Referitor la Propunerea legislativă pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și modificarea și completarea art. 108 indice 1 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023

Subscrisele Asociația PRO VITA București și Alianța Familiilor din România sunt organizații independente, care își propun promovarea valorilor familiei precum și protecția libertății religioase, prin educație, advocacy și asistență umanitară. Ne numărăm printre organizațiile consultate în procesul legislativ intern și am intervenit în diverse litigii pe lângă instanțele naționale sau internaționale, inclusiv pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Vă mulțumim pentru oportunitatea de a formula prezentul punct de vedere referitor la Propunerea legislativă pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată, precum și modificarea și completarea art. 108 indice 1 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, înregistrată la Senat sub nr. B262/2026.

Observăm că propunerea legislativă vizează, în fapt, condiționarea alocației de stat pentru copii de frecventarea cursurilor învățământului obligatoriu. Dreptul la alocația de stat pentru copii a fost reglementat prin lege, în aplicarea dispozițiilor art. 49 alin. (2) din Constituția României, conform cărora „statul acordă alocații pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap" și a fost gândită în sensul respectării interesului superior al copilului, care se circumscrie dreptului acestuia la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viață de familie.

Prin jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că legea fundamentală nu prevede nicio condiție, în afara aceleia ca titularii dreptului la alocație să fie minori. Astfel, conform Deciziei nr. 277/2006 a Curții Constituționale: „Norma constituțională înscrisă în cap. II privind drepturile și libertățile fundamentale nu prevede și nu permite, în definirea subiecților dreptului la alocațiile acordate de stat, nici o altă condiție în afara aceleia ca beneficiarii să fie copii. Această consacrare a dreptului copiilor la ocrotire specială, sub forma alocațiilor acordate de stat fără nici o discriminare, corespunde principiilor generale care stau la baza statului român, prevăzute în art. 1 alin. (2) din Constituția României, și prevederilor privind ocrotirea copiilor, cuprinse în Declarația Universală a Drepturilor Omului, în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în alte pacte și tratate la care România este parte.” ((Decizia nr. 277 din 21 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 18 aprilie 2006).

În Decizia nr. 345/2020, CCR arată: „Curtea reține că acordarea de către stat a unei sume de bani tuturor copiilor, fără niciun fel de diferențiere discriminatorie, reprezintă una dintre modalitățile prin care au fost transpuse la nivelul legislației infraconstituționale prevederile art. 49 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, care prevăd necesitatea instituirii în favoarea copiilor și a tinerilor a unui regim special de protecție. În considerarea acestui deziderat, art. 1 din Legea nr. 61/1993 consacră alocația de stat pentru copii ca formă de ocrotire specială oferită de stat copiilor. Titular al dreptului la alocația de stat pentru copii este copilul, astfel cum prevede art. 3 alin. (2) din Legea nr. 61/1993. Având în vedere lipsa capacității de exercițiu a acestuia sau, după caz, capacitatea de exercițiu restrânsă, textul de lege criticat reglementează un aspect de natură practică, referitor la încasarea sumelor de bani corespunzătoare alocației. Astfel, regula generală o reprezintă situația în care alocația de stat pentru copii se plătește unuia dintre părinți pe baza acordului acestora. (…) De asemenea, art. 4 alin. (2) din lege prevede că alocația de stat pentru copii se plătește și tutorelui, curatorului, persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoanei căreia i-a fost încredințat copilul în vederea adopției, iar, potrivit art. 4 alin. (4), după împlinirea vârstei de 14 ani, plata alocației de stat pentru copii se poate face direct titularului, cu încuviințarea reprezentantului său legal.”

(Decizia nr. 345 din 16 iunie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii): Din cele expuse rezultă că instituirea oricărei condiții suplimentare pentru acordarea alocației, sau a oricărei diferențieri în cuantumul acesteia, cu excepția, în temeiul art. 49(2), a situației în care beneficiarul este încadrat în grad de handicap, nu poate constitui o justificare obiectivă și rațională cu privire la diferența de tratament juridic la care este supusă această categorie de persoane. Astfel, criterii precum situația materială sau socială a familiei ori frecventarea cursurilor învățământului de masă – cazul de facto al propunerii legislative analizate aici - pentru neacordarea sau pentru diferențierea cuantumului alocației încalcă principiul constituțional al egalității, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție.

În fine, prin Decizia sa nr. 99/2021, Curtea Constituțională arată că alocația de stat nu poate fi retrasă ca o măsură de sancțiune la adresa părinților copiilor care abandonează școala: „Curtea reține că art. 49 alin. (2) teza întâi din Constituție reglementează obligația statului de a acorda alocații pentru copii, precum și alte forme de protecție socială a copiilor. În acest sens a fost adoptată Legea nr. 61/1993, care stabilește natura juridică a alocației de stat pentru copii, aceasta fiind o formă de ocrotire acordată tuturor copiilor, fără discriminare, până la vârsta de 18 ani (a se vedea în acest sens Decizia nr. 223 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 9 iulie 2019, paragraful 24, sau Decizia nr. 345 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1082 din 16 noiembrie 2020, paragraful 17).

