană și-a făcut treaba, România va putea primi vaccinul și organizarea pentru administrarea vaccinului nu știu dacă va fi gata. Cred că lucrul acesta trebuie de acum început, încât în eventualitatea în care acest vaccin va fi disponibil să poată fi administrat într-un timp cât mai scurt unui număr mare de persoane”, a concluzionat Alexandru Rafila.