Alianța Părinților din România se solidarizează cu IPS Teodosie și românii care vor să meargă la pelerinajul de Sfântul Andrei și avertizează Guvernul că în SUA Curtea Supremă a desființat ordinele restrictive impuse instituțiilor de cult

Într-o Scrisoare Deschisă adresată Guvernului, autorităților locale din județul Constanța și societății civile românești, Alianța Părinților din România își exprimă solidaritatea față de IPS Teodosie, în conflictul generat de încălcarea flagrantă de către forțele de ordine și autoritățile române a drepturilor și libertăților credincioșilor și oferă exemplul Statelor Unite, unde Curtea Supremă a SUA a desființat pe data de 25 noiembrie restricțiile asupra serviciilor religioase din New York, pe care guvernatorul Andrew M. Cuomo le impusese pentru combaterea pandemiei de coronavirus. „Este timpul să precizăm că, în timp ce pandemia aduce multe provocări grave, Constituția nu poate tolera ordinele executive codificate în culori care redeschid magazinele de băuturi alcoolice și magazinele de biciclete, dar bisericile, sinagogile și moscheile rămân închise”, a scris judecătorul Gorsuch, în virtutea respectării libertății religioase. Prezentăm mai jos Scrisoarea Deschisă remisă ActiveNews:
"Alianța Părinților din România își exprimă solidaritatea față de IPS Teodosie, în conflictul generat de încălcarea flagrantă de către forțele de ordine și autoritățile române a drepturilor și libertăților credincioșilor.
Astfel, în dimineața zilei de 25 noiembrie 2020, cu prilejul sărbătoririi Hramului Bisericii Sf. Mare Mc. Ecaterina, din cartierul Tomis plus, polițiștii și jandarmii au brutalizat și amendat credincioșii prezenți la slujbă, între care se numărau bătrâni și mame cu copii în brațe. Aceste abuzuri se adaugă deciziei autorităților de a bloca accesul credincioșilor la pelerinajul de la Mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei”, care atrăgea anual sute de credincioși din țară și străinătate.
Astfel, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a transmis că la pelerinaj va fi permis doar accesul persoanelor cu domiciliul în localitatea Ion Corvin, nu și al celorlalți pelerini din județul Constanța sau din alte județe. Mai mult decât atât, Poliția constănțeană a amenințat ierarhul și credincioșii cu suplimentarea, în data de 30 noiembrie, a efectivelor de polițiști și cu organizarea de filtre pe drumurile publice. „La aceste manifestări religioase pot participa doar oamenii care au domiciliul în localitatea respectivă, vorbind aici despre localitatea Ion Corvin. Celelalte persoane din alte localități nu au voie să participe la aceste pelerinaje sau la aceste manifestări. Vom fi la datorie și vom respecta legea”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.
Atitudinea autorităților române amintește parcă, din ce în ce mai mult, de momentul preluării puterii de către regimul comunist, în timp ce forța mărturisirii creștine a IPS Teodosie ne duce cu gândul la lupta fățișă a unor stâlpi ai ortodoxiei, precum Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Părintele Calciu nu a putut să tacă, atunci când comuniștii au decis să dărâme Biserica Enei din București, pe locul căreia se planificase construirea unei crâșme. Cele 7 cuvinte către tineri au fost susținute, în Postul Sfintelor Paști, din anul 1978, de îndrăgitul duhovnic român în ciuda hărțuielii Securității, dar și a superiorilor săi pe linie ierarhică. Pe tot parcursul acestei perioade, părintele a primit zilnic telefoane de amenințare la adresa lui, dar și a familiei. În 1979, este arestat și condamnat la 10 ani de închisoare. Reamintim cititorilor că, pentru apărarea dreptei credințe și lupta împotriva regimului comunist, părintele Gheorghe Calciu a fost închis în total 21 de ani de ani (perioadele 1948-1964 și 1979-1984).
La toate acestea, se adaugă coșmarul trăit de miile de mărturisitori români, care au făcut ani grei de temniță în perioada comunistă, mulți dintre ei sfârșind în chinuri grele în temnițele de la Pitești, Aiud, Jilava sau Gherla, pentru apărarea neamului și a credinței strămoșești. Nu dorim repetarea acestor tragedii, dar ne temem că tot ceea ce se petrece în sânul Bisericii noastre, precum și la nivelul întregii societăți anunță din nou apusul libertății. Facem apel, așadar, la autoritățile române să respecte legislația în vigoare, care garantează exercitarea neîngrădită a unor drepturi și libertăți fundamentale.
Astfel, articolul 29 din Constituție, care se referă la libertatea conștiinței, prevede, la alin. 1, că „libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale”. De asemenea, potrivit alin. 5 al aceluiași articol, „cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate.”
În virtutea respectării libertății religioase, Curtea Supremă a SUA a desființat, pe data de 25 noiembrie, restricțiile asupra serviciilor religioase din New York, pe care guvernatorul Andrew M. Cuomo le impusese pentru combaterea pandemiei de coronavirus. „Este timpul să precizăm că, în timp ce pandemia aduce multe provocări grave, Constituția nu poate tolera ordinele executive codificate în culori care redeschid magazinele de băuturi alcoolice și magazinele de biciclete, dar bisericile, sinagogile și moscheile rămân închise”, a scris judecătorul Gorsuch.
După luptele contra icoanelor din școli sau a prezenței orei de religie în programa școlară, iată că a venit și vremea interzicerii participării creștinilor la sfintele slujbe, autoritățile uitând de Constituție și de Dumnezeu. Dar afirmăm și noi, împreună cu părintele Calciu: „Și morți vom izbândi!”
În concluzie, vă informăm că ne opunem categoric oricărei ingerințe în viața religioasă a credincioșilor, care au dreptul legal de a-și manifesta liber convingerile religioase, fără a fi agresați de forțele de ordine, umiliți și scoși din bisericile lor, așa cum au procedat forțele comuniste cu preoții și credincioșii români. Nu a curs degeaba sângele atâtor sfinți mucenici pe aceste meleaguri!
Nu batjocoriți memoria tinerilor care au murit în Piața Revoluției, pentru ca noi să ne putem bucura azi de o fărâmă de libertate! Credința nu se negociază și nici nu poate fi încătușată!"
Comitetul Director al Alianței Părinților Președinte
Cristian Filip
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: IPS Teodosie
Subiecte: Pelerinaj peștera Sfântului Andrei
Organizații: Alianța Părinților
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)