Curtea subliniază că acest drept nu are natura juridică a unui ajutor acordat pentru educație, pentru urmarea cursurilor din cadrul învățământului primar, gimnazial, liceal, profesional. În acest sens, în jurisprudența sa, Curtea a precizat că obiectivul de a descuraja sustragerea copiilor de la pregătirea școlară sau de a împiedica dezvoltarea unor forme de învățământ neagreate de stat este independent în raport cu scopul de ocrotire specială a copiilor avut în vedere de Constituție prin consacrarea dreptului la alocații acordate de stat (Decizia nr. 277 din 21 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 18 aprilie 2006).”

 Reducerea drastică a cuantumului alocației de stat pentru copii este contrară Constituției.

În ce privește reducerea, practic, la derizoriu (100 lei lunar) a alocației de stat pentru copii, preconizată prin această soluție legislativă, un principiu consacrat este acela că reducerea drastică a cuantumului unei prestații sociale constituie o golire de substanță a dreptului și îngreunează atât de mult exercitarea dreptului la aceasta, încât îl face inaccesibil pentru majoritatea beneficiarilor.

„Golirea de conținut” reprezintă situația în care legiuitorul menține formal existența unui drept, dar îi suprima efectivitatea practică, utilitatea economică și conținutul esențial, transformându-l într-o dispoziție iluzorie. Acest concept este larg consacrat atât în jurisprudența Curții Constituționale, cât și în doctrina constituționalistă românească. El servește ca instrument de control al respectării nucleului esențial al drepturilor fundamentale.

Doctrina constituționalistă a analizat în mod constant conceptul de „golire de substanță” a drepturilor, în special în contextul drepturilor economice și sociale: Ioan Muraru și Elena Simina Tănăsescu (în tratatele lor de referință Drept constituțional și instituții politice și Constituția României. Comentariu pe articole) subliniază că drepturile fundamentale trebuie interpretate în sensul asigurării efectivității lor reale. O măsură legislativă care menține dreptul doar formal, lipsindu-l de conținut practic, contravine principiului statului de drept și obligației pozitive a statului. Autorii insistă asupra faptului că legiuitorul nu poate reduce un drept social la o simplă declarație de intenție fără relevanță concretă.

Antonie Iorgovan (în Drept constituțional și instituții politice. Teoria generală) dezvoltă ideea că protecția specială a copiilor (art. 49) are un caracter substanțial, nu doar formal. Orice intervenție legislativă care afectează esența acestei protecții (inclusiv prin cuantumul prestațiilor) trebuie să treacă testul proporționalității.

Ion Deleanu (în lucrările sale de drept constituțional) a accentuat importanța efectivității drepturilor fundamentale, arătând că o „golire de conținut” echivalează, din perspectivă practică, cu o încălcare mai gravă decât abrogarea explicită, deoarece creează o aparență de respectare a Constituției.

Mihai Constantinescu (coautor al comentariilor la Constituție alături de Muraru, Iorgovan etc.) a evidențiat în repetate rânduri că drepturile sociale prevăzute de Titlul II al Constituției impun statului obligații pozitive concrete, iar diminuarea lor excesivă poate duce la vidarea lor de substanță.

O reducere severă a alocației (ex. la un nivel simbolic) echivalează cu o golire de substanță din următoarele motive: (A) Absența efectului protector real - alocația încetează să mai îndeplinească rolul său de sprijin material efectiv; (B) Încălcarea obligației pozitive a statului – acesta nu mai oferă o protecție cu semnificație reală; (C) Încălcarea testului proporționalității (art. 53 din Constituție); (D) Încălcarea caracterului universal al dreptului.

Pentru acest motiv, apreciem că măsura propusă depășește marja de apreciere de care se bucură legiuitorul în stabilirea cuantumului prestațiilor sociale și este de natură a contraveni art. 49 din Constituția României, care instituie o obligație pozitivă a statului de a acorda o protecție materială reală și efectivă copiilor.

Carta Socială Europeană reprezintă pilonul european al drepturilor sociale, echivalentul social al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Jurisprudența Comitetului European pentru Drepturi Sociale (ECSR) este quasi-judiciară, cu caracter interpretativ și de control al conformității. Ea are o importanță crescândă deoarece impune obligații pozitive statelor în materie de drepturi economice și sociale.

Carta este extrem de relevantă în contextul celor arătate anterior, după cum urmează: Art. 16 obligă statele să promoveze protecția economică a familiei prin beneficii sociale și familiale, inclusiv alocații. Art. 17 impune protecție specială copiilor și tinerilor, inclusiv prin măsuri care să asigure dezvoltarea lor fizică, morală și socială. O reducere drastică a alocației (până la un nivel simbolic) poate fi interpretată ca neconformitate cu aceste articole, deoarece afectează efectivitatea protecției.

Pentru motivele arătate, cu respect vă solicităm:

Cu stimă,

Petre Costea – Președinte, Alianța Familiilor din România

Bogdan Stanciu – Președinte, Asociația PRO VITA (București)