ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), a susținut vineri că în acest moment nu mai vede urgența certificatului Covid, „totul din rațiuni de operaționalizare a certificatului”. El continuă să recomande vaccinarea și opinează că „imunitatea de turmă e un obiectiv greu sau imposibil de atins”. Potrivit unor surse din PSD, schimbarea de macaz are loc după ce liderii partidului au primit rezultatul unor sondaje, rămase secrete, din care reiese opoziția majoră a populației României față de acest act de inspirație nazisto-bolșevică.

„Nu este victima politicului certificatului verde. Nu a fost asumat politic. Cel mai neplăcut a fost încercarea permanentă a responsabilității: cine e de vină? Aș vrea să fac un comentariu: certificatul era utilizat în două scopuri, uneori complementare. Unul dintre scopuri e de stimulare a campaniei de vaccinare. Al doilea scop e legat de un scop de sănătate publică temporar, așa cum l-am propus, în care introducerea lui să stopeze transmiterea.

Acum protecția împotriva bolii e mult mai mică. Ea a scăzut progresiv. Dacă vă uitați istoric, când s-a lansat vaccinul, în decembrie 2020, cifrele arătau o prevenire a transmiterii în jurul cifrei de 90. Ulterior, după apariția variantei Delta, transmisibilitatea a fost mai puțin impactată de vaccin, iar acum, în cazul Omicron, e și mai puțin. Vedem și cazuri de infectare la persoane care au făcut inclusiv doza booster.

Sigur că în toate cele trei faze avem un beneficiu major la proporția de cazuri grave sau decese în rândul vaccinaților sau nevaccinaților. Noi continuăm să recomandăm în continuare (sic! - n.r.) vaccinarea.

Imunitatea de turmă e un obiectiv greu sau imposibil de atins!

În acest moment nu mai văd urgența certificatului verde. Totul din rațiuni de operaționalizare a certificatului verde. Efectul lui e redus acum... Probabil că în acest val (n.r.: putem să-l tragem pe dreapta - referitor la întrebarea moderatorului). Nu avem liniște, calmul unei discuții, unei dezbateri. Mereu avem dispute extrem de violente și aducem în discuții subiecte care nu sunt adevărate. Asta e mai periculos.

Sper ca acest val să se încheie în următoarele săptămâni”, a declarat Alexandru Rafila pe 14 ianuarie, la Digi24, citat de Știri pe Surse.
 
Cu doar 5 zile mai devreme, același politician PSD afirma la Antena 3 despre legea certificatului Covid că „dacă proiectul ar fi aprobat săptămâna viitoare și se dă un termen de introducere de 2-4 săptămâni, ne apropiem probabil de zona de descreștere”, lăsând să se înțeleagă că n-ar fi renunțat la ideea impunerii certificatelor Covid la locul de muncă, ci o urmărește în continuare. Este Rafila un cameleon care, în aceeași săptămână afirmă un lucru și opusul acelui lucru, sau pur și simplu așteaptă o nouă „fereastră de oportunitate” în timpul căreia să marșeze decisiv pentru impunerea planurilor de „certificare” digitală a tuturor românilor sub pretextul pandemiei? Timpul va dovedi care sunt adevăratele priorități ale ministrului OMS de la Sănătate. Dar, atât timp cât mai există presă independentă, toate declarațiile lui - și ale altor decidenți - vor fi consemnate și urmărite cronologic.