Alianța Părinților: Cine face legea la Liceele vocaționale?

Admiterea la liceu este cel mai important examen pentru copiii claselor a VIII-a.
Parinții si elevii care au făcut în zilele trecute înscrierile pentru probele de aptitudini ce se vor susține la Liceul cu program sportiv ,,CETATE” DEVA, au avut parte de o surpriză neplăcută și doresc să își exprime profunda nemulțumire față de modul în care s-a realizat acest proces.
Ambiguitate și confuzie!
Precizarea de pe site-ul liceului sportiv, referitoare la unul din documentele necesare înscrierii, este ambiguă și lasă loc de interpretări în defavoarea elevilor.
Concret, liceul solicită pentru înscrierea la probele sportive ,,carnetul de legitimare pentru elevii legitimați la cluburi sportive din localitate (unde este cazul)”.
Se înțelege de aici că un astfel de carnet se va depune la dosarul de înscriere doar de către cei care îl dețin!
La fața locului, situația a fost cu totul alta: toți cei care optează pentru orice disciplină sportivă (fotbal, box, baschet, volei etc), cu excepția atletismului, trebuie să dețină o LEGITIMAȚIE A UNUI CLUB AFILIAT. Asta au aflat cu stupoare elevii în momentul depunerii dosarului de înscriere.
Celor care nu aveau acest carnet de legitimare li s-a refuzat înscrierea la disciplina sportivă pe care o doreau, fiind în acest fel constrânși să se înscrie doar la atletism, secție care nu era condiționată de legitimație. Situație nedreaptă și discriminatorie, deoarece toți copiii ar trebui să poată alege necondiționați de apartenența la un club sportiv!
Condiții ilegale?
Prin impunerea acestei condiții la înscriere, liceul încalcă Ordinul ministrului educației nr. 6154/2023, anexa nr. 3 – METODOLOGIA DE ORGANIZARE ȘI DESFĂȘURARE ȘI STRUCTURA PROBELOR DE APTITUDINI PENTRU ADMITEREA ÎN LICEELE VOCAȚIONALE, pagina 33: ,,Admiterea elevilor în liceele vocaționale, la clasele cu program sportiv, este condiționată de: 1) existența avizului medical favorabil participării la probele de aptitudini sportive – condiție eliminatorie; 2) susținerea și promovarea probelor de aptitudini sportive”. Vedem așadar că nu există nicio precizare legată de vreun carnet de legitimare sau legitimație ,,de club”!
Întrebarea legitimă este: cu ce scop Liceul sportiv din Deva a recurs la această solicitare suplimentară, vădit nelegală? Copiii cu posibilități modeste, care vin aici din pasiune pentru un sport, nu pot avea nici măcar șansa unui concurs?
După cunoștințele noastre, deocamdată acest liceu este o unitate de învățământ de stat, cu adresabilitate generală. Dacă între timp a devenit privat și exclusivist, ar trebui informați și părinții.
Comportament inadecvat
Aflăm, de asemenea, că directorul liceului – căruia părinții i-au cerut lămuriri cu privire la faptul că elevilor care doreau să se înscrie la fotbal sau box li s-a refuzat înscrierea la aceste secții – a respins orice dialog cu aceștia. Mai mult, într-un caz punctual directorul a avut un comportament inadecvat (țipete, jigniri) față de o mamă (însoțită de fiul ei) care i-a semnalat că nu se procedează corect față de copiii nelegitimați la niciun club.
Ce urmează?
Ce să înțeleagă copiii după această experiență, avută la prima lor încercare de a-și croi un drum în viață? Că există numai două căi: ori te resemnezi acceptând, împotriva voinței proprii, singura variantă la care ți se dă acces, ori faci cumva să ,,te descurci”, ca să ai acces acolo unde îți dorești? Calea legală – adică ce normală – lipsește în această ecuație?
Alianța Părinților – Filiala Hunedoara, solicită conducerii Liceului cu program sportiv ,,CETATE” DEVA să dea dovadă de corectitudine și bună credință, rechemând toți elevii afectați de această situație pentru a-și selecta opțiunea inițială și a le da posibilitatea unei alegeri libere, conform dorinței acestora. Așteptăm o decizie corectă care să dea copiilor aceleași șanse și posibilitatea de a-și afirma potențialul în cadrul acestei unități de învățământ.
Probele sportive se vor susține în data de 23.05.2024, așa că oferiți șanse egale la înscriere tuturor copiilor, lăsați profesorii de specialitate să îi evalueze obiectiv și cei mai buni să fie promovați!
Alianța Părinților – Filiala Hunedoara
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Educație Eveniment Prima pagină Social Știri
Subiecte: examen de capacitate
Organizații: Alianța Părinților Ministerul Educației Naționale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)